by Miss Cory

Stilo

2010-06-24T00:26:00.001+03:00

Cand nu scriu un timp, imi amorteste mana. Mintea mi se face ca o nuca si cu greu reusesc sa incropesc doua idei dupa ce n-am mai scris un timp. Am un stilou mare pe care abia reusesc sa il ridic si sa incep incet sa simt ca imi curge inca sange prin venele din mana. Si apoi vine un suvoi. Apar povesti de unde nu ma astept, totul se leaga, totul incepe din nou sa se scrie si mana mi se face mare, ca sa poata tine stiloul.

O vad uneori cand inchid ochii, mana asta mare care se face mica si mai mica si mereu mai mica pana dispare si apoi apare alta mana si ea se face si mai mica si tot asa, pana adorm.

I won a contest!

2010-03-09T14:53:00.002+02:00

Original artwork, no?

Friends Advertising is going to give me a book for this, and so I feel quite cool.

Artistii dintre noi

2010-02-17T11:45:00.002+02:00

Un studiu mic de la Dream Foundation mi-a spus azi-dimineata ca 10.000 de tineri europeni si-au testat personalitatea sa vada in ce domenii ar putea avea o cariera. S-au facut teste gratis, s-a raspuns la intrebari, s-au centralizat raspunsurile si s-a dovedit ca cei mai multi tineri est-europeni care cauta burse in Vest (Dream Foundation e un centralizator de burse) sunt artisti. Iata deci cum stam!

Pai cum stam, chiar? Zice-se ca tinerii romani sunt cei mai intreprinzatori dintre participantii la test, deci avem, asa cum ne asteptam, afacerile in sange. Good going, viitorul e asigurat. Ce ma intreb eu totusi: daca majoritatea celor care se testeaza pentru cariera au firi artistice, inseamna ca artistii nu stiu ce sa faca cu viata lor, cautandu-si raspunsurile in teste online? Inseamna ca doar ei isi pun intrebari? Sau inseamna oare ca raspunsurile care duc la rezultatul de artist sunt cele mai interesante si toata lumea ar vrea sa fie asa?

Dove

2010-02-09T20:23:00.003+02:00

Daaaa, bineinteles ca imi place ca baiatul meu sa miroasa frumos. Iata cine il ajuta.

Gastritix, recomandat de Asterix

2010-01-20T19:09:00.002+02:00

"Eu zic sa iei portocale doar daca vrei tu, eu nu prea mananc ca ma cam doare stomacul de la ele."

"Ar trebui sa faci ceva cu stomacul ala al tau!", zise el ridicand spre mine un deget amenintator si o privire peste ochelari.
"Hahaha! Ce anume sa fac cu el?"

"Sa-l tratezi, ce sa-i faci? Tu crezi ca ti-e bine? Nu vezi ca nu mai poti sa mananci nimic??" Manca seminte si scuipa cojile dupa fiecare propozitie, punand punct oricarei incercari de a purta o conversatie in care parerea mea conteaza.

Sunt sincer jignita. "Ba pot, doar ca nu pot sa mananc portocale, ca imi cresc aciditatea..."

"Ba nu poti! Portocale nu, rosii nu, paine nu, aia nu, aia nu. Ca iti creste aciditatea, ca te doare stomacul....Tu crezi ca e bine? Nu se poate sa nu poti sa mananci nimic." Apoi imi gaseste solutia. "Trebuie sa cauti un medicament si sa-l iei."

Ma gandesc la toate medicamentele fara efect pentru stomac, la durerile care pana la urma nu sunt atat de mari si la inutilitatea intregii conversatii. Era clar ca o sa ma bata la cap pana cumpar o pastila, sau, eventual, pana o cumpara el. Am zis totusi sa incerc o scapare.

"Dar nu ma doare atat de tare. De ce sa iau pastile? Oricum nu imi trece."

"Nu exista! Nu e nevoie sa iei pastile, cautam un tratament naturist, trebuie sa fie ceva."

Daca e ceva in care n-am incredere, sunt tratamentele naturiste pentru stomac :))) Yeah, right, siiiigur de data asta o sa-mi treaca. Orice enervare ma duce insa mai aproape de o noua durere-nu-atat-de-mare, deci de ce sa ma cert?

Asa a intrat in viata mea Gastritix, un medicament ales de comun acord, cu proprietati zice-se benefice asupra stomacului meu plin de toane. O suta de pastile galbene din America, probabil atent preparate din cateva flori, asteapta de azi pe birou sa infaptuiasca o minune.

Aha!

2010-01-18T22:52:00.001+02:00

S-a terminat orice smecherie incepand de acum! :D

Toti ochii curiosi pot sa vada primul discurs tradus de mine pe ted.com. Imi apare numele pe site? Imi apare! Afla toata lumea cum poate trai 1000 de ani? Afla!

Asa ca dati click pe link acolo si incepeti sa va planificati vacantele pana la Y3K, cand bineinteles ca va veni din nou sfarsitul lumii.

Plain old Muttley

2010-01-06T22:17:00.003+02:00

Este minunat cum ajung sa fac ceva de mare anvergura dintr-o prostie. Am de facut un proiect pentru scoala, la a carui tema ma strofoc sa ma hotarasc de prin octombrie, adica de vreo 2 ani daca iau in considerare perceptia-mi subiectiva asupra timpului. Alaltaieri nu s-a mai putut si mi-am consultat o colega. "Tu despre ce ai facut nenorocirea asta?" Un raspuns neasteptat din partea ei, avand in vedere ca pare un om teribil de serios: "Pai eu am scris despre violenta in desenele animate." mi-a atins un punct nevralgic. Desenele! Da, bai, chiaaaaaaar! De ce sunt desenele traduse?

Si asa am ajuns eu sa scriu un proiect intreg cu referiri la Flintstones si Scooby Doo dupa ce ieri ma zbateam intr-un cosmar cu materiale de propaganda. Apropos, exista desene cu Bugs Bunny si nazisti, ceva deosebit :)))

Dar sa lasam asta. Am facut chiar si o mica cercetare (si sunt mandra de mine) si s-ar zice ca nu sunt singura in revolta mea impotriva desenelor dublate. 444 de oameni au semnat pana acum o petitie online care cere intoarcerea Cartoon Network la ce stiam eu ca e de pe vremea cand urmaream tot ce prindeam pe acolo, stiam toate cantecelele si personajele, si pe alocuri toate episoadele, ca sa nu mai spun de reclame. E un subiect intens discutat si pe forumuri (inclusiv la CNA, dar putintel) si iata cum revolta mocnita din jurul meu, ca si spiritul de initiativa, ma ia din nou prin surprindere.

Frank is one.

2010-01-04T12:18:00.003+02:00

Happy birthday, buddy! :)

Too many?

2009-12-31T10:53:00.002+02:00

Hehe, si ca sa vezi consideratie, inca stiu de unde ii am pe fiecare :p

Cum ar fi daca ar fi?

2009-12-23T16:19:00.001+02:00

Mother e o agentie de publicitate din Londra care face reclame faine. Si in timpul liber (adica de Craciun, aparent), face de-astea.

Grafitti fan

2009-12-19T20:54:00.004+02:00

Cu cat vad mai multe, cu atat sunt mai confuza.

Si totusi, modurile de exprimare ale oamenilor continua sa ma fascineze.

Kinder

2009-12-17T19:48:00.003+02:00

M-am tuns ieri la tipa la care ma tot duc de vreun an si de care s-ar zice ca m-am atasat. Nici nu ma mir, daca nu ma trage de par! Si ea s-a atasat de el si stie deja cam ce vreau, asa ca e blanda si pufaie multa apa in jurul capului meu inainte sa-mi anihileze carliontii cu singurul pieptan care ma mai atinge in ultima vreme.

E insarcinata tipa. Profilul nu minte, dar i-am privit putin burtica rotunjita pana sa ma hotarasc sa intreb in cate luni. "Cinci si jumatate." Mi se parea atat de fascinant incat nici n-am reusit sa calculez cam in ce luna ar veni nasterea. I-am urat sa-i traiasca. "Si...cum e?", n-am mai reusit apoi sa ma abtin. "E bine pana acum. De acum incepe sa fie mai greu." Nesatisfacator, dar m-am bucurat totusi pentru ea, incercand sa imi imaginez schimbarile prin care a trecut ansamblul vietii ei in ultimele luni.

De copii mi-e frica sa nu-i stric cumva si mi-e frica sa nu-i ratez, de-aia am de gand sa ii mai aman. Dar sarcina ma face foarte curioasa. Oare am inceput sa imbatranesc?

One

2009-12-10T23:19:00.001+02:00

Asta-i pentru cand merg pe strada fara sa ma uit in jur.

Unde gasim croissante bune in afara Frantei?

2009-12-06T15:23:00.004+02:00

In Germania, desigur. Mai exact, in coltul strazii mele din Berlin, unde niste doamne dragute vand mic-dejunuri si zambete cu 1 euro si ceva bucata, ceea ce nici nu-i mult pentru un om ca mine, caruia calculele ii sar pe fereastra daca apare vreo tentatie si nu-i nimeni in preajma sa traga de maneca. Croissantul cu ciocolata a fost protagonistul a doua dintre cele patru dimineti in care am mancat cat am stat acolo (am sarit un mic-dejun in asteptarea unui pranz de senzatie), preludii usor sarate ale unor zile cu multi kilometri umblati.

Ce putea sa nu-mi placa intr-un oras in care oamenii nu-si pun perdele la geam? Dincolo de obiectivele turistice, pe care imi place sa le vad, dar a caror importanta nu prea ma zdruncina, ma duc in orice oras sa vad oamenii. Imi place sa umblu cu ei pe strazi, sa ii vad cum rad, sa intru in magazine si sa vad cine la ce se uita, sa ii privesc in metrou si la semafor. E de mentionat aici ca oamenii imi par mult mai interesanti in metrou, probabil de-aia am mers aproape exclusiv cu metroul si in Berlin, si in Paris, si in Madrid, si as merge si in Bucuresti daca nu as avea cuibul in marginea periferiei. Ma uitam, deci, la nemtii de rand cu viu interes, atat pe strada cat si in propriile lor case frumos varuite si decorate. Am vazut multe piercing-uri, multe fete in fusta, oameni pictati in verde care transportau un tort inceput prin oras la 3 dimineata, multi punkeri. Cativa oameni imbracati superb, multi asortati frumos, multi anosti.

Si in acest oras fara claxoane dar plin de oameni, mi-am dat seama ca fiecare oras are, in mintea mea, un caracter propriu. Madridul de exemplu, e un zbanghiu: se trezeste greu, e cald si calm, rade si te mangaie, se deschide in fata ta si iti arata aproape singur tot ce ai putea descoperi in el. E simplu si prietenos si nu prea e nevoie sa-l cauti prin unghere. Berlinul insa m-a provocat la cautare din prima clipa. Eram in avion, ma simteam coborand asupra lui si il cautam pe geam, in naivitatea mea feminina, sperand sa-l pot cuprinde cu privirea inca dinainte de a-l atinge. Nu s-a lasat, n-am vazut decat o barca si cateva lacuri. Primele cartiere prin care am trecut aratau dragut, dar nu intr-atat incat sa merite sa zbori doua tari jumate pana sa le vezi. Credeam ca Berlinul m-a pacalit. Aveam sa aflu ca ma astepta, usor arogant, sa ma straduiesc sa-l descopar, sa-i caut stradutele, sa-i vad oamenii, sa vada ce-mi poate pielea pana sa ma accepte. I-am vazut tinerii manifestand, ca a doua zi dimineata sa-i vad finisand un perete cu graffiti. I-am vazut betivii si i-am vazut tatii cu copii. I-am vazut turistii si elevii, controlorii de bilete, vanzatoarele. I-am calcat de cateva ori si autobuzele si i-am facut sute de poze. L-am vazut intins sub un soare abia vizibil, cu Spree ascuns pe unde nici n-as fi crezut, si mi s-a parut masculin, poate si pentru ca fiecare neamt de pe strada avea ceva sobru, chiar si femeile.

If my jigsaw falls into place, as vrea sa-mi gasesc un colt al meu in orasul asta fara perdele. Dar pana atunci, sa mai vedem niste reclame si sa ne bucuram de viata asa cum o stim.

Friedrichshain, Kreuzberg & co.

2009-11-27T22:10:00.008+02:00

M-am bagat intr-o relatie complicata cu Berlinul: suntem doar prieteni dar stim amandoi ca vreau mai mult.

Fum

2009-11-07T00:45:00.002+02:00

"De ce fumezi?"
"Pentru ca sunt dependent, bineinteles" ar fi un raspuns interesant aici, dar n-a venit inca. E o chestie dubioasa constientizarea motivelor, si eu incerc sa vad daca vreodata si-a inventat cineva un raspuns la intrebarea asta. Eu, recunosc, fumez pentru ca imi place fumul. Fumez rar, intotdeauna de plictiseala sau de curiozitate, si ma uit cum mi se pierde grabit fumul. Forma lui e cam ca o pictura si imi place sa vad cum apare si cum il vad doar eu in portret. Sau e ca spuma de la bere din reclame, sau ca toate fotografiile stock cu bautura turnata intr-un pahar: concentrat, disipat. Fara cale de mijloc, uite-l nu e.
"Tu de ce fumezi?" "Nu stiu." "Pentru ca imi place." "Pai m-am apucat de fumat din curiozitate."
Surprinde-ma cu dependenta ta.

Asta ne invata pe noi la scoala

2009-11-01T14:17:00.001+02:00

C'est fou :)

Acum stim

2009-10-25T20:26:00.003+02:00

O sala alba, inalta, acoperita de un ansamblu complicat de tevi, adaposteste mese, scaune si curiosi. Peretii expun pe o parte carti noi, organizate alfabetic, iar pe cealalta fotografii vechi, organizate cine stie cum, surprinzatoare prin culori si tematica. Am vazut trenuri vechi, numere matricole, o fata cu picioare lungi, tractoare, zapezi, biserici mutate din loc, excavatoare. Am vazut si Casa Poporului in constructie. Am fost la expozitia de fotografie a lui Andrei Pandele, "Made in Romania". Blogul dansului, aici. Mi-a placut foarte mult, desi mi-as fi dorit sa fi venit cu noi cineva care sa stie mai multe despre vremurile alea, si care sa ne ajute sa trecem de nivelul "Ia uite ce zapezi erau in '84...Si Casa Poporului a fost construita in 5 ani ?!?" Eram mici atunci, nu stiam ca parintii nostri stateau la coada la lapte de la 5 dimineata.

Ce-am facut sa merit?

2009-10-21T14:30:00.002+03:00

Traim, dragilor, intr-un oras incredibil de urat. E urat prin el si prin oamenii care l-au facut asa si inca il fac si deja nu mai are rost sa ma intreb de ce nu ma simt acasa in el dupa 12 ani. Inca ma prefac ca ma gandesc la altceva cand uratenia lui imi lezeaza retina pe nepusa masa si incerc (si reusesc) sa ii gasesc putinele zone frumoase, pe care le are, desigur, asa cum si o pisica moarta are blana fina.
Eu traiesc undeva la marginea periferiei, intr-o zona care pana acum cateva ore arata totusi decent. Niste bloculete spate in spate, cu niste copaci inalti care faceau umbra, cateva masini, cativa catei si cativa copii faceau aleiuta mea sa arate cam ca o padurice proaspat dezvirginata cu drujba, si nu o data m-am gandit sa fac niste poze pe strada cand infloresc teii sau apare zapada mai groasa pe crengi. N-am reusit pana acum dar mi se sopteste discret de undeva din intuitie ca ar trebui sa ii dau bice, nu de alta dar dispar copacii mai ceva ca sosetele in masina de spalat. Mi-au taiat azi 3 copaci. Nema umbra, nema intimitate, vad blocul din fata ca pe o dama dezbracata in vitrina unui magazin, expusa, privita si impietrita de rusine. Inainte vedeam crengi de la bucatarie, cu cuiburi de gugustiuci, acum vad un bloc alb si nespus de urat, cu geamuri mici si draperii improvizate. Arhitectii comunisti probabil si-ar fi dorit o asemenea fraternitate intre locatari, pentru ca as putea privi in dormitoarele din celalalt bloc cu usurinta si deci nimeni n-ar fi mai presus de nimeni (goi, toti suntem cam la fel), dar eu nu apreciez sa fiu privita de babe curioase cand mananc. Mai ales ca n-am fost nicicand interesata sa-mi cunosc vecinii prea bine si nici n-am vreo fantezie cu mine pe post de cobai. Urat, urat!

Misiune indeplinita :D

2009-10-12T00:30:00.003+03:00

Hmmm da...Pe 2 august scriam ca am un poster cu cafea pe care as vrea sa il am (ca eu l-am facut, copywriting-wise) si sa il lipesc pe usa. Cat ar fi durat pana parintii mei, expusi zilnic la mesajul publicitar, ar cumpara un plic din cafeaua cu pricina? L-am primit in jur de 15 august si, desigur, l-am lipit. Nu rezist experimentelor ;)
Acum 2 zile mama a cumparat un plic de Saga: "Eeee, nu-i din cauza afisului, dar hai sa vad si eu cum e."
q.e.d. :)

Another must

2009-10-11T14:51:00.001+03:00

"She tried to demonstrate her power over him. She stayed away from his house; she waited for him to come to her. He spoiled it by coming too soon; by refusing her the satisfaction of knowing that he waited and struggled against his desire; by surrendering at once. She would say: "Kiss my hand, Roark." He would kneel and kiss her ankle. He defeated her by admitting her power; she could not have the gratification of enforcing it. He would lie at her feet, he would say: "Of course I need you. I go insane when I see you. You can do almost anything you wish with me. Is that what you want to hear? Almost, Dominique. And the things you couldn’t make me do--you could put me through hell if you demanded them and I had to refuse you, as I would. Through utter hell, Dominique. Does that please you? Why do you want to know whether you own me? It’s so simple. Of course you do. All of me that can be owned. You’ll never demand anything else. But you want to know whether you could make me suffer. You could. What of it?" The words did< not sound like surrender, because they were not torn out of him, but admitted< simply and willingly. She felt no thrill of conquest; she felt herself owned more than ever, by a man who could say these things, know of them to be true, and still remain controlled and controlling--as she wanted him to remain."

Ayn Rand - "The Fountainhead", p 268.

Si totusi oamenii sunt simpatici uneori

2009-10-06T16:35:00.000+03:00

Shoesies for my toesies!

2009-10-06T15:20:00.001+03:00

About time, eh? :D

Sunt asa mandra de ei ca le-am facut o groaza de poze inainte sa apuc sa ii manjesc cu vreo talpa. Toata lumea te calca pe pantofii noi. Dupa ce au stat cuminti la poza ca niste fetite in rochiile noi de serbare, ne-am dus impreuna la Monoloagele vaginului, piesa de care auzisem de cativa ani si care a fost atat de frumoasa pe cat mi-am imaginat. M-a tulburat putin...

Sa ma duca si sa ma aduca si sa mancam o prajitura in cinstea lor!

Ce desen animat ti se potriveste?

2009-10-04T23:02:00.001+03:00

"Don't get too close boy, I'm a heartbreaker." :)))
Il iubesc.

A must

2009-09-29T15:44:00.001+03:00

When did we get so old?

2009-09-28T23:42:00.002+03:00

Intotdeauna mi-a placut sa imi imaginez ce as face la o varsta oarecare. Bine, m-am cam oprit pe la 25 de ani, poate pentru ca la 6 ani, mi se parea o varsta de-a dreptul imposibila: "Pana la 25 de ani mai am de crescut 19 ani! N-o sa treaca niciodata atata timp!" dar am continuat totusi, pe parcursul copilariei, sa ma pictez perfecta.

Dar iata-ne aproape si ma gandesc la ce speram eu sa fac pana acum.

Eram aproape sigura ca voi fi proaspata mamica a unui baiat.

Eram clar sigura ca nu voi mai locui cu parintii de cativa ani.

Ma vedeam cumva si maritata, dar nu stiam cu cine. Acum stiu si mai putine despre asta, deci e ok.

As fi avut o slujba interesanta care ar fi implicat ceva creativ. Niciodata nu m-am vazut facand ceva care implica cifre sau predat.

As fi avut caine.

As fi stiut sa gatesc.

As fi fost iubita. De sot adica, de prieteni deja sunt, pare-mi-se :)

As fi avut destul de multi bani si destul de multe jucarii.

Eram sigura ca as fi avut ceva iubiti "inainte de".

Eram sigura 100% ca mi-as fi "pierdut virginitatea" pe la 17 ani. De cand am prins prima oara conceptul mi-am ales varsta asta, suna a moment perfect.

Ma vedeam matura, serioasa si asezata si cu toate ca asa par in ochii neinitiatilor, e doar o iluzie. Doar reactia in fata unei frici paralizante, cauzate cine stie de ce.

Pe dinauntru, nici eu nu stiu ce-i cu mine.

Untitled

2009-09-25T23:26:00.003+03:00

I want life to be like the commercials. Short, glistening bursts of happiness that interrupt the daily dullness of other lives and show you life as it should be if only you used Ariel instead of your regular detergent. I want an endless love like in the stories, where fair maidens are woken with kisses and where the innermost desires come true with a bit of help from a magical friend. I want to run around on beaches and bake cookies and eat cherries and gather the honey from his cherry lips. I want my dream world to be true and I want to wish upon a star and see my things happen. I want to walk to the end of the world holding his hand and living his fantasies until they become part of me. To caress his hair and feel his breath until I can no longer let a day go by without seeing the sun light up his eyes. I want his heartbeat to be one with mine and I want him to love me until the end of time.

Hello there, dream!

2009-09-24T11:36:00.002+03:00

Eram pe la Sala Palatului si ma uitam ca de obicei in toate vitrinele si gangurile si imi venise ideea sa cumpar un poster pe care il stiu de ani buni si care acum poate fi al meu, doar al meu. Am trecut mai departe si am inceput sa ma uit si in frigidere dupa apa si dulciuri. Si m-am oprit in fata unui teanc de Bonibon, intrebandu-ma daca ar fi socialmente acceptabil sa mananc bobo pe Calea Victoriei, cand deodata! "Saru' mana" care imi zgaria urechile se potrivea cu silueta care aparuse langa mine, dar nu si cu starea de singuratate in care ma afundasem voit, cu Jamiroquai in urechi. Ma intorc. Un tip inalt, cu alura de strain, blond, cu parul lung dat pe spate, tinea ceva mare si rosu intr-o mana si ma privea surprins. Parea a fi un buchet de flori. "Fat Frumos, tu esti? Si doar replica asta o ai la tine?" Mnu, obiectul surprizei era de fapt un suport de acadele gol. Zice "Va pot ajuta cu ceva?" Imi vine sa zic "Da, ma gandeam sa-ti iau tot Bonibonul." dar ma abtin si raspund "Nu, va spun eu daca e ceva." Nu stiu sa reactionez in situatii comunicationale-limita, ce pot sa zic? Si oricum Fat Frumos a fost, este si va fi mereu brunet ;)

Isveryhappy

2009-09-22T16:08:00.002+03:00

Pfuuu, gata si cu marele interviu! N-am mai avut atatea emotii de anul trecut de la interviul de master (la Jurnalism, hating them, don't get me started) si nici n-am mai fost asa cu mintea brambura apoi de cand...de cand...de mult! :D

Pe scurt, traseul meu de la intrat in sala pana la calmare, in episoade, asa cum l-am perceput. Iese Costin Radu (sa traiesti o viata lunga si fericita, ca tare om bun esti!) sa ma cheme. Un scaun, pun poseta pe el, iau loc in fata comisiei. Ce scrie pe biletel? Multe cuvinte si un brand. Niste intrebari, raspund cum imi vine prima data. "Multumim, o zi buna!" Ma ridic, dau biletul, iau geanta, ies. Cobor scari care parca se repeta. Ies din cladire si se rupe continuitatea de tot. Sun mama, nu raspunde, vorbesc cu tata. Ajung pe Lascar C, ajung la un chiosc de ziare, intru in metrou. Un preot in metrou. Ajung in statia de tramvai. Sunt in tramvai si ma gandesc sa scriu pe blog. Parca zbor. Ajung in casa. Urlet interior de bucurie. Intru pe mess, mail si facebook, comentez o poza, deschid bloguri, aflu aventuri, dau mesaj. Ma asez in pat sa citesc minunata carte (Graham Greene - Al zecelea om, daca stiam ca e asa buna, o citeam mai demult). "Dar hai sa scriu totusi pe blog."

Multumim sosetelor norocoase care ma scot mereu din rahat, prietenilor care au crezut in noi si celor care nu au crezut (ha!), mamei si tatei ca ne lasa sa ne facem de cap si...tuturor celor care zic ca vor sa faca publicitate dar nu citesc nici macar IQads, daramite o carte.

Is very happy :D

Ihatethishit

2009-09-21T13:00:00.003+03:00

I hate this shit scrie pe proaspatul meu tricou. Iar ma duc la o admitere si nu-mi place, desi mi-o doresc. Tocmai cand ma gandeam ca e de rau ca nu ne aleg mai repede bunii oameni de la SNSPA, m-am gasit pe lista alaturi de alti 90 de oameni pentru interviul de master. Small world, asta a publicitatii junioare romanesti. Din lista de inscrisi, stiu personal/dupa nume vreo 10 oameni, printre care o tipa respinsa, ceea ce confirma ipoteza-mi cum ca Bucurestiul e un oras prea mic ca sa mai poti cunoaste oameni cu adevarat noi dupa cativa ani. Eu totusi caut oameni care nu aleg fonturi toata ziua ca sa stie cum arata Caslon si nici nu citesc IQads si nici nu stiu cine e Bill Bernbach si ce-a facut el cu viata lui :)

De ieri sunt si traducator pentru TED Talks, deci stati pe frecventa.

Mi-am pus papucii-n cui

2009-09-15T14:27:00.002+03:00

Vara mea s-a terminat, asa ca profit de ocazie sa expun papucii care m-au dus intr-o dimineata pana in Mangalia si care acum au plecat intr-o vacanta proprie, impreuna cu alti papuci, in dulap. Un fel de statiune a papucilor, sa zicem. Sunt foarte mandra de ei si imi plac de mor :D

Bye bye, summah! We shall meet again!

Trecutu-i fruncea

2009-09-10T18:54:00.004+03:00

Daca e sa am vreo pasiune dubioasa, atunci am una pentru vechituri. Nu de tip mobila veche, ci de tip stil de viata din orice vreme de dinainte de 1990, anul din care incep sa am propriile amintiri. Tare m-am bucurat deci, cand am gasit, prin Facebook (petrec prea mult timp pe Internet, e clar), acest site, cu poze din Bucuresti de la 1900 incoace, care ne arata ca orasul asta a avut glorie la vremea lui, dar a pierdut-o dramatic. Si ma doare cand imi dau seama cum arata locurile astea azi.

Tricoul zilei

2009-09-09T20:34:00.001+03:00

...avea o inscriptie: Cover me in chocolate and throw me to the lesbians.

Cum sa-ti imaginezi ca te duci la mare cu metroul

2009-08-17T21:42:00.003+03:00

O melodie pe care ma inchipui conducand o masina frumoasa (un Seat Ibiza ar fi o idee), in drumul spre mare, cu baiatul vietii mele pe scaunul din dreapta.

Si inca una, care ar urma in playlist, tot atunci :)

2009-08-15T00:07:00.003+03:00

Am o fantezie!

Mi se pare un moment de maxima intimitate sa privesc un baiat/barbat/tip care se barbiereste. Cum isi intinde spuma grea si alba pe jumatate de fatza, pana cand doar ochii ii mai vad, aprinsi si concentrati asupra unui obraz. Lama se pregateste, pielea se intinde abia perceptibil, eu ma emotionez ca si cum mi-as privi copilul spunand o poezie la serbare: o sa iasa bine? o sa fie multumit? lama e destul de ascutita? mana mai e precisa?

Zup! prima dunga de piele neteda se admira deja in oglinda. Sunt mandra. Si el e. Continua frumos sa-si plimbe lama peste fiecare contur al obrajilor, al barbii, pe sub nas si cu mare grija pana pe langa urechi. Nici un centimetru de piele nu este neglijat. Miscarile ritualice sunt deja sigure, nimic nu poate merge rau de aici incolo: mai rade putin, mai spala lama. Mai rade, mai spala. Rade-spala, rade-spala. Fascinant, va zic eu!

My latest feel-good song

2009-08-14T13:33:00.003+03:00

Un cantec peste care am dat intamplator, cand un om bun a furat un album de pe net pentru mine.

Simt nisip sub degete cand il ascult si as vrea sa dansez pe o plaja pe inserat, cu un tip cu figura de rasfatat /rasfatabil. Si n-ar strica sa avem si niscaiva palarii tembele, a la Jay Kay, pentru momente Kodak complete.

Brasov, a little love

2009-08-11T20:08:00.004+03:00

Am fost la Bran si la Brasov in weekend si am fost destul de norocoasa incat sa merg cu un om pasionat de fotografie, care a reusit sa inregistreze cum trebuie ambele zile.

Stiu oameni frumosi din Brasov, asa ca banuiam ca si orasul trebuie sa fie altfel decat il vazusem pana acum, asa ca am plecat intr-o plimbare scurta, cu autobuzul 5 pana in Piata Sfatului si apoi pe jos pana la gara.

Am stat vreo doua ore prin Piata Sfatului, unde am ascultat o conversatie intre un tip din Brasov si o tipa din Bucuresti, care aveau o relatie la distanta si urmau sa nu se mai vada ceva timp. M-am intrebat cati brasoveni isi duc prietenele la promenada pe acolo si m-am uitat la oameni. Am auzit multi straini si m-am intrebat de ce ne chinuim sa aducem turistii pe litoral cand ei vin deja la munte: n-ar fi mai normal sa atragem si mai multi la munte decat sa scoatem in fata hotelurile comuniste de la mare? But hey, what do I know?

Mi-a placut zona veche si turistica, m-a ingrozit Centrul Civic mai urat chiar si decat al Bucurestiului si pe alocuri, Brasovul mi-a adus aminte de Madrid. Voi reveni, cu ochii inchisi pe langa blocurile masive si fara rost de la gara si cu mai mult timp la dispozitie pentru plimbari. Miroase mai frumos in Brasov decat de unde plec eu.

Un gand bun

2009-08-02T22:16:00.003+03:00

Un gand.
Am facut recent un poster pentru lansarea unei noi marci de cafea. Daca as obtine posterul printat si l-as lipi de usa camerei si parintii mei l-ar vedea in fiecare zi, oare ar cumpara cafeaua?

Fara titlu

2009-08-02T18:15:00.003+03:00

Eu inca mai sper ca cineva, undeva, ne stie viitorul. Asa ca de fiecare data cand am de luat o decizie importanta, intreb in jur si cer sfaturi, tot sperand ca cineva stie cu siguranta ce e mai bine de facut, ca sa nu ajung peste ani sa regret o alegere. Viata e subiectiva totusi si am vazut ca cele mai bune alegeri le fac singura, cand nu cer sfaturi si nu astept decizii din exterior. Am invatat ca nu te alegi cu nimic daca faci o prostie si apoi ai pe cine sa dai vina, pentru ca nu avem Undo :)
Si in final, cine zice ca exista alegeri proaste? Citeam undeva ca realitatea exista doar asa cum ti-o formezi. Ai o realitate in care daca vrei sa ajungi undeva inseamna sa te porti ca si cand vei ajunge acolo. Eforturile de atingere a scopului se fac pe nesimtite.

Intrebare de baraj

2009-08-02T00:27:00.001+03:00

O fi vreo chestie mare ca am creatii publicate inainte sa fi facut vreo ora de curs de publicitate la scoala?

Talente native

2009-07-29T20:25:00.003+03:00

Se stie: cum esti cand esti mic, ramai si cand esti mare. Tot asa, ce faci cand esti mic arata un talent spre ceva cand esti mare. Intr-o lume perfecta, toata lumea ar face ca job ce facea cand era mic, dar pe bani si bonuri de masa. Ca stres din partea tertilor, daca erai unul care desena pe pereti, ai si acum cum aveai si atunci. Banii-s baza diferentei.

Eu am fost un copil cuminte. Respectam regulile care mi se explicau, le ocoleam pe cele care mi se impuneau. Faceam prostii adica daca nu era nimeni acasa, ceea ce din fericire se intampla destul de des. Copil unic, deci singur, deh.

Un talent de placuta amintire era sa imi inventez singura povesti si personaje complexe, atat de reale incat stiam fiecare cu ce e imbracat si ce fel de om e. Ma jucam singura prin casa, inconjurata de oameni imaginari, cat mine de inalti, si fiecare obiect devenea altul.

Apoi era partea mea vizual-artistica. Manjeam cu ruj un raft, ma manjeam pe obraji cu fard, desenam toate cartile (cariocile noi erau fericirea suprema) si imi luam un teanc de hartii pe care le desenam. Un vraf de hartii si o mana de carioci sau creioane ma tineau ocupata juma' de zi, iar daca gaseam si o foarfeca prin care sa-mi desavarsesc creatiile si sa le dau inapoi lumii, nu mi-e rusine sa spun ca n-aveam nevoie deloc de companie.

Eram un copil curios, usor ciudat si nu prea sociabil. Am ajuns un cvasi-adult curios, cu mai putini prieteni decat m-as dori dar mai putini decat as putea invita la ziua mea, cu un job care suna bine in teorie si care se gandeste ca daca o sa aiba vreodata copii, o sa le cumpere multe carioci ca sa incerce sa le cultive bine talentele native.

Postul 100

2009-07-23T23:03:00.002+03:00

In vara asta simt cum mi se lipeste caldura de piele. Ce moment putea fi, deci, mai bun, ca sa primim cu bratele deschise si umede Algida in Romania?
In fiecare zi trec pe langa o prisma uriasa la Razoare cu o inghetata pe bat imensa, intinsa pe un fundal ciocolatiu si sustinuta de un slogan arogant. Ma uit la ea cand astept la semafor si ma gandesc ca totusi publicitatea asta nu-i asa de grea cand ai un art priceput si ma indepartez gandindu-ma ca sper sa aiba parte Magnum si de o campanie mai concludenta in viitor. Sau ca poate are acum si n-am vazut-o eu.
Imi amintesc cum erau reclamele la Magnum pe "straini" cand eram mica. La Cartoon Network ma uitam toata ziua si la nemti. La nemti nu intelegeam nimic, deci ma uitam doar la reclame si perioada aia m-a crescut intr-un consumator fidel de Muller (Alles Muller oder was?), care inca este convins ca mancarea nemteasca nu are acelasi gust ca aia romaneasca. Nu de alta, dar in reclame, a lor arata mult mai apetisanta.
Anyway, si dupa ani de vazut reclame la Magnum cu ciocolata aia multa si groasa care curge usor pana acopera perfect o inghetata alba, pana atunci ovala si nevinovata, am avut ocazia acum cativa ani sa ma intalnesc fata in fata cu dusmanul in Viena. A fost cea mai teapana inghetata pe bat din lume si mi-a luat o ora s-o mananc: Magnum cu fructe de padure. Cu asteptari pana la cer, am mers azi sa imi iau un Magnum neaos, cu vanilie si ciocolata, cum vazusem eu in copilarie. Cu ciocolata care curge si toate alea. A durat 5 minute. O ciocolata buna intr-adevar si o inghetata reusita per total, daca nu ai fi stiut nimic despre ea, ceea ce evident n-a fost cazul la mine. Oh nu. De ce a fost nevoie sa ma gandesc iar "E romaneasca, ce sa te astepti?" N-om avea reteta buna?

Ce fac eu la job

2009-07-22T16:55:00.002+03:00

The clam claims to have clamped my clay klaxon. I clapped my claws with a classical smile and cleared the room.

Post pre-ziua mea

2009-07-06T22:18:00.001+03:00

Abia astept sa ma trezesc maine dimineata si sa ma gandesc "E ziua mea !" si sa zambesc mic.
Pana atunci, o sa adorm cu melodia asta in minte. Mi se pare mega-amuzanta si am gasit-o azi, dupa vreo 10 ani de cand n-am mai ascultat-o. Sa va placa !

Imi sta pe creier

2009-06-26T15:07:00.002+03:00

Mi se pare neinteresant din start un blog in care autorul declara ca scrie ganduri, pareri, sentimente, visuri etc. Pana ajung la stop, doar vreo 2 s-au dovedit a fi interesante.

Avem nevoie de o avertizare cu privire la continut, nu care cumva sa ne ia prin surprindere vreun gand si sa nu-l intelegem?

Ne jucam si invatam

2009-06-25T23:41:00.003+03:00

Din ciclul "Ne jucam si invatam", azi folia cu bule.

Folia cu bule, cu care fiecare s-a jucat cel putin o data pe nervii altora, a fost inventata in 1957 de catre doi americani, care au fondat apoi si o companie, The Sealed Air Corporation, care sa le protejeze creatia si sa o trimita la pachet in lumea larga. SAC organizeaza chiar si un concurs anual pentru tineri inventatori, la ei pe site.

Iar daca n-ai mai primit de mult un pachet cu continut fragil, poti pocni bule de plastic virtuale si pe net. Oh, the fun!

Despre ce gasim pe net

2009-06-21T21:34:00.001+03:00

Avand in vedere ca sunt in generatia Y si "it's what we do", cum am gasit o chestie interesanta, cum m-am gandit s-o plasez strategic si in blog. Ca nu stii cine se uita si invata ceva.

Ca atare, here is my latest brain food: JUNIOR, the union for young creatives. Mi se pare ceva grozav si cred ca ar fi misto sa avem ceva cam asa si in Romania. O filiala, sa zicem, pentru toti micii care spera sa se faca mari intr-o zi.

Era momentul sa apara si asta aici

2009-06-20T00:59:00.001+03:00

Melodia mea preferata de multi ani, acum si pe blog. Live and uncensored.

Despre oameni

2009-06-15T19:11:00.003+03:00

Zi de vacanta azi, ca orice zi in care ies din rutina sa fac ceva special, chiar daca am putine emotii. Am mers la un training corporat, unde am fost, din nou, cel mai tanar om din sala. Aveam, ca si alta data, neintentionat, cea mai scurta fusta. Sa trecem peste...

Un nou training de leadership, la care m-am intrebat cum ajung eu mereu la asa ceva, abia iesita din facultate, printre oameni cu firmele lor, cu responsabilitati de oameni mari, cu familii de intretinut, salarii de platit si cravate. De fiecare data cand ma pomenesc in sala (de data asta la IAA House, dar am fost prin mai toate hotelurile pana acum), ma uit in jur la oamenii pe care mi-ar fi frica sa-i abordez daca as fi om de vanzari si imi dau seama ca sunt doar oameni. Le e sete, se enerveaza, isi mai dau jos un sacou, rad, isi agita pixul, le e rusine sa spuna chiar orice prostie si au uneori framantari legate de cat de capabili sunt. Suntem, deci, cu totii oameni.

Invitatul special azi a fost Razvan Lucescu, unul din ultimii oameni pe care m-as fi asteptat vreodata sa-i vad in persoana, la 3 metri de mine. Un tip inalt, imbracat cu gust, calm, usor emotionat la inceput, care ne-a povestit frumos despre viata lui de pana acum si cariera. Tot un om.

Mi-am regandit putin situatia si am inteles ca trebuie sa cred in primul rand eu in mine, mi-am stabilit obiective si pasi de urmat ca sa le ating. Ma vad intr-un viitor frumos si sunt optimista.

PS. 15 iunie mi se pare o zi buna sa fac o schimbare in numele posturilor.

Blog de nunta

2009-06-12T23:24:00.003+03:00

Imi povestea azi o tipa ca e indragostita de un baiat de un an si ceva, cu toate ca el isi vede de viata lui. S-au vazut, s-au placut, au fost ceva timp impreuna si acum nu mai sunt, desi ea ar vrea. Il cauta, il suna si mai incearca o data cand vede ca el nu-i raspunde. Isi da seama ca face o prostie si ca ar trebui sa inceteze, dar nu poate. A iesit in oras si cu altii, stie ca el e cu altcineva, dar nu se lasa.

Da, e o usurare si o mirare pentru mine sa aflu ca lucruri din astea li se intampla si altora.

Altminteri, mi-am cumparat azi "Nunta in cer" de Eliade dupa ce am vazut o reclama si am citit recenzia pe net (cine zicea ca netul are grad mic de eficienta al reclamelor ?) si o s-o incep dupa ce termin cu Sotronul, care a devenit mult mai interesanta dupa ce a revenit Oliveira in Argentina. Pana atunci prea semana cu un vis de-al unui prieten viata lui si mi se parea usor previzibil. Sunt un om rau daca zic ca am crezut ca o sa fie mai buna cartea asta ?

In timpul liber, mai fac si un curs de portugheza distractiv in felul lui, care ma plimba prin toata Universitatea. Azi de exemplu am intrat in subsolul care miroase a soareci si arata a orfelinat, ca sa trag la xerox niste foi cu exercitii pe care nu cred ca apuc sa le fac pana maine. M-a sfatuit tata sa dorm mai mult :o)

Hobby blog

2009-06-12T23:08:00.004+03:00

Unii poate stiti, unii poate nu, mi-am gasit un hobby. E foarte relaxant si cum am devenit un om mai bun si mai rabdator de cand am inceput sa lucrez, rezist o bratara intreaga. Ca tot ziceau unii ca nu ma tin de ce incep. Na!

Asta am pana acum.

Blog despre amor

2009-05-27T00:02:00.002+03:00

Am fost azi la Dragostea dureaza 3 ani. E o piesa jucata minunat, de 5 actori ce par a se juca printre replici si care ne povesteste despre casnicie, infidelitate si despre cum, pana la urma, toti suntem oameni.

Si cum stateam eu asa in frigul naibii pe Motoare, am inceput sa reflectez. Cum se face oare ca eu am mereu impresia ca relatiile altora sunt perfecte, numai ale mele fac bube? Cumva cred mereu asta si ma uimeste de fiecare data cand aud ca un cuplu vechi se cearta sau isi face obisnuitele reprosuri, pe care si mie imi vine uneori sa le fac. De bine de rau, se vede totusi treaba ca oamenii nu-si spala rufele in public si rar vezi un cuplu din asta grozav sa se ia la hartza in mijlocul multimii; de obicei, el cedeaza primul daca e ceva. Uneori vad si fete care plang pe strada dupa ce iubitul le-a spus vreo magarie (ne despartim gen, it's not you it's me, nu vreau sa te mai fac nefericita, we've all heard them all before) si ma intreb ce o fi de data asta, dar nu prea mult pentru ca nu-i cunosc si nu-i acelasi lucru. Apoi aud de cupluri de 7 ani care se gandesc s-o termine odata de treaba si sa-si vada de vietile lor si sunt surprinsa pentru ca eu cred despre fiece relatie ca va dura o eternitate.

Unii zic ca dureaza un an, piesa zice trei. Nu stiu, relatiile mele nu dureaza atat, deci nu pot sa imi dau cu presupusul. Astept sa vad daca nu cumva, fix mie, o sa-mi pice marea dragoste eterna in brate intr-o zi cu soare si minima de 18 grade.

Blogu' unei povesti

2009-05-27T00:00:00.000+03:00

Am scris o poveste intr-o noapte.

Era odata o fetita fricoasa. Nu fricoasa de tot, ci speriata de umbra ei. Avea o umbra lunga care o urmarea peste tot si oricat ar fi sarit intr-un picior, umbra nu fugea de langa ea. Auzise si ea povesti despre fetite pe care le-a mancat umbra si incepuse sa-i fie frica pentru ca avea aproape 9 ani si stia ca umbrele ataca inainte ca fetitele sa fie prea mari.
Asa ca intr-o zi, fetita a incercat sa pacaleasca umbra. S-a ascuns in camera ei si a tras jaluzelele, asa ca umbra a disparut in covor. "Acum o s-o fac sa nu mai fie!" si-a zis fetita. A luat o patura si a aruncat-o peste locul unde fusese umbra. Apoi a strans colturile paturii cu grija si a ingramadit-o sub pat. A lasat umbra sa se sufoce de singuratate.

Blogu' a doua cuvinte

2009-05-21T23:40:00.001+03:00

Am invatat azi doua noi cuvinte.

DEZABUZÁT adj. v. blazat.

DEZAVUÁ, dezavuéz, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ** A refuza să recunoască ceva.

Who knew?

Blogu' din Kiseleff

2009-05-15T22:22:00.002+03:00

Nu stiu de unde atata noroc pe mine, dar toate slujbele de pana acum au fost in zone minunate, din care nici nu prea imi vine sa ma intorc in Rahova mea. Dintre toate cartierele urate din Bucuresti, eu am lucrat numai in alea frumoase si vechi, in Cotroceni, la Unirea in zona veche si acum in Kiseleff, unde trebuie sa recunosc ca imi place in fiecare zi mai mult din punct de vedere arhitectural. Si de ce nu, ma simt bine sa ma plimb ca turistu', uitandu-ma la case in drum spre pseudo-jobul creativ. Care la randul lui, isi are locul intr-o casoaie de piatra cu gard in forma de creion, unde un caine trist latra toti muncitorii si unde se aduna frecvent numerosii copii ai agentiei, cu varste intre aproape 1 si 3 ani. Fete toate.

Ce am mai vazut pe acolo in astea 3 saptamani: copii pe care ii cheama David (intotdeauna un semn clar al bunastarii), o casa cu fatada plina de trandafiri, multe Mini Cooper, multi expati, multe babe in case vechi si cativa muncitori care striga dupa femei din varful stalpilor de rezistenta (pe care i-am gasit si in Spania, deci in Bucuresti n-ar trebui sa ma mai mire).

Si am aflat ca si in Kiseleff exista sobolani, dar daca ii prinzi vii, ai avantajul ca ii poti elibera in siguranta in parc. 1-0 pentru natura!

Blogu' cosului

2009-05-08T20:24:00.000+03:00

Salut, cititori!

Am vrut initial sa scriu despre altceva azi (adica despre tabla lui Alex), dar pentru ca n-am inca poze, o lasam pe alta data.

Am un cos. De hartii. Caaaam la un metru jumate de pat si in el arunc cu predilectie...hartii. Am multe hartii de aruncat, prietenii nu prea stiu, dar isi pot imagina de ce. Nimeresc cosul cam in una din 10 aruncari. Cum sa cresc raportul?

Nici cu cosul n-am poze.

Blogu' bucuriei

2009-05-05T22:49:00.000+03:00

De cateva zile ma tot gandesc sa scriu undeva despre o bucurie a mea mica. Ma bucur ca acum si baietii au genti. Poseta mica de martzafoi se poate purta in mana sau pe brat (cum face orice pitipoanca) si se asorteaza de obicei cu pantaloni de trening stramti.

E minunat, ma bucur nespus ca vad baieti cu posete in fiecare zi :)

Blogu' popularitatii

2009-05-04T00:37:00.002+03:00

Ma gandesc sa-mi fac niste carti de vizita personale asa...sa trimit pe unde mai aplic la joburi si pe unde ma mai intreaba lumea cine sunt si ce fac. Imi pun si un titlu smecher sub nume. Imaginator junior sau ceva cam asa.

Dar unde le tiparesc?

Blogu' oamenilor

2009-04-28T23:36:00.000+03:00

"Nu poti cumva sa ajungi mai devreme? Eu sunt deja aici." "Nu, abia ma urc in metrou, scuze. Hai ca poate reusesc sa ajung mai devreme, bine?" "Bine hai, ne vedem la scari acolo. Pa" A trebuit sa astept vreo 15 minute din cauza ca am plecat prea devreme de la pseudo-job, asa ca m-am rezemat de un suport de flori din coltul Universitatii si da-i si stai. Ca de obicei, mi-au atras atentia oamenii care ieseau de la metrou. Am vazut fete cochete, un tip cu parul lung si cu pipa (am auzit ulterior ca nu era roman), o fata care avea blugii trasi complet peste pantofi, un aurolac care a cerut nonsalant o tigara tipei rezemata de suportul alaturat. Apoi o fata s-a impiedicat de capatul scarilor. La scurt timp, un cuplu pe care il stiu din scoala generala a coborat scarile spre statie; baiatul e mic si grasut, cu fata de ursulet, iar fata e blonda, cu ochi albastri si bondoaca. Ii stiu demult si ii vad des. Acum un an in autobuz se gandeau sa se mute impreuna.

Mi-ar placea sa ies cu cineva interesant in oras si sa ne uitam la oameni, pe undeva pe la Universitate sau la Romana. Ma vad pe scari cu un tip brunet, un amic bun, cu care sa stau la povesti despre ce vorbe s-ar potrivi fiecarui om care trece pe acolo. Daca fiecare ar avea un speech bubble deasupra capului, ce ar scrie in el?

Blog de concurs

2009-04-10T23:04:00.000+03:00

Am mers in Paris cand eram inca un copil, asa ca nu prea am inteles cum e cu luminile si de unde crede Bucurestiul ca se aseamana cu el. Era o excursie cu scoala, organizata si planificata destul de clar, asa incat fiecare dintre noi stia ca cel mai mare grup din zona e al lui si calatoream numarati spre fiecare obiectiv din brosura.

Am ajuns, desigur, si la Luvru. Am intrat in piramida, am stat la coada, am alergat aproape pe coridoare si ne-am oprit in fata liftului. L-am chemat, au coborat niste romani. Usor amuzata, am intrat in lift, au intrat si alte fete dupa mine, si doua profesoare. Am apucat sa vad ca in lift era voie sa urce doar 8 persoane, apoi usile s-au inchis, liftul a plecat si s-a oprit brusc intre etaje. Confuzie de moment. Ce ne facem? “Apasa si tu butonul ala de serviciu.” Doua profesoare si 11 fete, cam aglomerat, dar ma gandeam ca intr-un fel sau altul, situatia se va rezolva de la sine. Cineva apasa butonul de alarma de cateva ori. “Oui ? Bonjour !” Atunci am inceput sa ma intreb daca vreuna dintre profesoarele noastre (de engleza amandoua) stie destula franceza incat sa explice problema, dar spre norocul nostru, conversatia a mers usor. “Suntem blocate in lift.” “Ce spuneti? Nu va auzim prea bine.” “Suntem blocate in lift ! Va rugam sa ne ajutati. ” Rasete din partea noastra, care nu cred ca sunau prea bine dupa vocea stresata a purtatoarei noastre de cuvant. “Aha! Si...cate persoane sunteti?” “Pai...13. Ajutati-ne va rugam, suntem cu copii aici.” Rasete la ei. “Bine doamna, si n-ati vazut ca liftul nu poate duce decat maxim 8 persoane? Scria in lift, deasupra butoanelor.” Rasete iar la noi. “Ba da, dar am zis ca merge si asa. Va rugam veniti, suntem cam aglomerate aici.” “Trimitem pe cineva. Dar unde vroiati sa mergeti toate 13?” “La etajul 2, ne-am urcat toate ca suntem un grup si nu ne-am dat seama ca suntem asa multe. S-a blocat liftul cu noi si nu putem deschide usile.”

Incepusem sa ne panicam putin, mai ales ca francezii care se auzeau prin interfon nu pareau teribil de grabiti sa ne scoata si noi stateam ingramadite in peretele muzeului deja de vreo 10 minute. “Liftul asta trebuie sa aiba ceva ventilatie, nu? Doar e Luvrul !”

Totul a fost bine pana la urma, au venit niste baieti veseli si ne-au dat drumul, intrebandu-ne de unde venim. Romania, da...

P.S. asta e pentru www.vola.ro, care face un concurs frumos de mers in lume ;)

Blogu' unui alt filmulet

2009-03-25T22:06:00.000+02:00

Un baiat necunoscut mi-a facut o bucurie azi. A pus pe blog un videoclip, eu l-am vazut, am avut un moment de OMG OMG OMG ! si mi-am pus si eu videoclipul pe blog. Enjoy and remember: think about the birds and the bees when in need of inspiration.

<

Blogu' unui filmulet

2009-03-25T18:26:00.000+02:00

Daca stiam ca Donald e asa amuzant, ma uitam mai demult :) Un episod de criza, pe ideea "cine nu munceste, nu greseste".

Blogu' unei stiri

2009-03-16T13:59:00.000+02:00

Stau acasa de aproape 2 luni si mi-a ajuns pana peste urechi. Am avut timp sa fac tot ce vroiam cand am plecat de la job, si am avut timp sa ma plictisesc de mai multe ori. Nu prea cunosc oameni dati afara de la lucru la noi, dar inteleg ca situatia inca n-a devenit atat de grava pe cat se putea si pe cat e, de exemplu, in State. Lumea de acolo a inceput sa faca munca voluntara in loc sa stea sa isi planga de mila acasa. Asa scrie aici.

Adevarul e ca dupa 5-6 zile pe saptamana de lucrat 9-10 ore, statul acasa pe termen lung te rupe.

Blogu' intrebarii

2009-03-16T00:10:00.000+02:00

Oare cum o fi sa mori si in cer sa fie un circ si tu sa fii un bufon?

Blogu' parcarii

2009-03-10T23:02:00.000+02:00

Ora 9, ieri dimineata. Cainii cartierului cauta pisici, majoritatea vecinilor au plecat deja spre uzine, laptele pentru cafea se incalzeste usor si eu ma uit pe geam. Un muncitor vine agale si deseneaza o linie cu lopata in pamant, in fata unui copac. Asa a inceput totul. Dupa o luna de cand ne-au anuntat prin biletel in parbriz ca trebuie sa ne mutam masinile, niste oameni necunoscuti au venit sa ne construiasca o parcare in fata blocului. Dupa 10 minute, un excavator galben sonda in pamantul pe care pana nu demult, se odihneau niste Loganuri, un muncitor lungea linia-cu-care-a-inceput-totul, iar alti 5 sprijineau cu atentie niste lopeti. Am admirat sincer zelul excavatoristului, care a schimbat de unul singur peisajul din zona si care a facut si cel mai mult zgomot cu magaoaia lui. Piu, piu, piu, zduf niste pamant...piu, piu, poc ! o bordura...Colegii lui l-au admirat vreo cateva ore, au masurat incetisor latimea gropii si apoi au purces la odihna pe banca de vizavi. Pe la 4 strada era de nerecunoscut, dar increzatoare intr-o soarta mai buna.
Azi au revenit, ne-au umplut de borduri, au imprejmuit copacii, apoi l-au dezprejmuit pe unul din ei si au turnat o gramada de pietre in viitoarea parcare. Imi pare rau ca n-am poze, e amuzant tare demersul. Poate maine.

Blogu' distantei

2009-03-06T13:40:00.000+02:00

Incercam azi sa gasesc pe Facebook niste oameni pe care ii cunosc, dar nu foarte bine, dar care imi plac si mi-au infumusetat viata la un moment dat. Asa ca am inceput sa ma gandesc la ei si mi-am adus aminte de ideea mea de acum vreo 2 ani cum ca am ajuns sa cunosc, intr-un fel sau altul, tot orasul, pentru ca toti prietenii mei par a cunoaste pe cineva care cunoaste pe altcineva pe care il cunosc si eu. Asa mi-am adus aminte de ideea ca toti oamenii de pe Pamant sunt doar la 6 grade distanta unii de altii. Mi se pare minunat.

Blogu' mult

2009-02-25T23:20:00.000+02:00

A fost o zi plina, nu atat de evenimente cat de oameni. Am ajuns acasa cu gandul sa scriu ceva si am intrat putin pe Facebook, de unde se pare ca deja oameni mult mai "seriosi" decat mine isi iau informatii zilnice in ce priveste vietile altora, am citit niste noutati, am vrut sa dau un like dar m-am razgandit si am inceput sa ma intreb cum de m-a prins asa fenomenul. Acum un an jumate scriam (pe bani pe vremea aia) ca fondatorul Facebook e in proces cu niste colegi de facultate care pretind ca ideea siteului a fost a lor. Sau mai scriam despre un studiu facut in State care arata ca MySpace si Facebook au utilizatori impartiti frateste: primul are minoritatile, oamenii cu venituri mici si pe cei cu un nivel mai scazut de educatie, iar cel de-al doilea are absolventii de facultate, albii si ce mi s-a parut mie a fi oamenii care ar intra intr-o fratie. Am scris stirea, mi-am zis "no way am I joining any of these" si am mers mai departe. Probabil am eu acum o perioada de stralucire spre lumea din jur, pentru ca ma inscriu in chestii, particip si caut oameni pe unde ma poarta pasii.
Ceea ce ma duce la intrebarea pe care niste oameni m-au facut sa mi-o pun azi. Din nou. Oare toata lumea care lucreaza in publicitate e singura si/sau divortata? Dupa cate se vede, e cam complicat sa ramai cu cineva care sta pana la miezul noptii la munca, asa ca probabil ca ai nevoie de un om la fel de pasionat de ce face ca si tine. Mai e nevoie si sa se pupe programele, dar asa e deja altceva.
Tot despre dragoste a fost si Milk, pe care l-am vazut in final azi dupa o asteptare de doua saptamani, care par mult mai lungi cand le stai acasa. Despre dragostea de aproape de fapt mi s-a parut a fi, daca e sa numesc o singura tema generala. Mi-a placut mult filmul si mi-a placut si ca am putut sa-l vad din mijlocul oamenilor dezgustati mai mult decat era cazul de saruturile homosexuale de pe ecran. M-am intrebat cum sunt de fapt vazuti homosexualii de tinerii romani. M-am mai intrebat si de unde vine toata agitatia din moment ce oamenii stiau ce vin sa vada, dar se dovedeste din nou ca ce fac eu nu face toata lumea (de exemplu sa se informeze ce merge sa vada la cinema). Presupun ca sarutul intre doua femei in film se apropie deja de cliseu, dar doi barbati sunt deja cu totul altceva, cu toate ca toti suntem "deschisi la minte" si "toleranti" in fata societatii. Mda.

Blogu' dus

2009-02-22T22:33:00.000+02:00

Uite o scoica.

Am dat azi ciorile din Bucuresti pe pescarusii din Constanta. Ca orice calatorie, m-a concentrat mult pe momentul actual (ocoleste balti, prinde trenul, apasa butonul de la camera, facem stanga pe strada asta sau pe urmatoarea?), ceea ce e bine. Mi-a fost cam frig, ceea ce a fost cam rau. Am respirat aer de mare prima oara pe anul asta, ceea ce e bine, m-am plictisit pe drum, ceea ce a fost rau. Am facut o groaza de poze, ceea ce e bine. Iar am mancat de la KFC, ceea ce e rau.

Noaptea asta se anunta plina. Apropo, are cineva nevoie de un copywriter?

Blogu' serialului

2009-02-20T23:33:00.000+02:00

Mi-ar placea sa se faca un serial in care fiecare episod sa descrie o zi din viata personajelor, dar fiecare zi dintr-o saptamana de exemplu, si fiecare serie sa fie o luna sa zicem. Ma intrebam oare ce vieti interesante ar trebui sa duca personajele astea pentru care timpul nu trece cu o luna pe saptamana, ci cu o zi si cum ar face ele fata unor vieti atat de incarcate de evenimente incat sa merite povestite. Acum ca m-am gandit putin, Twin Peaks avea genul asta de actiune, cu fiecare nou episod inceput la cateva ore dupa terminarea celuilalt, deci iata ca nu era nimic nou aici.
Adevarul e ca as vrea sa traiesc intr-un serial si sa vad ca de la un episod la altul, viata cu care nu vreau sa ma confrunt nu este mentionata in scenariu. Sa ma arate cautandu-ma pe lista cu rezultate, nu dand examenul, de exemplu.
Saaau, mi-ar mai placea sa vad ce fac personajele unui serial dupa ce se duc acasa. N-ar fi fain? Cum arata oare casele politistilor din serialele cu crime? Asta as vrea eu sa stiu.

Blogu' amuzat

2009-02-06T23:27:00.000+02:00

Sunt amuzata. Adica sunt fara muz. Aveam doi muzi dar intre timp s-a intamplat ceva cu amandoi. Unul a plecat la vanatoare de ursi (da, exact ca printul) si nu stiu cand se intoarce, iar la celalalt deja mi-e rusine sa ma duc mereu cand am probleme de netrecut.
Voi nu stiti mah baieti ca am nevoie de voi? Ia mai lasati voi propriile vieti deoparte si veniti la mine inapoi...

Blog fara titlu

2009-01-31T16:31:00.000+02:00

O sa vin aici.

Blogu' nimicului

2009-01-27T23:10:00.000+02:00

Dintotdeauna am avut sub ambii ochi niste vene foarte vizibile, iar cand eram mica ma intreba adesea lumea de ce am cearcane. Nu prea le mai vad de cand port ochelari, iar in seara asta m-a izbit realitatea lor: sunt acolo si sunt la fel de albastre ca oricand.
Intotdeauna am fost capabila sa merg incaltata in adidasi iarna pana dadea zapada. Acum am racit de doua ori in aceeasi iarna din cauza asta, cum oare? Sunt ei mai putin caldurosi sau eu mai sensibila la gat? E prima data cand nu reusesc sa rad din cauza durerii de amigdale si e tot prima data cand imi pun problema asta, pentru ca am vazut un film la care as fi vrut sa pot rade si n-a mers.

Blogu' scrisului

2009-01-23T23:55:00.000+02:00

E tarziu sa spun ca e inceputul sfarsitului. Sfarsitul e pe terminate deja, vinerea viitoare va fi ultima mea zi de lucrat unde lucrez. Nu vreau sa zic unde, niciodata nu mi-a placut sa vorbesc despre asta si deja s-a cam terminat aventura mea acolo; ce rost mai are sa vorbim? :)
Ma apuc sa imi fac singurica un drum si am nevoie de sustinere. Am nevoie sa scriu povesti (am si inceput deja), ca sa nu uit cum scriu eu. Imi place acum sa scriu si vreau mai mult si mai mult, sa scriu ce vreau eu. Vreau sa ies, sa ma uit la oameni si sa ma intorc acasa inspirata de ce vad in jur. Vreau sa citesc mult si sa vad filme si vreau sa ajung sa stiu mai multe decat acum.
Vreau sa cresc, si cand spun asta, gandul imi zboara la cineva care sta mic in bratele mele si ma ajuta sa merg mai departe.

Blogu' acului si al atei

2009-01-18T22:49:00.000+02:00

Tocmai am terminat de infrumusetat un tricou. Poate sunt eu ciudata, dar nu-mi plac tricourile simple, albe, fara desen. Mi se par agresive cumva, parca ma dor ochii de la ele, asa ca imediat ce mi-am cumparat un astfel de tricou, am inceput sa ma gandesc ce sa-i fac. Asteptarea a fost lunga, dar l-am dotat cu niste nasturi colorati. Arata minunat :)
Ma simt moarta cand trece timp mult fara sa creez ceva. Din cuvinte sau din ce gasesc prin jur, ma linisteste si ma bucura sa aduc lumii ceva nou, chiar daca uneori sunt singura persoana care se bucura de rezultat. Imi pun amprenta oriunde, cand eram mica umpleam casa de abtipilduri, poate si ca s-o irit pe mama, si mi-ar fi placut sa ma lase sa scriu pe pereti. E mai misto sa creezi ceva cand esti copil si mi-as dori sa nu-mi fi dezvoltat prea mult frica de ridicol. Se tine de mana cu frica de viitor si mai ales de un destin care o sa ma tina pe loc mereu. E ciudat, mi-e frica de viitor dar vreau sa ma schimb, nu prea stiu unde o sa ajung cu asta.
M-a invatat cineva recent ca trebuie sa creez lucruri pentru mine in primul rand si sa nu ma gandesc ce ar putea crede altii despre ele. Are dreptate, stiu asta, dar ma cufundasem prea mult in mine incat sa inteleg ca asta facem toti: cream ce ne place si ne exprimam sufletul cumva, iar uneori cineva ne admira. Eu admir oamenii care isi traiesc visul. Am cunoscut doi pana acum, dar sunt inca mica :)

P.S. La cererea cititorilor (nu ma asteptam sa fii atat de prompt :)), am pus si o poza cu tricoul in cauza. Stiu ca nu mi se vede oglinda sufletului, asta e.

Blogu' povestii continuate

2009-01-03T23:24:00.000+02:00

Printesa a asteptat si a asteptat intoarcerea printului. In fiecare zi isi facea de lucru prin castel, isi inchipuia noi povesti pentru supusii ei si chiar incerca sa adauge o nota proaspata blazonului sau. Avea un carnetel special pentru desene, pe care il tinea pe masuta din iatacul ei, unde isi bea in fiecare dimineata ceaiul.

Intr-o dimineata, in timp ce isi imbraca rochia preferata, cu fir auriu, printesa vazu un cal mic incalecat de un om si mai mic, apropiindu-se de poarta castelului. Ca o naluca, printesa zapacita incepu sa-si faca repede loc prin holurile stramte, pana la poarta, ultima care o despartea de printul ei asteptat. Cand, in sfarsit, ajunse jos, se pomeni fata in fata cu printul care zambea putin incurcat. Printesei nu-i venea sa creada: printul ei era chiar acolo, chiar venise...dar stai putin! Era mai mic decat si-l amintea. Sa fie de vina timpul, sa-si aminteasca ea gresit? Sau printul chiar scazuse in inaltime? Incurcati, se uitau unul la altul si nu stiau ce sa isi zica. Printul isi reveni primul, se intoarse spre cal si dezlega o desaga mica, plina cu ghinde. I-o intinse printesei:

-Inteleg de ce ma privesti asa. Da, eram mai inalt cand am plecat, dar fiecare zi fara tine a luat ceva din mine. Am cules cate o ghinda pentru fiecare clipa cand mi-am trimis sufletul langa al tau si acum ti le-am adus inapoi, ca sa faci cu ele ce doresti.

Blogu' cu zapada

2008-12-31T15:37:00.000+02:00

Cel mai frumos revelion pe care l-am trait vreodata a fost cand aveam vreo 13 ani si s-a rezumat la o singura scena. Stateam intr-un dormitor de la parter, in apartamentul nasilor mei, cu vara-mea de vorba. Ningea sanatos afara de cateva ore si ma uitam cum se acopera strada de o zapada perfecta, si cum copacii si trotuarele se ingroasa cu alb. Arata ca o felicitare, nu mai vazusem niciodata strada asa. La un moment dat, pe la 1.30, in timp ce eu nu ma mai saturam privind pe geam, a aparut pe sosea o aratare singuratica: un camion incerca sa scoata la iveala negrul asfaltului, pentru eventualii post-petrecareti. Inainta incet de-a lungul strazii si ma facea sa ma intreb daca avea vreun pahar de sampanie in cabina sau o bause deja cu colegii la el la munca.

Blogu' de multe chestii

2008-12-16T07:57:00.000+02:00

Iar e dimineata. Dupa o noapte de somn plin si lung, am tras langa mine pernuta moale ca o piele pe care o mangai din cand in cand si mi-am adus aminte ca m-am gandit sa scriu o groaza de chestii aici si n-am scris.
Pe de o parte, ma bucura ca am deja oameni abonati la blog, care ma citesc si imi trimit comentarii (sau nu). Nu ma asteptam la asta cand am scris prima data, am crezut ca o sa fie doar un fel de loc de postat ganduri pe net, la care nimeni n-o sa se uite. Acum, mai arunc cate un ochi la trafic din cand in cand si ma intreb cine sunt toti oamenii aia si de ce nu imi dau toti commenturi. Ar fi dragut ca macar un post sa primeasca comment de la fiecare cititor, sa stiu si eu cine mi-e publicul. Pe de alta parte, deja am subiecte despre care nu-mi mai vine sa scriu, ca sa nu se simta lumea ofensata "Aha! Ti-am citit blogul si stiu ce crezi de fapt despre mine!" Sau dupa cum m-a sfatuit cineva, as putea sa scriu povesti si sa termin cu toata istorisirea asta a realitatii. De ce sa-mi povestesc viata pe blog, nu? Asta face toata lumea.
Nu stiu ce sa fac cu printul. Am inceput o poveste cu el si nu stiu cum s-o continui, asa ca il las sa vietuiasca in imprejmuirea aia din mintea mea unde tin toate personajele pe care le inventez zilnic. Deja se cam aglomereaza... Dar nimeni nu pare deranjat, e ca si cum n-ar sti ca stau inchisi acolo, asa ca nici unul nu-si scoate povestea din buzunar sa mi-o arate. Stau toti acolo ca la petrecere, conversand si privind in jur fara sa bage de seama gardul pe care ar putea la o adica sa-l rupa usor.
M-a innebunit opinia publica cu nenorocita de criza. Nu vroiam sa scriu despre ea aici, dar iata ca au reusit sa ma sperie bine, incat sa nu stiu ce sa fac. Ma gandesc sa imi iau talpasita de la actualul loc de munca, unde nu mai am satisfactii aproape deloc. Nu mai am nici clienti, probabil de-aia. As vrea sa stau acasa si sa citesc, sa ma uit la filme si sa invat, dar daca nu lucrez, n-am bani de carti si daca lucrez n-am timp sa citesc. Totusi sper sa nu ma prinda mijlocul lui februarie acolo.
Criza, necriza, vine anul nou, si stiu ce inseamna asta. O petrecere de revelion la care n-o sa vreau sa fiu si care o sa ma faca sa ma gandesc la multe "Oare ar fi mai amuzant daca as bea mai mult? Dar daca as fi cu alti oameni? Doamne, ce ma plictisesc! Ce-am facut anul asta? Hmmm, o groaza de chestii? Dar la anul, ce sa fac?" Am facut multe anul asta, daca tot a venit timpul bilantului. Am terminat facultatea, am intrat si la master, m-am indragostit de doua ori, am mers la mare in aprilie, am mers in multe alte locuri tot anul, am cunoscut o multime de oameni mai mult sau mai putin interesanti, am scris mai mult decat oricand, am avut jobul de vis intr-o atmosfera neplacuta si am invatat multe despre mine si despre lume. La anul, om vedea ce-o fi. Pana una alta, noi sa fim sanatosi, ca vorba marelui caracter, bunicii mei au supravietuit unui razboi.

Blogu' votului

2008-11-29T23:29:00.000+02:00

Ce misto e cand dau peste oameni care duc vieti complet diferite de a mea ! Azi de exemplu, am gasit niste oameni din astia, am vazut ce mai fac ei si a fost ca o gura de aer proaspat. Multumesc Ancai si lui Vladut pentru ca scriu ce au mai facut ei. Mi-e cam dor de voi...
Traiesc intr-o celula semi-reala uneori si nu stiu cat de bine e asta...Maine ma duc sa mai iau pulsul lumii, la futureshorts. La cate filme am vazut in ultima vreme, ar merge si niste scurte, nu?
Dar intai ma duc la vot. M-au ajuns campaniile astea electorale, cu prostiile lor de afise, pelerine si mesh-uri peste tot, iar decizia finala am luat-o azi cand am vazut un afis pro-PSD agatat de geamul vecinilor mei de vizavi. Primul lucru cand am tras draperia...rosu pe alb, o optiune politica scrisa cu litere mari. Asa ca ma duc sa imi spun parerea, ca un cetatean ce sunt, maine dimineata la fosta mea scoala, care intre noi fie vorba, s-a schimbat mult in ultimii ani, si nu neaparat in bine. S-au dus vremurile cand stateam atarnate de usa de langa clasa. A disparut si usa, nu doar noi. Eh...

Blogu' de intrebari matinale

2008-11-05T07:12:00.000+02:00

Un lucru am invatat cu singuranta din relatiile mele recent incheiate: nu poti sa inveti ceva general valabil in ce priveste relatiile. Ce vreau sa spun in spatele acestei maxime care mi-a venit acum 10 minute, cand m-am trezit? Nu poti sa generalizezi, oamenii sunt altii, tu esti altfel, contextul e altul. Nu poti sa pornesti de la idei predefinite si treci de la ceva la altceva, incerci sa gasesti un echilibru intre seturi de reguli diferite. Asa ca incerc sa nu am prejudecati si sa gandesc pozitiv, in speranta ca optimismul asta nebun o sa ma ajute sa merg mai departe si sa continui ceva frumos, chiar daca uneori imi dau seama ca am ignorat niste adevaruri evidente. Iar alteori incerc sa ma adaptez pana ma pierd si apoi pun un punct dureros si drastic. Pastrez amintirile frumoase, iar cu mici exceptii de mult trecute, nu regret nimic.
Mi-as dori un tip fara un trecut intunecat, fara relatii pe care le-ar fi vrut continuate, fara regrete mari si fara dureri continue in suflet. As vrea sa nu mai citesc in ochii lui suferinta ca eu nu sunt ea sau ca ce a fost nu va mai fi. Dar ma intreb: cine e om fara un trecut? Iar daca nu te-a durut nimic pana acum, poti simti ceva de aici incolo? Nici nu vreau pe cineva care nu poate simti. Mai bine incerc sa alin dureri pe care nu le-am facut eu decat sa ma chinui la ajung la o stanca.

Blogu' indecis

2008-11-01T23:49:00.001+02:00

Noiembrie. Ma uit la un dreptunghi gol pe ecran si ma intreb cu ce sa-l umplu. Cu litere, desigur, dar in ce ordine? As putea sa zic doua vorbe despre frica mea de a gresi. Despre cum vreau sa-mi iasa totul bine din prima si despre cum am senzatia ca timpul vine peste mine si nu-mi da ragazul de a gresi. Apoi as continua cu posibilitatea ca luna asta sa fie plina de prostii sau de chestii dragute. E posibil orice, doar e un inceput...Imi dau seama ca n-am baut destula apa azi pentru cata sare am inghitit, ma uit la ce am scris si imi aduc aminte de ce am citit prin carti si ce am auzit de la altii. Sa scrii jumatate de pagina pe zi. Dar chiar asa, cu orice? Cu dorul nebun care ma cuprinde mereu cand ma gandesc la tine? Stiai ca daca te uiti in alta parte, nu la mine, pari cu totul alt om? In fine, asta o sa-ti zic maine seara, live :)
Asa, despre astea am scris. Sa mai scriu si ca azi n-am avut chef de nimic si ca nu ma gandesc decat la noaptea de duminica? As putea, dar n-o sa scriu despre asta. Pentru ca lucrurile astea trebuie sa ramana intre noi.

Blogu' al doilea din octombrie

2008-10-22T23:29:00.000+03:00

In seara asta simt din nou ca m-am saturat. In special de master m-am saturat, dar mai am si alti gargauni care ma tin ocupata. Ma enerveaza proiectele...credeam ca am scapat de ele la facultate, dar iata ca au parte de o revenire in forta. Imi vine sa-i bat pe astia cu idei de proiect ! M-am mai saturat si de lipsa mea de timp liber, pe care oricum cred ca l-as folosi in scopuri negative, ca sa-mi fac sange rau cand e lumea ocupata si n-are timp de mine, spre exemplu. M-am saturat si de schimbarea perpetua de colegi de la serviciu (de tine chiar imi pare rau, hash...), si de propriile mele frici, si de subiectele de conversatie care se tot repeta.
S-o ia naiba de viata, stiu ca scriu doar cand sunt suparata :) Dar nu-mi place sa-mi strig bucuriile (cum ar fi o bucata de rata cu legume intre doua betisoare) in gura mare. Ce sa fac ? Asta e.

Blogu' necunoscutului

2008-10-03T22:48:00.000+03:00

Intotdeauna mi-am imaginat timpul ca un fel de schema, cam ca un timeline din ala ca la mine la serviciu. Timpul pentru mine se imparte in unitati mai mici sau mai mari si se stie clar de ce e nevoie ca el sa curga. Avem orele unei zile, unele programate, altele nu, si avem luni si ani. Perioadele neplanificate sunt reprezentate ca niste zone negre, cele planificate sunt colorate, de obicei cu portocaliu. Pana acum, cam toate perioadele mari au fost portocalii: scoala, liceu, facultate, cu ceva zone mici si bleu, nedefinite dar relaxate, intre ele - vacante. Am ajuns si la marea zona neagra a vietii mele: cea de dupa facultate. Restul vietii. Ce ma fac cu el? Oare sunt destul de pregtita pentru ce vreau? Ramane de vazut, banuiesc...
Pana atunci, scriu. Citesc si scriu, mult. Uneori bine, alteori prost. Uneori pentru mine, de multe ori pentru voi, de si mai multe ori pentru tine.
I'm smiling next to you, in silent lucidity.

Blogu' intalnirii

2008-09-18T00:02:00.001+03:00

Mi-am vazut prietenii din facultate azi, cel putin pe unii dintre ei. Ma uitam la ei si nu-mi venea sa cred cat s-au schimbat, au figuri de oameni maturi, la casa lor; parca puteam sa prevad cum o sa arate la 30 de ani, pe unde o sa le apara riduri si cat de mari o sa le fie pungile de sub ochi. A fost o trezire brusca la realitate - ne-am facut mari ! Asta in ciuda faptului ca unele lucruri nu se schimba niciodata: Florin ne-a lasat pentru Steaua, Raluca vorbeste mult si rautacios, Dinutz nu-si face planuri pe termen lung, Andreea vorbea cu Romi, iar Raluca se plictiseste in casa.
Am crescut dar am ramas aceiasi. May we live fully !

Blogu' povestii

2008-09-15T00:01:00.000+03:00

Era odata o printesa care traia usor singura intr-un imperiu numai al ei. Avea ochii mari si zambetul larg cu care incanta privitorii si ii placea sa aiba conversatii spumoase cu oamenii pe care ii intalnea. Crescuse printesa noastra intr-un an ca altii in cinci, traind mult in propria ei imaginatie, fara mari aspiratii pamantesti si la un moment dat isi dadu seama ca cel mai mult ii plac povestile. Asa ca isi umplea fiecare zi spunand povesti in format mic, pentru toti locuitorii celorlalte imperii: isi facea timp sa afle ce ii placea fiecaruia dintre ei si ii croia fiecaruia o poveste cu talc, pe masura intelegerii lui. Ajunsese sa ii placa si facea si povesti la comanda pentru oricine ii cerea, si armonia domnea peste intregul univers.

Asta pana intr-o zi cand mica printesa a gasit un print care ii cerea povesti mai multe si mai multe si ii oferea in schimb parola de intrare in imaginatia lui, mai vasta si stralucitoare decat oricare alta pe care o cunoscuse ea pana atunci. Intr-o zi, printul a plecat la vanatoare de ursi in munti...

Blogu' tau

2008-08-21T22:25:00.000+03:00

Ma gandesc la tine uneori si aproape ca imi aduc aminte cum esti. Abia astept sa te vad, pentru ca mi-ar fi mai bine cu tine decat imi e acum, dar am inteles ca trebuie sa am rabdare. O sa vina vremuri bune cand o sa putem sa ne plimbam prin parc in zapada, tinandu-ne de mana fericiti ca doua cirese pe aceeasi crenguta. Ne vezi? Ne simtim intregi si liberi iar cuplul de langa crede ca ne potrivim. Ce stiu ei? Noi nu ne potrivim, noi suntem acelasi om. Mana mea incape perfect in a ta si sta acolo mereu. Mirosurile noastre se incurca sub patura si imi place sa ma uit la tine cum dormi. Atunci te iubesc cel mai mult.

Te astept la locul pe care doar noi il stim, dar nu l-am aflat inca.

Blogu' atacului masiv

2008-08-03T00:21:00.001+03:00

Devin din ce in ce mai scurte concertele astea ! Si e al naibii de enervant ! Massive Attack au terminat reprezentatia acum o ora jumate, lasand multimea sa se intrebe daca e cazul sa plece sau ba. Poate m-am obisnuit eu prost de la primele concerte la care am fost si care au durat cat sa apuci sa te saturi, dar e ceva dubios daca unele trupe isi termina show-ul la ora la care altele abia incep. Poate e pentru ca erau o groaza de vile in jur si n-au voie sa faca galagie ?!
Treaba e ca muzica asta suna cu totul altfel live decat in player. La concert a fost totul live (habar n-aveam ca trupa asta are orchestra), in player e un sound mult mai intunecat care te patrunde pana in cele mai indepartate colturi. Si tocmai senzatia asta de mister periculos e ceea ce apreciez la muzica Massive Attack; nu degeaba melodia mea preferata de la ei e Butterfly Caught, despre care se spune ca e cea mai intunecata dintre toate pe care le-au scos. Listen and you will know.
Teardrop (preferata publicului), Inertia Creeps (care a sunat excelent), Mezzanine (mi-a pus un nod in gat), Unfinished Sympathy (care iarasi a sunat foarte bine), Karma Coma (fara Tricky), Safe From Harm (cu mesaje politice in spate), Risingson (pe care aproape ca nu am recunoscut-o) si o serie de alte piese care sunau mai muzical decat sunt eu obisnuita din partea lor si care banuiesc ca se vor regasi pe noul album.

Blogu' planurilor

2008-07-31T23:32:00.000+03:00

Planul 1 : dansez noaptea pe plaja singura
Planul 2 : scriu un dictionar de clisee

Blogu' lu' Mezzanine

2008-07-30T23:49:00.000+03:00

O sa ma duc la Massive Attack la concert, iar Mezzanine e una din preferatele mele. O sa ma duc singura cel mai probabil, which is no way to see a show, dar n-am ce sa mai fac acum in privinta asta; decat sa nu ma duc deloc, mai bine ma duc sa imi curat creierii de mizeriile zilnice de una singura.

Caut povesti. Nu vreau sa stiu de ce, nu m-am intrebat de ce povestile au o importanta atat de mare, desi probabil e pentru ca ma ajuta sa evadez. Dar le caut in oameni, in locuri si in orice farama de cultura cu care ma intalnesc. Trebuie sa scap uneori de banal, de viziunile conventionale si de oamenii care ma agaseaza zi de zi fara sa isi dea seama; probabil sunt o aroganta. Nu-mi dau seama, sincer. Mi-a devenit foarte greu sa ma mai privesc din exterior. Parca astept sa se intample ceva cu mine, ceva care sa-mi scoata povestile la iveala, pentru ca le vad acolo dar nu pot sa le exprim.

Nu stiu ce imi va aduce viitorul, desi tare as vrea. Tot ce sper e sa poata sa imi iasa povestile la aer.

Ma tot gandesc sa scriu in blog de vreo cateva zile, insa nu despre povesti voiam sa scriu. But I cannot express what lies deep within. It's a fear that comes and goes, and it's much bigger than I.

Blogu' lu' Harms

2008-06-29T20:50:00.000+03:00

Daniil Harms ne spune ca ar trebui sa scriem cel putin jumatate de pagina in fiecare zi, chiar daca uneori scriem doar ca nu stim ce sa scriem. Cum altfel am putea sa ne exersam capacitatea de a scrie, talentul, vocatia, cum am putea sa "ne facem mana"? Scriu prostii deja si o dau in clisee.

N-am nici cea mai vaga idee ce sa mai povestesc. Ah ba da, am gasit o constatare de acum cateva zile. Am vrut sa scriu de atunci despre ea, dar n-am gasit momentul. Am observat, cum spuneam, ca fetele nu sunt niciodata prietene pana nu isi povestesc una alteia despre relatiile cu baietii. Irina, bunaoara, mi-a spus saptamana trecuta ca s-a despartit acum o luna de prietenul ei; deja o simteam mai aproape de sufletul meu, se schimbase ceva. Cu toate ca nu vorbim despre baieti, iesim mai mult acum in pauze, vorbim mai mult, bem cafea impreuna, mergem sa cumparam apa, suntem "mai prietene". Ciudata treaba si cu fetele astea.

Citeam acum cateva zile pe blogul unei fete cum ca baietii scriu mai bine bloguri pentru ca reusesc sa povesteasca doar fapte, in timp ce fetele ajung mereu la partea sentimentala a lucrurilor. Iata ca, o data-n viata, reusesc sa ma incadrez intr-un tipar.

Blogu' fara scop

2008-06-07T20:52:00.000+03:00

Da, inca mai sunt pe aici. In loc sa scriu brosuri sau continut de site, cum am auzit ca fac altii in situatia mea, scriu mai nou scrisori de vanzari. Si da, sunt putin nervoasa din cauza asta. Vanzarile astea sunt ca o boala care nu mai trece, si cu toate ca mi se spune de peste tot ca voi invata multe sunand diversi indivizi, tot nu pot sa apreciez activitatea la adevaratul ei potential, pentru ca nu-mi place sa vorbesc la telefon.
Dar exceptand lucrul asta urat pe care sunt nevoita sa-l fac, am reusit totusi sa fac ceva ce nu credeam ca voi reusi pana la urma: am terminat facultatea ! Peste 2 saptamani e balul si festivitatea noastra cu coronite. Ma uitam ieri la colegii care imi stateau alaturi la ultimul examen al ultimei sesiuni si nu puteam sa cred ca ii stiu dupa nume chiar si pe multi dintre cei cu care n-am schimbat nici o vorba. E destul de cool, nu ? Si am dat ultimul examen in sala in care am dat si admiterea la REI. Life comes full circle, cum spunea o melodie.
Acum simt nevoia unei vacante in care sa citesc si atat. Si uneori sa mai scriu cu creionul rosu in caietelul verde, sa ies in parc cu vreun prieten ratacit, sa ascult muzica...indie :)) sau sa ratacesc pe strazi seara. Insa pentru ca vacanta va veni in august, ma gasiti la biroul cu laptop, de luni pana vineri de la 10 la 19 si uneori si sambata ;) Drop a line on my blog daca vreti sa schimbam o impresie.

Blogu' intreg

2008-05-11T15:05:00.000+03:00

Ma simt din nou ca o jumatate de ceva. M-am simtit intreaga fara sa fi realizat vreodata ca sunt doar o jumatate, iar acum imi dau seama mai bine ca oricand ca viata mea nu e completa. Nu stiu daca el e Alesul meu si nu a fost asta momentul potrivit sau e doar omul momentului. Nu stiu nici daca a fost doar vina mea pentru ca s-a terminat desi imi vine greu sa cred ca intr-o relatie poate gresi doar unul. Nu stiu ce e in mintea lui, nu am putut sa-l citesc niciodata prea bine si asta m-a facut sa ma chinui. Acum s-a terminat si in fiecare zi am sentimente noi legate de el si de ce a fost. Cred ca as fi putut investi mai mult timp si poate ar fi fost alfel; poate ar fi trebuit sa-mi dau seama ca vrea sa fie cu mine peste tot. Dar n-am putut.
Acum nu mai stiu nimic sigur. Il iubesc, il urasc, il caut, il chem, il doresc, il aud razand si imi aduc aminte tot. Iar si iar, in fiecare zi, cautand raspunsuri care nu inseamna nimic acum. Incerc sa trec peste tot ce a fost si trebuia sa mai fie dar mi-e dor de el in fiecare zi.

Blogu' schimbarii de job

2008-04-26T22:16:00.000+03:00

S-a mai terminat o etapa a vietii mele. Etapa in care am mers in hoteluri si am discutat cu necunoscuti fara nici un scop si fara sa imi faca placere. Cea in care am incercat sa vorbesc cu diversi necunoscuti fara sa fiu convinsa nici eu de ceea ce spuneam. N-am crezut prea mult in ceea ce am facut si asta s-a vazut cand am inceput sa ma plictisesc; dar s-a terminat. O sa incep ceva nou, ceva ce imi doresc de multi ani.
In jobul trecut l-am cunoscut pe Andrei. In jobul actual, tot cu el alaturi, o sa simt ca fac ce vreau.
"...and write the great American novel that will never get published..."

Blog tag 2

2008-04-20T16:56:00.000+03:00

Ohooooo ce de timp a trecut de cand n-am mai scris. Am tot vrut sa scriu dar...momentele de inspiratie ma prindeau doar la metrou si...nu aveam carnetel la indemana. Dar am primit o leapsa de la Andra si trebuie sa va zic 8 lucruri care imi trec acum prin minte:

trebuie sa termin licenta asta o data...;
as vrea apoi sa fac un dus;
si sa vorbesc cu ioana;
ca sa vedem ce putem face in legatura cu problema;
am primit un pupic virtual de la un prieten ignorat;
ce seara lunga si frumoasa am avut;
si parca niciodata nu stau destul cu el;
as vrea sa vina vara si sa zac.

In buna traditie, dau tagul mai departe catre Ioana, Luminita si Diana.

Blogu' Bucurestiului

2008-03-30T21:59:00.001+03:00

Acum cativa ani am observat pentru prima oara ca orasul asta arata altfel in functie de persoana alaturi de care il strabati. Parca fiecare om cu care ma plimb prin Bucuresti ma face sa vad orasul altfel, transmitand oarecum ceva din personalitatea lui/ei strazilor. Cu Dana, orasul e plin de luminite, de pantofi, de haine accesibile; cu Ioana e vesel dar putin periculos. Cu Catalin e tineresc si usor sictirit, cu Raluca e plin de locuri unde poti sa mananci cate ceva.
Cu Andrei e plin de locuri interesante de mers si vazut cum traiesc altii. E sigur si linistit si parca toti oamenii au iesit sa vada si sa fie vazuti, zi sau noapte, cu invitatie sau fara. Iar cand sunt singura...e foarte mare si gol.

Blogu' cu versuri

2008-03-22T21:46:00.000+02:00

Massive Attack - Mezzanine

I'm a little curious of you in crowded scenes
And how serene your friends and fiends
We flew and strolled as two eliminated gently
Why don't you close your eyes and reinvent me

You know you've got that heart made of stone
You should have let me know
You could have let me know

We'll go 'till morning comes
And traffic grows
And windows hum

Speding all week with your friends
Give me evenings and weekends
Evenings and weekends

I could be yours
We can unwind
All these have flaws
All these have flaws
You'd agree it's a typical high
You fly as you watch your name go by
And once the name goes by
Not thicker than water nor thicker than mud
And the eight k thuds it does
Sunset so thickly
Let's make it quiet and quickly
Don't frown
It tastes better on the way back down
I could be yours
We can unwind
All these have flaws
All these have flaws
All these have flaws
Will lead to mine
We can unwind
All these have flaws
All these have flaws
Will lead to mine
Will see to
All these have flaws
All these have flaws
Will see to
All these have flaws
Will lead to mine
We can unwind all our flaws
We can unwind all our flaws

Blogu' care nu are nevoie de cuvinte

2008-03-22T21:26:00.000+02:00

Am aflat azi cum e sa te plimbi prin parc cu un baiat frumos de mana. De mult timp ma intrebam. E pur si simplu bine.

Blogu' intarziat

2008-03-12T21:42:00.000+02:00

Acum 8 zile (pe 4 martie adica), am patit o intamplare si am scris urmatoarele intr-un caiet: "De mult ma intreb cum ar fi sa imi cunosc marea dragoste in tramvai sau in Carrefour sau in alta locatie din asta improbabila. Cum te combini cu cineva despre care nu poti sa-ti rogi prietenii sa vorbeasca, al carui numar de telefon il obtii prin forte proprii si pe care trebuie sa-l cuceresti in 10 minute.

Am cunoscut azi un tip in tramvai. De fapt am vorbit doar, pentru ca nu stiu cum il cheama. Ne tot uitam noi unul la altul pana mi-am facut curaj sa-l intreb o banalitate : "gata, ai intarziat ?" Am stat amandoi in acelasi tramvai o ora, din care am discutat vreo 20 de minute. Arata exact ca genul meu de tip si are o privire senina, dar nu e deosebit de frumos. Sper sa-l mai vad o data, macar ca sa vad daca a doua oara imi cere numarul; sau id-ul, ca asa e la moda acum."

And that is all.

Blogu lu' copil unic

2008-03-01T22:17:00.000+02:00

Ma uitam acum cateva zile pe revista la care am inceput sa lucrez (hooray for me !) si am gasit o poza cu Ioana Iordache, CEO (sau ceva de genul asta) la Leo Burnett. Mi-am adus aminte ca citisem despre ea ca si-a infiintat firma impreuna cu fratele ei Stefan si ca au avut mari succese...in fine, stim ca Leo are multe premii, nu despre asta voiam sa scriu. Apoi a venit la firma sora directoarei mele si m-a izbit o realitate: cred ca viata e mai usoara daca ai ceva frati. Macar unul. Si nu ma refer aici la viata din copilarie, cand toti fratii de care am auzit eu se ceartasi se bat zilnic, ci la viata de adult, cand iti dai seama ca niciodata nu vei putea fi complet singur cata vreme fratele tau traieste. Prietenii ti-i faci, ti-i alegi si ti-i pierzi, dar familia iti e data si iti ramane. Ai un om care te cunoaste mai bine decat proprii parinti din unele puncte de vedere, cu care poti vorbi si cu care, iata, iti poti deschide o firma. Cum o fi asta ? Sa nu fii nevoit sa iei viata in piept singur, sa ai pe cineva care sa te incurajeze in drumul tau si caruia sa ii poti acorda incredere totala.
Oare cum as fi fost eu daca as fi avut un frate ? Probabil as fi putut sa imi impart viata cu cineva mai usor, probabil n-as fi fost nici atat de independenta. Nici nu-mi pot imagina asta.

Blogu' facultatii

2008-02-19T22:38:00.000+02:00

E luna plina azi si eu imi dau seama ca s-ar putea totusi sa-mi fi ales aiurea facultatea aia care suna bine. Am avut seminar de etica cu un tip cu alura de filozof si ma gandeam ca probabil mi-ar fi placut mult mai mult o facultate cu discutii, ceva de la Universitate poate. Ceva Limbi Straine, Filozofie, Litere...Facultatile alea care produc profesori. Parintii mei m-au indreptat spre ASE, in ideea ca n-as gasi vreo slujba mai de Doamne-ajuta cu limbile straine si nu mi-ar fi bine dupa aia. Poate ca asa e, nu stiu momentan. Oricum am ajuns cred ca la cea mai filozofica facultate din ASE, unde invat...sa port discutii elevate :)

Blogu' lu' Brandon

2008-02-16T21:31:00.000+02:00

Daca as desena eu baiatul perfect, el ar arata ca Brandon in videoclipul asta. Imi place mult de tot si melodia, by the way.

Incubus - Pardon me