Blogu' starii de mai

 Iar am o stare din aia ciudata, cum m-a apucat si acum 2 ani in mai cand
l-am disperat pe Dan... (Saracu...oare ce mai face ?) Am tot felul de
probleme reale sau imaginate pana la punctul in care se confunda cu
realitatea. Mi se pare ca ma ingras, ca nu beau destula apa, ca nu-mi 
sta bine cu cerceii mei. Ma doare capul si ficatul si am unghiile uscate.
Mi-e foarte frica de sesiune...Si de faptul ca prietenii mei s-au saturat
de mine si ca le spun mereu numai rautati gratuite sau cuvinte care
nu ies cum ar trebui.Ma enerveaza penibilul meu ex-amic de care am
parte inca zilnic si, all in all, ma simt singura. Incerc sa ma inconjor
zilnic cu oamenii mei preferati dar parca mereu lipseste ceva. Nici nu mai
rad la fel de mult ca inainte.

 Si nici nu stiu cu cine as putea sa-mi impart ceaiul verde.

Blogu' lu' Stadium Arcadium

Ma acapareaza playerul. A inceput sa mi se para asa de liniste in
metrou...Iar jazzul de azi de la EuropaFest mi se parea prea lent...
Tipul canta bine la pian, dar fata mi s-a parut in plus asa ca am plecat.
M-am intors la Hump de Bump, la a privi lumea si la camera mea.
Unde am rasfoit cartea cu print-uri si era sa ma pierd din nou. Constiinta
m-a trezit la realitatea sesiunii. Cand naiba citesc eu cartea de
globalizare ? Eu, care voiam sa fiu designer, fotograf, arhitect sau
psiholog...

Blogu' stirii

Ati vazut stirea aia foarte tare despre oamenii din Galati care nu vor 
sa aiba carte de identitate pentru ca au vazut ei ca in coltul ei scrie CARD?
Au citit ei cu rabdare acest cuvant, l-au citit si invers, si au remarcat
ca este numele Necuratului. Asa ca prefera sa umble cu buletine
provizorii. Nu vor carduri ! Cat de tare seamana asta cu ideea ca
vrajitoarele plutesc pe apa, deci femeile care nu se ineaca trebuiesc
arse pe rug sau cu ideea ca muzica rock ascultata de la coada la cap
suna a incantatii satanice?

Blogu' diferentelor intre sexe

 Cand eram eu mica imi doream cu disperare sa fiu baiat. Si chiar 
uneori credeam ca sunt si ca ma cheama Marian. Ursitoarele m-au
dotat cu destula imaginatie, se pare, incat sa incep s-o folosesc de pe
atunci si sa-mi ajunga toata viata. Pe vremea aia nu prea stiam eu
despre diferentele fundamentale de...atitudine...dintre baieti si fete
dar mi se parea mult mai cool sa fii baiat, probabil pentru ca pantalonii
erau mai comozi decat fustele. Faza asta mi-a trecut oarecum pe la
6 ani, iar pe la 8, cand am aflat eu ca baietii fac armata, am zis "pas"
definitiv.
 Acum insa imi dau seama ca e totusi mai cool sa fii baiat, macar si din
cauza ca ei se distreaza mai bine decat noi. Ei joaca mereu cate un fotbal,
moment propice pentru socializare. Se intalnesc la o bere seara si mai
socializeaza putin fara sa le fie frica sa se intoarca singuri acasa cu ultimul
tramvai. Se duc la gratar sau la munte sau la mare cand vine vremea
frumoasa, optional cu cateva fete, care insa nu ii depasesc niciodata 
numeric. Au o conditie fizica buna, urmare logica a fotbalului. Lor nu le
cer parintii socoteala daca ajung noaptea acasa si tot ei pot sa mearga
linistiti cate doi intr-un club de exemplu, fara sa se isterizeze nimeni
cu privire la moralitatea sau gradul de pericol al ideii.
 Fetele...au alta viata. Daca umbli singura prin oras dupa o anumita ora,
risti sa te deturneze vreun nebun, deci ies din discutie iesirile seara de
la care te intorci singura. Noi cand ne intalnim doar vorbim, sportul il
facem singure, ca si cum ne-ar fi rusine. La mare, munte sau club
mergem mereu cu grupul care trebuie sa contina si baieti sau...cu
Prietenul. "Girls night out" e o chestie mereu asa de planificata si
un motiv de mare mandrie, o treaba din aia de se pune la status:
"girls night out ;)...ma fac mumoasa". Baietii ies doar la o bere si
nu considera ca trebuie sa explice mai mult decat "stepped out".
Ceea ce e foarte tare if you ask me.
 Aaa, plus ca ei au mereu mana libera in alegerea fetelor: iei numarul
fetei, daca iti place o suni, daca nu o lasi in bezna intrebandu-se ce
s-a intamplat si crezand ca e urata si ca de aia n-o scoti la un suc.
Fetele inca asteapta ca baietii sa faca primul pas cu toate ca ei s-ar
parea ca sunt totusi timizi...God only knows.

Blogu' de azi

Uneori imi place sa ascult muzica ceva mai rock sau ceva mai agitata
si sa dau boxele mai tare. Tare pana cand imi acopera vocile din cap.
Vocile care spun ca pierd timpul, ca nu respect un program pe care
eu l-am facut. Vocile care imi aduc aminte ca el tot n-a sunat si ma
intreaba daca nu cumva e vina mea, ma invinovatesc ca nu am rabdare,
apoi sunt acoperite de cele care incearca sa faca liniste. Si vin vocile care
spun ca ar trebui sa ies la o plimbare, ca e cald afara si canta pasarile.
Unele apar din cand in cand, fredonand cate o melodie agitata in italiana
pe care oricum nu o inteleg. E haos. Omuletii din minte nu mai pot
controla vocile care umbla pe deasupra lor, se dizolva si le scapa din
maini. Imi aduc aminte franturi de copilarie, de adolescenta si de
saptamana trecuta si incerc sa le fac sa taca. Ma simt o ciudata.

Blogu' lu' "con Chupa Chups"

Ca si excursia din Paris, si asta s-a terminat si acum pare un vis...
A fost teribil de frig in Spania, am vazut o ninsoare strong in ultima
noapte cu Adam, Martin si fetele. Si m-a plouat mult; as vrea sa
multumesc pe aceasta cale umbrelei mele care m-a facut sa apreciez
mai mult Toledo. Mi-au placut mult polonezii care isi protejau femeile,
letonii care miroseau a prajituri cu toate ca incepeau sa arate a
barbati, spaniolii aiuriti Nachos si Turi, bomboana de Jaime,
dementul de Pepe si romancutele mele dragi, Ioana, Anca si
Rodica. Mi-au mai placut ca italienii isi rezolvau problemele in stil 
romanesc, ca Nestor isi deschidea laptopul "con Chupa Chups", ca te
puteai deplasa cu rata pana in Madrid, ca aveau bere buna spaniolii
si ca unii dintre noi intelegeau importanta unei petreceri. M-a ucis 
linistea oraselului in care toate casele aratau la fel si toate strazile 
aveau nume de pictori. Am aflat chestii noi, ca poti sa mananci
castraveti cu miere, ca daca amesteci vodka cu martini iese ceva bun,
ca in poloneza pronumele se scriu cu litera mare si ca numele
musulmanilor au semnificatii. M-a surprins cat de putina engleza
stiau, dar ne-am descurcat. Am vorbit si noi cu cei cu care ne intelegeam...
Mare grija la orice joc care implica un iepuras, prietenii stiu de ce...
Frigul m-a intepenit uneori dar toate lucrurile rele duc catre un sfarsit
placut. Cum ar fi noaptea alba de la sfarsit, cu muzica, bere, vodka,
putin dans si multa conversatie.
 Mi-a placut si zborul, felul in care se vedeau campiile pictate si
senzatia ciudata care vine cand vezi norii de deasupra. Parca poti sa
intinzi mana si sa-i atingi...
 Nu uitati sa va rezemati de scaun la aterizare. Decolarea da emotii
oricum.

Blogu' destinului

M-am intrebat de multe ori daca viata mea e gata scrisa undeva
si eu doar o traiesc sau daca ea este asa cum o fac eu. Daca Dumnezeu are un catastif mare cu toate 
vietile gata compuse si daca este loc pentru neprevazut in ele. 
Daca exista momente-cheie in care decizia pe care o iau imi va 
schimba pentru totdeauna cursul vietii. Sau daca pur si simplu 
viitorul nu exista si il scriem, fiecare dintre noi, ca pe un cantec. 
 Cand eram mica obisnuiam sa-mi inchipui ca viata mea este
de fapt visul unui copil, al unui baietel ceva mai mare decat mine,
si ca mie mi se intampla de-a lungul unei zile tot ce visase el
in timpul noptii. Sau ma gandeam ca totul e predestinat, ca toate
persoanele din jur au fost trimise special pentru ca eu sa le cunosc;
asa am ajuns s-o intreb pe mama pe la vreo 9 ani cine e tatal meu...

 Si acum ma mai intreb uneori...Oare ce se intampla daca
nu ma mutam la 11 ani? Sau daca as fi pus in alta ordine liceele
pe lista. Sau daca nu mi-ar fi fost frica de compuneri si de filozofie.
Oare o sa mai gasesc vreodata un om atat de perfect cum e el, fara
sa-si dea seama? Ar fi fost viata mea altfel daca as fi mers 45 de minute 
cu trenul mai des? Dar daca as fi ales celalalt taxi? Si l-as fi sarutat
atunci cand am crezut ca a venit momentul?
Sau daca as fi putut sa ma abtin, sa nu fiu fascinata de ochii aia
fantastic de verzi. Oare as fi fost o alta persoana acum daca 
imi alegeam altfel prietenii in liceu?
 Cred ca toate alegerile ma influenteaza intr-un fel sau altul.
Inca mai consider ca unii oameni imi sunt trimisi ca sa ma ajute
in diverse momente, cum sunt ajutoarele din calatoriile initiatice, dar acum sunt sigura cine sunt parintii mei. Si am o credinta 
asa...de om bun: ca voi primi ajutor in drumul meu atata timp cat ii voi ajuta si eu pe altii. Si o sa am si karma buna.