Blogu' povestii continuate

Printesa a asteptat si a asteptat intoarcerea printului. In fiecare zi isi facea de lucru prin castel, isi inchipuia noi povesti pentru supusii ei si chiar incerca sa adauge o nota proaspata blazonului sau. Avea un carnetel special pentru desene, pe care il tinea pe masuta din iatacul ei, unde isi bea in fiecare dimineata ceaiul.

Intr-o dimineata, in timp ce isi imbraca rochia preferata, cu fir auriu, printesa vazu un cal mic incalecat de un om si mai mic, apropiindu-se de poarta castelului. Ca o naluca, printesa zapacita incepu sa-si faca repede loc prin holurile stramte, pana la poarta, ultima care o despartea de printul ei asteptat. Cand, in sfarsit, ajunse jos, se pomeni fata in fata cu printul care zambea putin incurcat. Printesei nu-i venea sa creada: printul ei era chiar acolo, chiar venise...dar stai putin! Era mai mic decat si-l amintea. Sa fie de vina timpul, sa-si aminteasca ea gresit? Sau printul chiar scazuse in inaltime? Incurcati, se uitau unul la altul si nu stiau ce sa isi zica. Printul isi reveni primul, se intoarse spre cal si dezlega o desaga mica, plina cu ghinde. I-o intinse printesei:

-Inteleg de ce ma privesti asa. Da, eram mai inalt cand am plecat, dar fiecare zi fara tine a luat ceva din mine. Am cules cate o ghinda pentru fiecare clipa cand mi-am trimis sufletul langa al tau si acum ti le-am adus inapoi, ca sa faci cu ele ce doresti.