Blogu' oamenilor

"Nu poti cumva sa ajungi mai devreme? Eu sunt deja aici." "Nu, abia ma urc in metrou, scuze. Hai ca poate reusesc sa ajung mai devreme, bine?" "Bine hai, ne vedem la scari acolo. Pa" A trebuit sa astept vreo 15 minute din cauza ca am plecat prea devreme de la pseudo-job, asa ca m-am rezemat de un suport de flori din coltul Universitatii si da-i si stai. Ca de obicei, mi-au atras atentia oamenii care ieseau de la metrou. Am vazut fete cochete, un tip cu parul lung si cu pipa (am auzit ulterior ca nu era roman), o fata care avea blugii trasi complet peste pantofi, un aurolac care a cerut nonsalant o tigara tipei rezemata de suportul alaturat. Apoi o fata s-a impiedicat de capatul scarilor. La scurt timp, un cuplu pe care il stiu din scoala generala a coborat scarile spre statie; baiatul e mic si grasut, cu fata de ursulet, iar fata e blonda, cu ochi albastri si bondoaca. Ii stiu demult si ii vad des. Acum un an in autobuz se gandeau sa se mute impreuna.

Mi-ar placea sa ies cu cineva interesant in oras si sa ne uitam la oameni, pe undeva pe la Universitate sau la Romana. Ma vad pe scari cu un tip brunet, un amic bun, cu care sa stau la povesti despre ce vorbe s-ar potrivi fiecarui om care trece pe acolo. Daca fiecare ar avea un speech bubble deasupra capului, ce ar scrie in el?

Blog de concurs

Am mers in Paris cand eram inca un copil, asa ca nu prea am inteles cum e cu luminile si de unde crede Bucurestiul ca se aseamana cu el. Era o excursie cu scoala, organizata si planificata destul de clar, asa incat fiecare dintre noi stia ca cel mai mare grup din zona e al lui si calatoream numarati spre fiecare obiectiv din brosura.

Am ajuns, desigur, si la Luvru. Am intrat in piramida, am stat la coada, am alergat aproape pe coridoare si ne-am oprit in fata liftului. L-am chemat, au coborat niste romani. Usor amuzata, am intrat in lift, au intrat si alte fete dupa mine, si doua profesoare. Am apucat sa vad ca in lift era voie sa urce doar 8 persoane, apoi usile s-au inchis, liftul a plecat si s-a oprit brusc intre etaje. Confuzie de moment. Ce ne facem? “Apasa si tu butonul ala de serviciu.” Doua profesoare si 11 fete, cam aglomerat, dar ma gandeam ca intr-un fel sau altul, situatia se va rezolva de la sine. Cineva apasa butonul de alarma de cateva ori. “Oui ? Bonjour !” Atunci am inceput sa ma intreb daca vreuna dintre profesoarele noastre (de engleza amandoua) stie destula franceza incat sa explice problema, dar spre norocul nostru, conversatia a mers usor. “Suntem blocate in lift.” “Ce spuneti? Nu va auzim prea bine.” “Suntem blocate in lift ! Va rugam sa ne ajutati. ” Rasete din partea noastra, care nu cred ca sunau prea bine dupa vocea stresata a purtatoarei noastre de cuvant. “Aha! Si...cate persoane sunteti?” “Pai...13. Ajutati-ne va rugam, suntem cu copii aici.” Rasete la ei. “Bine doamna, si n-ati vazut ca liftul nu poate duce decat maxim 8 persoane? Scria in lift, deasupra butoanelor.” Rasete iar la noi. “Ba da, dar am zis ca merge si asa. Va rugam veniti, suntem cam aglomerate aici.” “Trimitem pe cineva. Dar unde vroiati sa mergeti toate 13?” “La etajul 2, ne-am urcat toate ca suntem un grup si nu ne-am dat seama ca suntem asa multe. S-a blocat liftul cu noi si nu putem deschide usile.”

Incepusem sa ne panicam putin, mai ales ca francezii care se auzeau prin interfon nu pareau teribil de grabiti sa ne scoata si noi stateam ingramadite in peretele muzeului deja de vreo 10 minute. “Liftul asta trebuie sa aiba ceva ventilatie, nu? Doar e Luvrul !”

Totul a fost bine pana la urma, au venit niste baieti veseli si ne-au dat drumul, intrebandu-ne de unde venim. Romania, da...

P.S. asta e pentru www.vola.ro, care face un concurs frumos de mers in lume ;) 

Blogu' unui alt filmulet

Un baiat necunoscut mi-a facut o bucurie azi. A pus pe blog un videoclip, eu l-am vazut, am avut un moment de OMG OMG OMG ! si mi-am pus si eu videoclipul pe blog. Enjoy and remember: think about the birds and the bees when in need of inspiration.

<

Blogu' unui filmulet

Daca stiam ca Donald e asa amuzant, ma uitam mai demult :) Un episod de criza, pe ideea "cine nu munceste, nu greseste".

Blogu' unei stiri

Stau acasa de aproape 2 luni si mi-a ajuns pana peste urechi. Am avut timp sa fac tot ce vroiam cand am plecat de la job, si am avut timp sa ma plictisesc de mai multe ori. Nu prea cunosc oameni dati afara de la lucru la noi, dar inteleg ca situatia inca n-a devenit atat de grava pe cat se putea si pe cat e, de exemplu, in State. Lumea de acolo a inceput sa faca munca voluntara in loc sa stea sa isi planga de mila acasa. Asa scrie aici.

Adevarul e ca dupa 5-6 zile pe saptamana de lucrat 9-10 ore, statul acasa pe termen lung te rupe.

Blogu' intrebarii

Oare cum o fi sa mori si in cer sa fie un circ si tu sa fii un bufon?

Blogu' parcarii

Ora 9, ieri dimineata. Cainii cartierului cauta pisici, majoritatea vecinilor au plecat deja spre uzine, laptele pentru cafea se incalzeste usor si eu ma uit pe geam. Un muncitor vine agale si deseneaza o linie cu lopata in pamant, in fata unui copac. Asa a inceput totul. Dupa o luna de cand ne-au anuntat prin biletel in parbriz ca trebuie sa ne mutam masinile, niste oameni necunoscuti au venit sa ne construiasca o parcare in fata blocului. Dupa 10 minute, un excavator galben sonda in pamantul pe care pana nu demult, se odihneau niste Loganuri, un muncitor lungea linia-cu-care-a-inceput-totul, iar alti 5 sprijineau cu atentie niste lopeti. Am admirat sincer zelul excavatoristului, care a schimbat de unul singur peisajul din zona si care a facut si cel mai mult zgomot cu magaoaia lui. Piu, piu, piu, zduf niste pamant...piu, piu, poc ! o bordura...Colegii lui l-au admirat vreo cateva ore, au masurat incetisor latimea gropii si apoi au purces la odihna pe banca de vizavi. Pe la 4 strada era de nerecunoscut, dar increzatoare intr-o soarta mai buna.
Azi au revenit, ne-au umplut de borduri, au imprejmuit copacii, apoi l-au dezprejmuit pe unul din ei si au turnat o gramada de pietre in viitoarea parcare. Imi pare rau ca n-am poze, e amuzant tare demersul. Poate maine.