Too many?

Hehe, si ca sa vezi consideratie, inca stiu de unde ii am pe fiecare :p

Cum ar fi daca ar fi?

Mother e o agentie de publicitate din Londra care face reclame faine. Si in timpul liber (adica de Craciun, aparent), face de-astea.

Grafitti fan

Cu cat vad mai multe, cu atat sunt mai confuza.

Si totusi, modurile de exprimare ale oamenilor continua sa ma fascineze.

Kinder

M-am tuns ieri la tipa la care ma tot duc de vreun an si de care s-ar zice ca m-am atasat. Nici nu ma mir, daca nu ma trage de par! Si ea s-a atasat de el si stie deja cam ce vreau, asa ca e blanda si pufaie multa apa in jurul capului meu inainte sa-mi anihileze carliontii cu singurul pieptan care ma mai atinge in ultima vreme.

E insarcinata tipa. Profilul nu minte, dar i-am privit putin burtica rotunjita pana sa ma hotarasc sa intreb in cate luni. "Cinci si jumatate." Mi se parea atat de fascinant incat nici n-am reusit sa calculez cam in ce luna ar veni nasterea. I-am urat sa-i traiasca. "Si...cum e?", n-am mai reusit apoi sa ma abtin. "E bine pana acum. De acum incepe sa fie mai greu." Nesatisfacator, dar m-am bucurat totusi pentru ea, incercand sa imi imaginez schimbarile prin care a trecut ansamblul vietii ei in ultimele luni.

De copii mi-e frica sa nu-i stric cumva si mi-e frica sa nu-i ratez, de-aia am de gand sa ii mai aman. Dar sarcina ma face foarte curioasa. Oare am inceput sa imbatranesc?

One

Asta-i pentru cand merg pe strada fara sa ma uit in jur.

Unde gasim croissante bune in afara Frantei?

In Germania, desigur. Mai exact, in coltul strazii mele din Berlin, unde niste doamne dragute vand mic-dejunuri si zambete cu 1 euro si ceva bucata, ceea ce nici nu-i mult pentru un om ca mine, caruia calculele ii sar pe fereastra daca apare vreo tentatie si nu-i nimeni in preajma sa traga de maneca. Croissantul cu ciocolata a fost protagonistul a doua dintre cele patru dimineti in care am mancat cat am stat acolo (am sarit un mic-dejun in asteptarea unui pranz de senzatie), preludii usor sarate ale unor zile cu multi kilometri umblati.

Ce putea sa nu-mi placa intr-un oras in care oamenii nu-si pun perdele la geam? Dincolo de obiectivele turistice, pe care imi place sa le vad, dar a caror importanta nu prea ma zdruncina, ma duc in orice oras sa vad oamenii. Imi place sa umblu cu ei pe strazi, sa ii vad cum rad, sa intru in magazine si sa vad cine la ce se uita, sa ii privesc in metrou si la semafor. E de mentionat aici ca oamenii imi par mult mai interesanti in metrou, probabil de-aia am mers aproape exclusiv cu metroul si in Berlin, si in Paris, si in Madrid, si as merge si in Bucuresti daca nu as avea cuibul in marginea periferiei. Ma uitam, deci, la nemtii de rand cu viu interes, atat pe strada cat si in propriile lor case frumos varuite si decorate. Am vazut multe piercing-uri, multe fete in fusta, oameni pictati in verde care transportau un tort inceput prin oras la 3 dimineata, multi punkeri. Cativa oameni imbracati superb, multi asortati frumos, multi anosti.

Si in acest oras fara claxoane dar plin de oameni, mi-am dat seama ca fiecare oras are, in mintea mea, un caracter propriu. Madridul de exemplu, e un zbanghiu: se trezeste greu, e cald si calm, rade si te mangaie, se deschide in fata ta si iti arata aproape singur tot ce ai putea descoperi in el. E simplu si prietenos si nu prea e nevoie sa-l cauti prin unghere. Berlinul insa m-a provocat la cautare din prima clipa. Eram in avion, ma simteam coborand asupra lui si il cautam pe geam, in naivitatea mea feminina, sperand sa-l pot cuprinde cu privirea inca dinainte de a-l atinge. Nu s-a lasat, n-am vazut decat o barca si cateva lacuri. Primele cartiere prin care am trecut aratau dragut, dar nu intr-atat incat sa merite sa zbori doua tari jumate pana sa le vezi. Credeam ca Berlinul m-a pacalit. Aveam sa aflu ca ma astepta, usor arogant, sa ma straduiesc sa-l descopar, sa-i caut stradutele, sa-i vad oamenii, sa vada ce-mi poate pielea pana sa ma accepte. I-am vazut tinerii manifestand, ca a doua zi dimineata sa-i vad finisand un perete cu graffiti. I-am vazut betivii si i-am vazut tatii cu copii. I-am vazut turistii si elevii, controlorii de bilete, vanzatoarele. I-am calcat de cateva ori si autobuzele si i-am facut sute de poze. L-am vazut intins sub un soare abia vizibil, cu Spree ascuns pe unde nici n-as fi crezut, si mi s-a parut masculin, poate si pentru ca fiecare neamt de pe strada avea ceva sobru, chiar si femeile.

If my jigsaw falls into place, as vrea sa-mi gasesc un colt al meu in orasul asta fara perdele. Dar pana atunci, sa mai vedem niste reclame si sa ne bucuram de viata asa cum o stim.