Blogu' cu zapada

Cel mai frumos revelion pe care l-am trait vreodata a fost cand aveam vreo 13 ani si s-a rezumat la o singura scena. Stateam intr-un dormitor de la parter, in apartamentul nasilor mei, cu vara-mea de vorba. Ningea sanatos afara de cateva ore si ma uitam cum se acopera strada de o zapada perfecta, si cum copacii si trotuarele se ingroasa cu alb. Arata ca o felicitare, nu mai vazusem niciodata strada asa. La un moment dat, pe la 1.30, in timp ce eu nu ma mai saturam privind pe geam, a aparut pe sosea o aratare singuratica: un camion incerca sa scoata la iveala negrul asfaltului, pentru eventualii post-petrecareti. Inainta incet de-a lungul strazii si ma facea sa ma intreb daca avea vreun pahar de sampanie in cabina sau o bause deja cu colegii la el la munca.

Blogu' de multe chestii

Iar e dimineata. Dupa o noapte de somn plin si lung, am tras langa mine pernuta moale ca o piele pe care o mangai din cand in cand si mi-am adus aminte ca m-am gandit sa scriu o groaza de chestii aici si n-am scris.
Pe de o parte, ma bucura ca am deja oameni abonati la blog, care ma citesc si imi trimit comentarii (sau nu). Nu ma asteptam la asta cand am scris prima data, am crezut ca o sa fie doar un fel de loc de postat ganduri pe net, la care nimeni n-o sa se uite. Acum, mai arunc cate un ochi la trafic din cand in cand si ma intreb cine sunt toti oamenii aia si de ce nu imi dau toti commenturi. Ar fi dragut ca macar un post sa primeasca comment de la fiecare cititor, sa stiu si eu cine mi-e publicul. Pe de alta parte, deja am subiecte despre care nu-mi mai vine sa scriu, ca sa nu se simta lumea ofensata "Aha! Ti-am citit blogul si stiu ce crezi de fapt despre mine!" Sau dupa cum m-a sfatuit cineva, as putea sa scriu povesti si sa termin cu toata istorisirea asta a realitatii. De ce sa-mi povestesc viata pe blog, nu? Asta face toata lumea.
Nu stiu ce sa fac cu printul. Am inceput o poveste cu el si nu stiu cum s-o continui, asa ca il las sa vietuiasca in imprejmuirea aia din mintea mea unde tin toate personajele pe care le inventez zilnic. Deja se cam aglomereaza... Dar nimeni nu pare deranjat, e ca si cum n-ar sti ca stau inchisi acolo, asa ca nici unul nu-si scoate povestea din buzunar sa mi-o arate. Stau toti acolo ca la petrecere, conversand si privind in jur fara sa bage de seama gardul pe care ar putea la o adica sa-l rupa usor.
M-a innebunit opinia publica cu nenorocita de criza. Nu vroiam sa scriu despre ea aici, dar iata ca au reusit sa ma sperie bine, incat sa nu stiu ce sa fac. Ma gandesc sa imi iau talpasita de la actualul loc de munca, unde nu mai am satisfactii aproape deloc. Nu mai am nici clienti, probabil de-aia. As vrea sa stau acasa si sa citesc, sa ma uit la filme si sa invat, dar daca nu lucrez, n-am bani de carti si daca lucrez n-am timp sa citesc. Totusi sper sa nu ma prinda mijlocul lui februarie acolo.
Criza, necriza, vine anul nou, si stiu ce inseamna asta. O petrecere de revelion la care n-o sa vreau sa fiu si care o sa ma faca sa ma gandesc la multe "Oare ar fi mai amuzant daca as bea mai mult? Dar daca as fi cu alti oameni? Doamne, ce ma plictisesc! Ce-am facut anul asta? Hmmm, o groaza de chestii? Dar la anul, ce sa fac?" Am facut multe anul asta, daca tot a venit timpul bilantului. Am terminat facultatea, am intrat si la master, m-am indragostit de doua ori, am mers la mare in aprilie, am mers in multe alte locuri tot anul, am cunoscut o multime de oameni mai mult sau mai putin interesanti, am scris mai mult decat oricand, am avut jobul de vis intr-o atmosfera neplacuta si am invatat multe despre mine si despre lume. La anul, om vedea ce-o fi. Pana una alta, noi sa fim sanatosi, ca vorba marelui caracter, bunicii mei au supravietuit unui razboi.