Blogu' acului si al atei

Tocmai am terminat de infrumusetat un tricou. Poate sunt eu ciudata, dar nu-mi plac tricourile simple, albe, fara desen. Mi se par agresive cumva, parca ma dor ochii de la ele, asa ca imediat ce mi-am cumparat un astfel de tricou, am inceput sa ma gandesc ce sa-i fac. Asteptarea a fost lunga, dar l-am dotat cu niste nasturi colorati. Arata minunat :)
Ma simt moarta cand trece timp mult fara sa creez ceva. Din cuvinte sau din ce gasesc prin jur, ma linisteste si ma bucura sa aduc lumii ceva nou, chiar daca uneori sunt singura persoana care se bucura de rezultat. Imi pun amprenta oriunde, cand eram mica umpleam casa de abtipilduri, poate si ca s-o irit pe mama, si mi-ar fi placut sa ma lase sa scriu pe pereti. E mai misto sa creezi ceva cand esti copil si mi-as dori sa nu-mi fi dezvoltat prea mult frica de ridicol. Se tine de mana cu frica de viitor si mai ales de un destin care o sa ma tina pe loc mereu. E ciudat, mi-e frica de viitor dar vreau sa ma schimb, nu prea stiu unde o sa ajung cu asta.
M-a invatat cineva recent ca trebuie sa creez lucruri pentru mine in primul rand si sa nu ma gandesc ce ar putea crede altii despre ele. Are dreptate, stiu asta, dar ma cufundasem prea mult in mine incat sa inteleg ca asta facem toti: cream ce ne place si ne exprimam sufletul cumva, iar uneori cineva ne admira. Eu admir oamenii care isi traiesc visul. Am cunoscut doi pana acum, dar sunt inca mica :)

P.S. La cererea cititorilor (nu ma asteptam sa fii atat de prompt :)), am pus si o poza cu tricoul in cauza. Stiu ca nu mi se vede oglinda sufletului, asta e.