A must

When did we get so old?

Intotdeauna mi-a placut sa imi imaginez ce as face la o varsta oarecare. Bine, m-am cam oprit pe la 25 de ani, poate pentru ca la 6 ani, mi se parea o varsta de-a dreptul imposibila: "Pana la 25 de ani mai am de crescut 19 ani! N-o sa treaca niciodata atata timp!" dar am continuat totusi, pe parcursul copilariei, sa ma pictez perfecta.

Dar iata-ne aproape si ma gandesc la ce speram eu sa fac pana acum.

Eram aproape sigura ca voi fi proaspata mamica a unui baiat.

Eram clar sigura ca nu voi mai locui cu parintii de cativa ani.

Ma vedeam cumva si maritata, dar nu stiam cu cine. Acum stiu si mai putine despre asta, deci e ok.

As fi avut o slujba interesanta care ar fi implicat ceva creativ. Niciodata nu m-am vazut facand ceva care implica cifre sau predat.

As fi avut caine.

As fi stiut sa gatesc.

As fi fost iubita. De sot adica, de prieteni deja sunt, pare-mi-se :)

As fi avut destul de multi bani si destul de multe jucarii.

Eram sigura ca as fi avut ceva iubiti "inainte de".

Eram sigura 100% ca mi-as fi "pierdut virginitatea" pe la 17 ani. De cand am prins prima oara conceptul mi-am ales varsta asta, suna a moment perfect.

Ma vedeam matura, serioasa si asezata si cu toate ca asa par in ochii neinitiatilor, e doar o iluzie. Doar reactia in fata unei frici paralizante, cauzate cine stie de ce.

Pe dinauntru, nici eu nu stiu ce-i cu mine.

Untitled

I want life to be like the commercials. Short, glistening bursts of happiness that interrupt the daily dullness of other lives and show you life as it should be if only you used Ariel instead of your regular detergent. I want an endless love like in the stories, where fair maidens are woken with kisses and where the innermost desires come true with a bit of help from a magical friend. I want to run around on beaches and bake cookies and eat cherries and gather the honey from his cherry lips. I want my dream world to be true and I want to wish upon a star and see my things happen. I want to walk to the end of the world holding his hand and living his fantasies until they become part of me. To caress his hair and feel his breath until I can no longer let a day go by without seeing the sun light up his eyes. I want his heartbeat to be one with mine and I want him to love me until the end of time.

Hello there, dream!

Eram pe la Sala Palatului si ma uitam ca de obicei in toate vitrinele si gangurile si imi venise ideea sa cumpar un poster pe care il stiu de ani buni si care acum poate fi al meu, doar al meu. Am trecut mai departe si am inceput sa ma uit si in frigidere dupa apa si dulciuri. Si m-am oprit in fata unui teanc de Bonibon, intrebandu-ma daca ar fi socialmente acceptabil sa mananc bobo pe Calea Victoriei, cand deodata! "Saru' mana" care imi zgaria urechile se potrivea cu silueta care aparuse langa mine, dar nu si cu starea de singuratate in care ma afundasem voit, cu Jamiroquai in urechi. Ma intorc. Un tip inalt, cu alura de strain, blond, cu parul lung dat pe spate, tinea ceva mare si rosu intr-o mana si ma privea surprins. Parea a fi un buchet de flori. "Fat Frumos, tu esti? Si doar replica asta o ai la tine?" Mnu, obiectul surprizei era de fapt un suport de acadele gol. Zice "Va pot ajuta cu ceva?" Imi vine sa zic "Da, ma gandeam sa-ti iau tot Bonibonul." dar ma abtin si raspund "Nu, va spun eu daca e ceva." Nu stiu sa reactionez in situatii comunicationale-limita, ce pot sa zic? Si oricum Fat Frumos a fost, este si va fi mereu brunet ;)

Isveryhappy

Pfuuu, gata si cu marele interviu! N-am mai avut atatea emotii de anul trecut de la interviul de master (la Jurnalism, hating them, don't get me started) si nici n-am mai fost asa cu mintea brambura apoi de cand...de cand...de mult! :D

Pe scurt, traseul meu de la intrat in sala pana la calmare, in episoade, asa cum l-am perceput. Iese Costin Radu (sa traiesti o viata lunga si fericita, ca tare om bun esti!) sa ma cheme. Un scaun, pun poseta pe el, iau loc in fata comisiei. Ce scrie pe biletel? Multe cuvinte si un brand. Niste intrebari, raspund cum imi vine prima data. "Multumim, o zi buna!" Ma ridic, dau biletul, iau geanta, ies. Cobor scari care parca se repeta. Ies din cladire si se rupe continuitatea de tot. Sun mama, nu raspunde, vorbesc cu tata. Ajung pe Lascar C, ajung la un chiosc de ziare, intru in metrou. Un preot in metrou. Ajung in statia de tramvai. Sunt in tramvai si ma gandesc sa scriu pe blog. Parca zbor. Ajung in casa. Urlet interior de bucurie. Intru pe mess, mail si facebook, comentez o poza, deschid bloguri, aflu aventuri, dau mesaj. Ma asez in pat sa citesc minunata carte (Graham Greene - Al zecelea om, daca stiam ca e asa buna, o citeam mai demult). "Dar hai sa scriu totusi pe blog."

Multumim sosetelor norocoase care ma scot mereu din rahat, prietenilor care au crezut in noi si celor care nu au crezut (ha!), mamei si tatei ca ne lasa sa ne facem de cap si...tuturor celor care zic ca vor sa faca publicitate dar nu citesc nici macar IQads, daramite o carte.

Is very happy :D

Ihatethishit

I hate this shit scrie pe proaspatul meu tricou. Iar ma duc la o admitere si nu-mi place, desi mi-o doresc. Tocmai cand ma gandeam ca e de rau ca nu ne aleg mai repede bunii oameni de la SNSPA, m-am gasit pe lista alaturi de alti 90 de oameni pentru interviul de master. Small world, asta a publicitatii junioare romanesti. Din lista de inscrisi, stiu personal/dupa nume vreo 10 oameni, printre care o tipa respinsa, ceea ce confirma ipoteza-mi cum ca Bucurestiul e un oras prea mic ca sa mai poti cunoaste oameni cu adevarat noi dupa cativa ani. Eu totusi caut oameni care nu aleg fonturi toata ziua ca sa stie cum arata Caslon si nici nu citesc IQads si nici nu stiu cine e Bill Bernbach si ce-a facut el cu viata lui :)

De ieri sunt si traducator pentru TED Talks, deci stati pe frecventa.

Mi-am pus papucii-n cui

Vara mea s-a terminat, asa ca profit de ocazie sa expun papucii care m-au dus intr-o dimineata pana in Mangalia si care acum au plecat intr-o vacanta proprie, impreuna cu alti papuci, in dulap. Un fel de statiune a papucilor, sa zicem. Sunt foarte mandra de ei si imi plac de mor :D

Bye bye, summah! We shall meet again!

Trecutu-i fruncea

Daca e sa am vreo pasiune dubioasa, atunci am una pentru vechituri. Nu de tip mobila veche, ci de tip stil de viata din orice vreme de dinainte de 1990, anul din care incep sa am propriile amintiri. Tare m-am bucurat deci, cand am gasit, prin Facebook (petrec prea mult timp pe Internet, e clar), acest site, cu poze din Bucuresti de la 1900 incoace, care ne arata ca orasul asta a avut glorie la vremea lui, dar a pierdut-o dramatic. Si ma doare cand imi dau seama cum arata locurile astea azi.

Tricoul zilei

...avea o inscriptie: Cover me in chocolate and throw me to the lesbians.