Blogu' intalnirii

Mi-am vazut prietenii din facultate azi, cel putin pe unii dintre ei. Ma uitam la ei si nu-mi venea sa cred cat s-au schimbat, au figuri de oameni maturi, la casa lor; parca puteam sa prevad cum o sa arate la 30 de ani, pe unde o sa le apara riduri si cat de mari o sa le fie pungile de sub ochi. A fost o trezire brusca la realitate - ne-am facut mari ! Asta in ciuda faptului ca unele lucruri nu se schimba niciodata: Florin ne-a lasat pentru Steaua, Raluca vorbeste mult si rautacios, Dinutz nu-si face planuri pe termen lung, Andreea vorbea cu Romi, iar Raluca se plictiseste in casa.
Am crescut dar am ramas aceiasi. May we live fully !

Blogu' povestii

Era odata o printesa care traia usor singura intr-un imperiu numai al ei. Avea ochii mari si zambetul larg cu care incanta privitorii si ii placea sa aiba conversatii spumoase cu oamenii pe care ii intalnea. Crescuse printesa noastra intr-un an ca altii in cinci, traind mult in propria ei imaginatie, fara mari aspiratii pamantesti si la un moment dat isi dadu seama ca cel mai mult ii plac povestile. Asa ca isi umplea fiecare zi spunand povesti in format mic, pentru toti locuitorii celorlalte imperii: isi facea timp sa afle ce ii placea fiecaruia dintre ei si ii croia fiecaruia o poveste cu talc, pe masura intelegerii lui. Ajunsese sa ii placa si facea si povesti la comanda pentru oricine ii cerea, si armonia domnea peste intregul univers.

Asta pana intr-o zi cand mica printesa a gasit un print care ii cerea povesti mai multe si mai multe si ii oferea in schimb parola de intrare in imaginatia lui, mai vasta si stralucitoare decat oricare alta pe care o cunoscuse ea pana atunci. Intr-o zi, printul a plecat la vanatoare de ursi in munti...

Blogu' tau

Ma gandesc la tine uneori si aproape ca imi aduc aminte cum esti. Abia astept sa te vad, pentru ca mi-ar fi mai bine cu tine decat imi e acum, dar am inteles ca trebuie sa am rabdare. O sa vina vremuri bune cand o sa putem sa ne plimbam prin parc in zapada, tinandu-ne de mana fericiti ca doua cirese pe aceeasi crenguta. Ne vezi? Ne simtim intregi si liberi iar cuplul de langa crede ca ne potrivim. Ce stiu ei? Noi nu ne potrivim, noi suntem acelasi om. Mana mea incape perfect in a ta si sta acolo mereu. Mirosurile noastre se incurca sub patura si imi place sa ma uit la tine cum dormi. Atunci te iubesc cel mai mult.

Te astept la locul pe care doar noi il stim, dar nu l-am aflat inca.

Blogu' atacului masiv

Devin din ce in ce mai scurte concertele astea ! Si e al naibii de enervant ! Massive Attack au terminat reprezentatia acum o ora jumate, lasand multimea sa se intrebe daca e cazul sa plece sau ba. Poate m-am obisnuit eu prost de la primele concerte la care am fost si care au durat cat sa apuci sa te saturi, dar e ceva dubios daca unele trupe isi termina show-ul la ora la care altele abia incep. Poate e pentru ca erau o groaza de vile in jur si n-au voie sa faca galagie ?!
Treaba e ca muzica asta suna cu totul altfel live decat in player. La concert a fost totul live (habar n-aveam ca trupa asta are orchestra), in player e un sound mult mai intunecat care te patrunde pana in cele mai indepartate colturi. Si tocmai senzatia asta de mister periculos e ceea ce apreciez la muzica Massive Attack; nu degeaba melodia mea preferata de la ei e Butterfly Caught, despre care se spune ca e cea mai intunecata dintre toate pe care le-au scos. Listen and you will know.
Teardrop (preferata publicului), Inertia Creeps (care a sunat excelent), Mezzanine (mi-a pus un nod in gat), Unfinished Sympathy (care iarasi a sunat foarte bine), Karma Coma (fara Tricky), Safe From Harm (cu mesaje politice in spate), Risingson (pe care aproape ca nu am recunoscut-o) si o serie de alte piese care sunau mai muzical decat sunt eu obisnuita din partea lor si care banuiesc ca se vor regasi pe noul album.

Blogu' planurilor

Planul 1 : dansez noaptea pe plaja singura
Planul 2 : scriu un dictionar de clisee

Blogu' lu' Mezzanine

O sa ma duc la Massive Attack la concert, iar Mezzanine e una din preferatele mele. O sa ma duc singura cel mai probabil, which is no way to see a show, dar n-am ce sa mai fac acum in privinta asta; decat sa nu ma duc deloc, mai bine ma duc sa imi curat creierii de mizeriile zilnice de una singura.

Caut povesti. Nu vreau sa stiu de ce, nu m-am intrebat de ce povestile au o importanta atat de mare, desi probabil e pentru ca ma ajuta sa evadez. Dar le caut in oameni, in locuri si in orice farama de cultura cu care ma intalnesc. Trebuie sa scap uneori de banal, de viziunile conventionale si de oamenii care ma agaseaza zi de zi fara sa isi dea seama; probabil sunt o aroganta. Nu-mi dau seama, sincer. Mi-a devenit foarte greu sa ma mai privesc din exterior. Parca astept sa se intample ceva cu mine, ceva care sa-mi scoata povestile la iveala, pentru ca le vad acolo dar nu pot sa le exprim.

Nu stiu ce imi va aduce viitorul, desi tare as vrea. Tot ce sper e sa poata sa imi iasa povestile la aer.

Ma tot gandesc sa scriu in blog de vreo cateva zile, insa nu despre povesti voiam sa scriu. But I cannot express what lies deep within. It's a fear that comes and goes, and it's much bigger than I.

Blogu' lu' Harms

Daniil Harms ne spune ca ar trebui sa scriem cel putin jumatate de pagina in fiecare zi, chiar daca uneori scriem doar ca nu stim ce sa scriem. Cum altfel am putea sa ne exersam capacitatea de a scrie, talentul, vocatia, cum am putea sa "ne facem mana"? Scriu prostii deja si o dau in clisee.

N-am nici cea mai vaga idee ce sa mai povestesc. Ah ba da, am gasit o constatare de acum cateva zile. Am vrut sa scriu de atunci despre ea, dar n-am gasit momentul. Am observat, cum spuneam, ca fetele nu sunt niciodata prietene pana nu isi povestesc una alteia despre relatiile cu baietii. Irina, bunaoara, mi-a spus saptamana trecuta ca s-a despartit acum o luna de prietenul ei; deja o simteam mai aproape de sufletul meu, se schimbase ceva. Cu toate ca nu vorbim despre baieti, iesim mai mult acum in pauze, vorbim mai mult, bem cafea impreuna, mergem sa cumparam apa, suntem "mai prietene". Ciudata treaba si cu fetele astea.

Citeam acum cateva zile pe blogul unei fete cum ca baietii scriu mai bine bloguri pentru ca reusesc sa povesteasca doar fapte, in timp ce fetele ajung mereu la partea sentimentala a lucrurilor. Iata ca, o data-n viata, reusesc sa ma incadrez intr-un tipar.