Acum stim

O sala alba, inalta, acoperita de un ansamblu complicat de tevi, adaposteste mese, scaune si curiosi. Peretii expun pe o parte carti noi, organizate alfabetic, iar pe cealalta fotografii vechi, organizate cine stie cum, surprinzatoare prin culori si tematica. Am vazut trenuri vechi, numere matricole, o fata cu picioare lungi, tractoare, zapezi, biserici mutate din loc, excavatoare. Am vazut si Casa Poporului in constructie. Am fost la expozitia de fotografie a lui Andrei Pandele, "Made in Romania". Blogul dansului, aici. Mi-a placut foarte mult, desi mi-as fi dorit sa fi venit cu noi cineva care sa stie mai multe despre vremurile alea, si care sa ne ajute sa trecem de nivelul "Ia uite ce zapezi erau in '84...Si Casa Poporului a fost construita in 5 ani ?!?" Eram mici atunci, nu stiam ca parintii nostri stateau la coada la lapte de la 5 dimineata.

Ce-am facut sa merit?

Traim, dragilor, intr-un oras incredibil de urat. E urat prin el si prin oamenii care l-au facut asa si inca il fac si deja nu mai are rost sa ma intreb de ce nu ma simt acasa in el dupa 12 ani. Inca ma prefac ca ma gandesc la altceva cand uratenia lui imi lezeaza retina pe nepusa masa si incerc (si reusesc) sa ii gasesc putinele zone frumoase, pe care le are, desigur, asa cum si o pisica moarta are blana fina.
Eu traiesc undeva la marginea periferiei, intr-o zona care pana acum cateva ore arata totusi decent. Niste bloculete spate in spate, cu niste copaci inalti care faceau umbra, cateva masini, cativa catei si cativa copii faceau aleiuta mea sa arate cam ca o padurice proaspat dezvirginata cu drujba, si nu o data m-am gandit sa fac niste poze pe strada cand infloresc teii sau apare zapada mai groasa pe crengi. N-am reusit pana acum dar mi se sopteste discret de undeva din intuitie ca ar trebui sa ii dau bice, nu de alta dar dispar copacii mai ceva ca sosetele in masina de spalat. Mi-au taiat azi 3 copaci. Nema umbra, nema intimitate, vad blocul din fata ca pe o dama dezbracata in vitrina unui magazin, expusa, privita si impietrita de rusine. Inainte vedeam crengi de la bucatarie, cu cuiburi de gugustiuci, acum vad un bloc alb si nespus de urat, cu geamuri mici si draperii improvizate. Arhitectii comunisti probabil si-ar fi dorit o asemenea fraternitate intre locatari, pentru ca as putea privi in dormitoarele din celalalt bloc cu usurinta si deci nimeni n-ar fi mai presus de nimeni (goi, toti suntem cam la fel), dar eu nu apreciez sa fiu privita de babe curioase cand mananc. Mai ales ca n-am fost nicicand interesata sa-mi cunosc vecinii prea bine si nici n-am vreo fantezie cu mine pe post de cobai. Urat, urat!

Misiune indeplinita :D

Hmmm da...Pe 2 august scriam ca am un poster cu cafea pe care as vrea sa il am (ca eu l-am facut, copywriting-wise) si sa il lipesc pe usa. Cat ar fi durat pana parintii mei, expusi zilnic la mesajul publicitar, ar cumpara un plic din cafeaua cu pricina? L-am primit in jur de 15 august si, desigur, l-am lipit. Nu rezist experimentelor ;)
Acum 2 zile mama a cumparat un plic de Saga: "Eeee, nu-i din cauza afisului, dar hai sa vad si eu cum e."
q.e.d. :)

Another must

"She tried to demonstrate her power over him. She stayed away from his house; she waited for him to come to her. He spoiled it by coming too soon; by refusing her the satisfaction of knowing that he waited and struggled against his desire; by surrendering at once. She would say: "Kiss my hand, Roark." He would kneel and kiss her ankle. He defeated her by admitting her power; she could not have the gratification of enforcing it. He would lie at her feet, he would say: "Of course I need you. I go insane when I see you. You can do almost anything you wish with me. Is that what you want to hear? Almost, Dominique. And the things you couldn’t make me do--you could put me through hell if you demanded them and I had to refuse you, as I would. Through utter hell, Dominique. Does that please you? Why do you want to know whether you own me? It’s so simple. Of course you do. All of me that can be owned. You’ll never demand anything else. But you want to know whether you could make me suffer. You could. What of it?" The words did< not sound like surrender, because they were not torn out of him, but admitted< simply and willingly. She felt no thrill of conquest; she felt herself owned more than ever, by a man who could say these things, know of them to be true, and still remain controlled and controlling--as she wanted him to remain."

Ayn Rand - "The Fountainhead", p 268.

Si totusi oamenii sunt simpatici uneori

Shoesies for my toesies!

About time, eh? :D

Sunt asa mandra de ei ca le-am facut o groaza de poze inainte sa apuc sa ii manjesc cu vreo talpa. Toata lumea te calca pe pantofii noi. Dupa ce au stat cuminti la poza ca niste fetite in rochiile noi de serbare, ne-am dus impreuna la Monoloagele vaginului, piesa de care auzisem de cativa ani si care a fost atat de frumoasa pe cat mi-am imaginat. M-a tulburat putin...

Sa ma duca si sa ma aduca si sa mancam o prajitura in cinstea lor!

Ce desen animat ti se potriveste?

"Don't get too close boy, I'm a heartbreaker." :)))
Il iubesc.