Blogu' cu zapada

Cel mai frumos revelion pe care l-am trait vreodata a fost cand aveam vreo 13 ani si s-a rezumat la o singura scena. Stateam intr-un dormitor de la parter, in apartamentul nasilor mei, cu vara-mea de vorba. Ningea sanatos afara de cateva ore si ma uitam cum se acopera strada de o zapada perfecta, si cum copacii si trotuarele se ingroasa cu alb. Arata ca o felicitare, nu mai vazusem niciodata strada asa. La un moment dat, pe la 1.30, in timp ce eu nu ma mai saturam privind pe geam, a aparut pe sosea o aratare singuratica: un camion incerca sa scoata la iveala negrul asfaltului, pentru eventualii post-petrecareti. Inainta incet de-a lungul strazii si ma facea sa ma intreb daca avea vreun pahar de sampanie in cabina sau o bause deja cu colegii la el la munca.

Blogu' de multe chestii

Iar e dimineata. Dupa o noapte de somn plin si lung, am tras langa mine pernuta moale ca o piele pe care o mangai din cand in cand si mi-am adus aminte ca m-am gandit sa scriu o groaza de chestii aici si n-am scris.
Pe de o parte, ma bucura ca am deja oameni abonati la blog, care ma citesc si imi trimit comentarii (sau nu). Nu ma asteptam la asta cand am scris prima data, am crezut ca o sa fie doar un fel de loc de postat ganduri pe net, la care nimeni n-o sa se uite. Acum, mai arunc cate un ochi la trafic din cand in cand si ma intreb cine sunt toti oamenii aia si de ce nu imi dau toti commenturi. Ar fi dragut ca macar un post sa primeasca comment de la fiecare cititor, sa stiu si eu cine mi-e publicul. Pe de alta parte, deja am subiecte despre care nu-mi mai vine sa scriu, ca sa nu se simta lumea ofensata "Aha! Ti-am citit blogul si stiu ce crezi de fapt despre mine!" Sau dupa cum m-a sfatuit cineva, as putea sa scriu povesti si sa termin cu toata istorisirea asta a realitatii. De ce sa-mi povestesc viata pe blog, nu? Asta face toata lumea.
Nu stiu ce sa fac cu printul. Am inceput o poveste cu el si nu stiu cum s-o continui, asa ca il las sa vietuiasca in imprejmuirea aia din mintea mea unde tin toate personajele pe care le inventez zilnic. Deja se cam aglomereaza... Dar nimeni nu pare deranjat, e ca si cum n-ar sti ca stau inchisi acolo, asa ca nici unul nu-si scoate povestea din buzunar sa mi-o arate. Stau toti acolo ca la petrecere, conversand si privind in jur fara sa bage de seama gardul pe care ar putea la o adica sa-l rupa usor.
M-a innebunit opinia publica cu nenorocita de criza. Nu vroiam sa scriu despre ea aici, dar iata ca au reusit sa ma sperie bine, incat sa nu stiu ce sa fac. Ma gandesc sa imi iau talpasita de la actualul loc de munca, unde nu mai am satisfactii aproape deloc. Nu mai am nici clienti, probabil de-aia. As vrea sa stau acasa si sa citesc, sa ma uit la filme si sa invat, dar daca nu lucrez, n-am bani de carti si daca lucrez n-am timp sa citesc. Totusi sper sa nu ma prinda mijlocul lui februarie acolo.
Criza, necriza, vine anul nou, si stiu ce inseamna asta. O petrecere de revelion la care n-o sa vreau sa fiu si care o sa ma faca sa ma gandesc la multe "Oare ar fi mai amuzant daca as bea mai mult? Dar daca as fi cu alti oameni? Doamne, ce ma plictisesc! Ce-am facut anul asta? Hmmm, o groaza de chestii? Dar la anul, ce sa fac?" Am facut multe anul asta, daca tot a venit timpul bilantului. Am terminat facultatea, am intrat si la master, m-am indragostit de doua ori, am mers la mare in aprilie, am mers in multe alte locuri tot anul, am cunoscut o multime de oameni mai mult sau mai putin interesanti, am scris mai mult decat oricand, am avut jobul de vis intr-o atmosfera neplacuta si am invatat multe despre mine si despre lume. La anul, om vedea ce-o fi. Pana una alta, noi sa fim sanatosi, ca vorba marelui caracter, bunicii mei au supravietuit unui razboi.

Blogu' votului

Ce misto e cand dau peste oameni care duc vieti complet diferite de a mea ! Azi de exemplu, am gasit niste oameni din astia, am vazut ce mai fac ei si a fost ca o gura de aer proaspat. Multumesc Ancai si lui Vladut pentru ca scriu ce au mai facut ei. Mi-e cam dor de voi...
Traiesc intr-o celula semi-reala uneori si nu stiu cat de bine e asta...Maine ma duc sa mai iau pulsul lumii, la futureshorts. La cate filme am vazut in ultima vreme, ar merge si niste scurte, nu?
Dar intai ma duc la vot. M-au ajuns campaniile astea electorale, cu prostiile lor de afise, pelerine si mesh-uri peste tot, iar decizia finala am luat-o azi cand am vazut un afis pro-PSD agatat de geamul vecinilor mei de vizavi. Primul lucru cand am tras draperia...rosu pe alb, o optiune politica scrisa cu litere mari. Asa ca ma duc sa imi spun parerea, ca un cetatean ce sunt, maine dimineata la fosta mea scoala, care intre noi fie vorba, s-a schimbat mult in ultimii ani, si nu neaparat in bine. S-au dus vremurile cand stateam atarnate de usa de langa clasa. A disparut si usa, nu doar noi. Eh...

Blogu' de intrebari matinale

Un lucru am invatat cu singuranta din relatiile mele recent incheiate: nu poti sa inveti ceva general valabil in ce priveste relatiile. Ce vreau sa spun in spatele acestei maxime care mi-a venit acum 10 minute, cand m-am trezit? Nu poti sa generalizezi, oamenii sunt altii, tu esti altfel, contextul e altul. Nu poti sa pornesti de la idei predefinite si treci de la ceva la altceva, incerci sa gasesti un echilibru intre seturi de reguli diferite. Asa ca incerc sa nu am prejudecati si sa gandesc pozitiv, in speranta ca optimismul asta nebun o sa ma ajute sa merg mai departe si sa continui ceva frumos, chiar daca uneori imi dau seama ca am ignorat niste adevaruri evidente. Iar alteori incerc sa ma adaptez pana ma pierd si apoi pun un punct dureros si drastic. Pastrez amintirile frumoase, iar cu mici exceptii de mult trecute, nu regret nimic.
Mi-as dori un tip fara un trecut intunecat, fara relatii pe care le-ar fi vrut continuate, fara regrete mari si fara dureri continue in suflet. As vrea sa nu mai citesc in ochii lui suferinta ca eu nu sunt ea sau ca ce a fost nu va mai fi. Dar ma intreb: cine e om fara un trecut? Iar daca nu te-a durut nimic pana acum, poti simti ceva de aici incolo? Nici nu vreau pe cineva care nu poate simti. Mai bine incerc sa alin dureri pe care nu le-am facut eu decat sa ma chinui la ajung la o stanca.

Blogu' indecis

Noiembrie. Ma uit la un dreptunghi gol pe ecran si ma intreb cu ce sa-l umplu. Cu litere, desigur, dar in ce ordine? As putea sa zic doua vorbe despre frica mea de a gresi. Despre cum vreau sa-mi iasa totul bine din prima si despre cum am senzatia ca timpul vine peste mine si nu-mi da ragazul de a gresi. Apoi as continua cu posibilitatea ca luna asta sa fie plina de prostii sau de chestii dragute. E posibil orice, doar e un inceput...Imi dau seama ca n-am baut destula apa azi pentru cata sare am inghitit, ma uit la ce am scris si imi aduc aminte de ce am citit prin carti si ce am auzit de la altii. Sa scrii jumatate de pagina pe zi. Dar chiar asa, cu orice? Cu dorul nebun care ma cuprinde mereu cand ma gandesc la tine? Stiai ca daca te uiti in alta parte, nu la mine, pari cu totul alt om? In fine, asta o sa-ti zic maine seara, live :)
Asa, despre astea am scris. Sa mai scriu si ca azi n-am avut chef de nimic si ca nu ma gandesc decat la noaptea de duminica? As putea, dar n-o sa scriu despre asta. Pentru ca lucrurile astea trebuie sa ramana intre noi.

Blogu' al doilea din octombrie

In seara asta simt din nou ca m-am saturat. In special de master m-am saturat, dar mai am si alti gargauni care ma tin ocupata. Ma enerveaza proiectele...credeam ca am scapat de ele la facultate, dar iata ca au parte de o revenire in forta. Imi vine sa-i bat pe astia cu idei de proiect ! M-am mai saturat si de lipsa mea de timp liber, pe care oricum cred ca l-as folosi in scopuri negative, ca sa-mi fac sange rau cand e lumea ocupata si n-are timp de mine, spre exemplu. M-am saturat si de schimbarea perpetua de colegi de la serviciu (de tine chiar imi pare rau, hash...), si de propriile mele frici, si de subiectele de conversatie care se tot repeta.
S-o ia naiba de viata, stiu ca scriu doar cand sunt suparata :) Dar nu-mi place sa-mi strig bucuriile (cum ar fi o bucata de rata cu legume intre doua betisoare) in gura mare. Ce sa fac ? Asta e.

Blogu' necunoscutului

Intotdeauna mi-am imaginat timpul ca un fel de schema, cam ca un timeline din ala ca la mine la serviciu. Timpul pentru mine se imparte in unitati mai mici sau mai mari si se stie clar de ce e nevoie ca el sa curga. Avem orele unei zile, unele programate, altele nu, si avem luni si ani. Perioadele neplanificate sunt reprezentate ca niste zone negre, cele planificate sunt colorate, de obicei cu portocaliu. Pana acum, cam toate perioadele mari au fost portocalii: scoala, liceu, facultate, cu ceva zone mici si bleu, nedefinite dar relaxate, intre ele - vacante. Am ajuns si la marea zona neagra a vietii mele: cea de dupa facultate. Restul vietii. Ce ma fac cu el? Oare sunt destul de pregtita pentru ce vreau? Ramane de vazut, banuiesc...
Pana atunci, scriu. Citesc si scriu, mult. Uneori bine, alteori prost. Uneori pentru mine, de multe ori pentru voi, de si mai multe ori pentru tine.
I'm smiling next to you, in silent lucidity.