Blogu' votului

Ce misto e cand dau peste oameni care duc vieti complet diferite de a mea ! Azi de exemplu, am gasit niste oameni din astia, am vazut ce mai fac ei si a fost ca o gura de aer proaspat. Multumesc Ancai si lui Vladut pentru ca scriu ce au mai facut ei. Mi-e cam dor de voi...
Traiesc intr-o celula semi-reala uneori si nu stiu cat de bine e asta...Maine ma duc sa mai iau pulsul lumii, la futureshorts. La cate filme am vazut in ultima vreme, ar merge si niste scurte, nu?
Dar intai ma duc la vot. M-au ajuns campaniile astea electorale, cu prostiile lor de afise, pelerine si mesh-uri peste tot, iar decizia finala am luat-o azi cand am vazut un afis pro-PSD agatat de geamul vecinilor mei de vizavi. Primul lucru cand am tras draperia...rosu pe alb, o optiune politica scrisa cu litere mari. Asa ca ma duc sa imi spun parerea, ca un cetatean ce sunt, maine dimineata la fosta mea scoala, care intre noi fie vorba, s-a schimbat mult in ultimii ani, si nu neaparat in bine. S-au dus vremurile cand stateam atarnate de usa de langa clasa. A disparut si usa, nu doar noi. Eh...

Blogu' de intrebari matinale

Un lucru am invatat cu singuranta din relatiile mele recent incheiate: nu poti sa inveti ceva general valabil in ce priveste relatiile. Ce vreau sa spun in spatele acestei maxime care mi-a venit acum 10 minute, cand m-am trezit? Nu poti sa generalizezi, oamenii sunt altii, tu esti altfel, contextul e altul. Nu poti sa pornesti de la idei predefinite si treci de la ceva la altceva, incerci sa gasesti un echilibru intre seturi de reguli diferite. Asa ca incerc sa nu am prejudecati si sa gandesc pozitiv, in speranta ca optimismul asta nebun o sa ma ajute sa merg mai departe si sa continui ceva frumos, chiar daca uneori imi dau seama ca am ignorat niste adevaruri evidente. Iar alteori incerc sa ma adaptez pana ma pierd si apoi pun un punct dureros si drastic. Pastrez amintirile frumoase, iar cu mici exceptii de mult trecute, nu regret nimic.
Mi-as dori un tip fara un trecut intunecat, fara relatii pe care le-ar fi vrut continuate, fara regrete mari si fara dureri continue in suflet. As vrea sa nu mai citesc in ochii lui suferinta ca eu nu sunt ea sau ca ce a fost nu va mai fi. Dar ma intreb: cine e om fara un trecut? Iar daca nu te-a durut nimic pana acum, poti simti ceva de aici incolo? Nici nu vreau pe cineva care nu poate simti. Mai bine incerc sa alin dureri pe care nu le-am facut eu decat sa ma chinui la ajung la o stanca.

Blogu' indecis

Noiembrie. Ma uit la un dreptunghi gol pe ecran si ma intreb cu ce sa-l umplu. Cu litere, desigur, dar in ce ordine? As putea sa zic doua vorbe despre frica mea de a gresi. Despre cum vreau sa-mi iasa totul bine din prima si despre cum am senzatia ca timpul vine peste mine si nu-mi da ragazul de a gresi. Apoi as continua cu posibilitatea ca luna asta sa fie plina de prostii sau de chestii dragute. E posibil orice, doar e un inceput...Imi dau seama ca n-am baut destula apa azi pentru cata sare am inghitit, ma uit la ce am scris si imi aduc aminte de ce am citit prin carti si ce am auzit de la altii. Sa scrii jumatate de pagina pe zi. Dar chiar asa, cu orice? Cu dorul nebun care ma cuprinde mereu cand ma gandesc la tine? Stiai ca daca te uiti in alta parte, nu la mine, pari cu totul alt om? In fine, asta o sa-ti zic maine seara, live :)
Asa, despre astea am scris. Sa mai scriu si ca azi n-am avut chef de nimic si ca nu ma gandesc decat la noaptea de duminica? As putea, dar n-o sa scriu despre asta. Pentru ca lucrurile astea trebuie sa ramana intre noi.

Blogu' al doilea din octombrie

In seara asta simt din nou ca m-am saturat. In special de master m-am saturat, dar mai am si alti gargauni care ma tin ocupata. Ma enerveaza proiectele...credeam ca am scapat de ele la facultate, dar iata ca au parte de o revenire in forta. Imi vine sa-i bat pe astia cu idei de proiect ! M-am mai saturat si de lipsa mea de timp liber, pe care oricum cred ca l-as folosi in scopuri negative, ca sa-mi fac sange rau cand e lumea ocupata si n-are timp de mine, spre exemplu. M-am saturat si de schimbarea perpetua de colegi de la serviciu (de tine chiar imi pare rau, hash...), si de propriile mele frici, si de subiectele de conversatie care se tot repeta.
S-o ia naiba de viata, stiu ca scriu doar cand sunt suparata :) Dar nu-mi place sa-mi strig bucuriile (cum ar fi o bucata de rata cu legume intre doua betisoare) in gura mare. Ce sa fac ? Asta e.

Blogu' necunoscutului

Intotdeauna mi-am imaginat timpul ca un fel de schema, cam ca un timeline din ala ca la mine la serviciu. Timpul pentru mine se imparte in unitati mai mici sau mai mari si se stie clar de ce e nevoie ca el sa curga. Avem orele unei zile, unele programate, altele nu, si avem luni si ani. Perioadele neplanificate sunt reprezentate ca niste zone negre, cele planificate sunt colorate, de obicei cu portocaliu. Pana acum, cam toate perioadele mari au fost portocalii: scoala, liceu, facultate, cu ceva zone mici si bleu, nedefinite dar relaxate, intre ele - vacante. Am ajuns si la marea zona neagra a vietii mele: cea de dupa facultate. Restul vietii. Ce ma fac cu el? Oare sunt destul de pregtita pentru ce vreau? Ramane de vazut, banuiesc...
Pana atunci, scriu. Citesc si scriu, mult. Uneori bine, alteori prost. Uneori pentru mine, de multe ori pentru voi, de si mai multe ori pentru tine.
I'm smiling next to you, in silent lucidity.

Blogu' intalnirii

Mi-am vazut prietenii din facultate azi, cel putin pe unii dintre ei. Ma uitam la ei si nu-mi venea sa cred cat s-au schimbat, au figuri de oameni maturi, la casa lor; parca puteam sa prevad cum o sa arate la 30 de ani, pe unde o sa le apara riduri si cat de mari o sa le fie pungile de sub ochi. A fost o trezire brusca la realitate - ne-am facut mari ! Asta in ciuda faptului ca unele lucruri nu se schimba niciodata: Florin ne-a lasat pentru Steaua, Raluca vorbeste mult si rautacios, Dinutz nu-si face planuri pe termen lung, Andreea vorbea cu Romi, iar Raluca se plictiseste in casa.
Am crescut dar am ramas aceiasi. May we live fully !

Blogu' povestii

Era odata o printesa care traia usor singura intr-un imperiu numai al ei. Avea ochii mari si zambetul larg cu care incanta privitorii si ii placea sa aiba conversatii spumoase cu oamenii pe care ii intalnea. Crescuse printesa noastra intr-un an ca altii in cinci, traind mult in propria ei imaginatie, fara mari aspiratii pamantesti si la un moment dat isi dadu seama ca cel mai mult ii plac povestile. Asa ca isi umplea fiecare zi spunand povesti in format mic, pentru toti locuitorii celorlalte imperii: isi facea timp sa afle ce ii placea fiecaruia dintre ei si ii croia fiecaruia o poveste cu talc, pe masura intelegerii lui. Ajunsese sa ii placa si facea si povesti la comanda pentru oricine ii cerea, si armonia domnea peste intregul univers.

Asta pana intr-o zi cand mica printesa a gasit un print care ii cerea povesti mai multe si mai multe si ii oferea in schimb parola de intrare in imaginatia lui, mai vasta si stralucitoare decat oricare alta pe care o cunoscuse ea pana atunci. Intr-o zi, printul a plecat la vanatoare de ursi in munti...