Blogu' cu zapada

Cel mai frumos revelion pe care l-am trait vreodata a fost cand aveam vreo 13 ani si s-a rezumat la o singura scena. Stateam intr-un dormitor de la parter, in apartamentul nasilor mei, cu vara-mea de vorba. Ningea sanatos afara de cateva ore si ma uitam cum se acopera strada de o zapada perfecta, si cum copacii si trotuarele se ingroasa cu alb. Arata ca o felicitare, nu mai vazusem niciodata strada asa. La un moment dat, pe la 1.30, in timp ce eu nu ma mai saturam privind pe geam, a aparut pe sosea o aratare singuratica: un camion incerca sa scoata la iveala negrul asfaltului, pentru eventualii post-petrecareti. Inainta incet de-a lungul strazii si ma facea sa ma intreb daca avea vreun pahar de sampanie in cabina sau o bause deja cu colegii la el la munca.

Blogu' de multe chestii

Iar e dimineata. Dupa o noapte de somn plin si lung, am tras langa mine pernuta moale ca o piele pe care o mangai din cand in cand si mi-am adus aminte ca m-am gandit sa scriu o groaza de chestii aici si n-am scris.
Pe de o parte, ma bucura ca am deja oameni abonati la blog, care ma citesc si imi trimit comentarii (sau nu). Nu ma asteptam la asta cand am scris prima data, am crezut ca o sa fie doar un fel de loc de postat ganduri pe net, la care nimeni n-o sa se uite. Acum, mai arunc cate un ochi la trafic din cand in cand si ma intreb cine sunt toti oamenii aia si de ce nu imi dau toti commenturi. Ar fi dragut ca macar un post sa primeasca comment de la fiecare cititor, sa stiu si eu cine mi-e publicul. Pe de alta parte, deja am subiecte despre care nu-mi mai vine sa scriu, ca sa nu se simta lumea ofensata "Aha! Ti-am citit blogul si stiu ce crezi de fapt despre mine!" Sau dupa cum m-a sfatuit cineva, as putea sa scriu povesti si sa termin cu toata istorisirea asta a realitatii. De ce sa-mi povestesc viata pe blog, nu? Asta face toata lumea.
Nu stiu ce sa fac cu printul. Am inceput o poveste cu el si nu stiu cum s-o continui, asa ca il las sa vietuiasca in imprejmuirea aia din mintea mea unde tin toate personajele pe care le inventez zilnic. Deja se cam aglomereaza... Dar nimeni nu pare deranjat, e ca si cum n-ar sti ca stau inchisi acolo, asa ca nici unul nu-si scoate povestea din buzunar sa mi-o arate. Stau toti acolo ca la petrecere, conversand si privind in jur fara sa bage de seama gardul pe care ar putea la o adica sa-l rupa usor.
M-a innebunit opinia publica cu nenorocita de criza. Nu vroiam sa scriu despre ea aici, dar iata ca au reusit sa ma sperie bine, incat sa nu stiu ce sa fac. Ma gandesc sa imi iau talpasita de la actualul loc de munca, unde nu mai am satisfactii aproape deloc. Nu mai am nici clienti, probabil de-aia. As vrea sa stau acasa si sa citesc, sa ma uit la filme si sa invat, dar daca nu lucrez, n-am bani de carti si daca lucrez n-am timp sa citesc. Totusi sper sa nu ma prinda mijlocul lui februarie acolo.
Criza, necriza, vine anul nou, si stiu ce inseamna asta. O petrecere de revelion la care n-o sa vreau sa fiu si care o sa ma faca sa ma gandesc la multe "Oare ar fi mai amuzant daca as bea mai mult? Dar daca as fi cu alti oameni? Doamne, ce ma plictisesc! Ce-am facut anul asta? Hmmm, o groaza de chestii? Dar la anul, ce sa fac?" Am facut multe anul asta, daca tot a venit timpul bilantului. Am terminat facultatea, am intrat si la master, m-am indragostit de doua ori, am mers la mare in aprilie, am mers in multe alte locuri tot anul, am cunoscut o multime de oameni mai mult sau mai putin interesanti, am scris mai mult decat oricand, am avut jobul de vis intr-o atmosfera neplacuta si am invatat multe despre mine si despre lume. La anul, om vedea ce-o fi. Pana una alta, noi sa fim sanatosi, ca vorba marelui caracter, bunicii mei au supravietuit unui razboi.

Blogu' votului

Ce misto e cand dau peste oameni care duc vieti complet diferite de a mea ! Azi de exemplu, am gasit niste oameni din astia, am vazut ce mai fac ei si a fost ca o gura de aer proaspat. Multumesc Ancai si lui Vladut pentru ca scriu ce au mai facut ei. Mi-e cam dor de voi...
Traiesc intr-o celula semi-reala uneori si nu stiu cat de bine e asta...Maine ma duc sa mai iau pulsul lumii, la futureshorts. La cate filme am vazut in ultima vreme, ar merge si niste scurte, nu?
Dar intai ma duc la vot. M-au ajuns campaniile astea electorale, cu prostiile lor de afise, pelerine si mesh-uri peste tot, iar decizia finala am luat-o azi cand am vazut un afis pro-PSD agatat de geamul vecinilor mei de vizavi. Primul lucru cand am tras draperia...rosu pe alb, o optiune politica scrisa cu litere mari. Asa ca ma duc sa imi spun parerea, ca un cetatean ce sunt, maine dimineata la fosta mea scoala, care intre noi fie vorba, s-a schimbat mult in ultimii ani, si nu neaparat in bine. S-au dus vremurile cand stateam atarnate de usa de langa clasa. A disparut si usa, nu doar noi. Eh...

Blogu' de intrebari matinale

Un lucru am invatat cu singuranta din relatiile mele recent incheiate: nu poti sa inveti ceva general valabil in ce priveste relatiile. Ce vreau sa spun in spatele acestei maxime care mi-a venit acum 10 minute, cand m-am trezit? Nu poti sa generalizezi, oamenii sunt altii, tu esti altfel, contextul e altul. Nu poti sa pornesti de la idei predefinite si treci de la ceva la altceva, incerci sa gasesti un echilibru intre seturi de reguli diferite. Asa ca incerc sa nu am prejudecati si sa gandesc pozitiv, in speranta ca optimismul asta nebun o sa ma ajute sa merg mai departe si sa continui ceva frumos, chiar daca uneori imi dau seama ca am ignorat niste adevaruri evidente. Iar alteori incerc sa ma adaptez pana ma pierd si apoi pun un punct dureros si drastic. Pastrez amintirile frumoase, iar cu mici exceptii de mult trecute, nu regret nimic.
Mi-as dori un tip fara un trecut intunecat, fara relatii pe care le-ar fi vrut continuate, fara regrete mari si fara dureri continue in suflet. As vrea sa nu mai citesc in ochii lui suferinta ca eu nu sunt ea sau ca ce a fost nu va mai fi. Dar ma intreb: cine e om fara un trecut? Iar daca nu te-a durut nimic pana acum, poti simti ceva de aici incolo? Nici nu vreau pe cineva care nu poate simti. Mai bine incerc sa alin dureri pe care nu le-am facut eu decat sa ma chinui la ajung la o stanca.

Blogu' indecis

Noiembrie. Ma uit la un dreptunghi gol pe ecran si ma intreb cu ce sa-l umplu. Cu litere, desigur, dar in ce ordine? As putea sa zic doua vorbe despre frica mea de a gresi. Despre cum vreau sa-mi iasa totul bine din prima si despre cum am senzatia ca timpul vine peste mine si nu-mi da ragazul de a gresi. Apoi as continua cu posibilitatea ca luna asta sa fie plina de prostii sau de chestii dragute. E posibil orice, doar e un inceput...Imi dau seama ca n-am baut destula apa azi pentru cata sare am inghitit, ma uit la ce am scris si imi aduc aminte de ce am citit prin carti si ce am auzit de la altii. Sa scrii jumatate de pagina pe zi. Dar chiar asa, cu orice? Cu dorul nebun care ma cuprinde mereu cand ma gandesc la tine? Stiai ca daca te uiti in alta parte, nu la mine, pari cu totul alt om? In fine, asta o sa-ti zic maine seara, live :)
Asa, despre astea am scris. Sa mai scriu si ca azi n-am avut chef de nimic si ca nu ma gandesc decat la noaptea de duminica? As putea, dar n-o sa scriu despre asta. Pentru ca lucrurile astea trebuie sa ramana intre noi.

Blogu' al doilea din octombrie

In seara asta simt din nou ca m-am saturat. In special de master m-am saturat, dar mai am si alti gargauni care ma tin ocupata. Ma enerveaza proiectele...credeam ca am scapat de ele la facultate, dar iata ca au parte de o revenire in forta. Imi vine sa-i bat pe astia cu idei de proiect ! M-am mai saturat si de lipsa mea de timp liber, pe care oricum cred ca l-as folosi in scopuri negative, ca sa-mi fac sange rau cand e lumea ocupata si n-are timp de mine, spre exemplu. M-am saturat si de schimbarea perpetua de colegi de la serviciu (de tine chiar imi pare rau, hash...), si de propriile mele frici, si de subiectele de conversatie care se tot repeta.
S-o ia naiba de viata, stiu ca scriu doar cand sunt suparata :) Dar nu-mi place sa-mi strig bucuriile (cum ar fi o bucata de rata cu legume intre doua betisoare) in gura mare. Ce sa fac ? Asta e.

Blogu' necunoscutului

Intotdeauna mi-am imaginat timpul ca un fel de schema, cam ca un timeline din ala ca la mine la serviciu. Timpul pentru mine se imparte in unitati mai mici sau mai mari si se stie clar de ce e nevoie ca el sa curga. Avem orele unei zile, unele programate, altele nu, si avem luni si ani. Perioadele neplanificate sunt reprezentate ca niste zone negre, cele planificate sunt colorate, de obicei cu portocaliu. Pana acum, cam toate perioadele mari au fost portocalii: scoala, liceu, facultate, cu ceva zone mici si bleu, nedefinite dar relaxate, intre ele - vacante. Am ajuns si la marea zona neagra a vietii mele: cea de dupa facultate. Restul vietii. Ce ma fac cu el? Oare sunt destul de pregtita pentru ce vreau? Ramane de vazut, banuiesc...
Pana atunci, scriu. Citesc si scriu, mult. Uneori bine, alteori prost. Uneori pentru mine, de multe ori pentru voi, de si mai multe ori pentru tine.
I'm smiling next to you, in silent lucidity.

Blogu' intalnirii

Mi-am vazut prietenii din facultate azi, cel putin pe unii dintre ei. Ma uitam la ei si nu-mi venea sa cred cat s-au schimbat, au figuri de oameni maturi, la casa lor; parca puteam sa prevad cum o sa arate la 30 de ani, pe unde o sa le apara riduri si cat de mari o sa le fie pungile de sub ochi. A fost o trezire brusca la realitate - ne-am facut mari ! Asta in ciuda faptului ca unele lucruri nu se schimba niciodata: Florin ne-a lasat pentru Steaua, Raluca vorbeste mult si rautacios, Dinutz nu-si face planuri pe termen lung, Andreea vorbea cu Romi, iar Raluca se plictiseste in casa.
Am crescut dar am ramas aceiasi. May we live fully !

Blogu' povestii

Era odata o printesa care traia usor singura intr-un imperiu numai al ei. Avea ochii mari si zambetul larg cu care incanta privitorii si ii placea sa aiba conversatii spumoase cu oamenii pe care ii intalnea. Crescuse printesa noastra intr-un an ca altii in cinci, traind mult in propria ei imaginatie, fara mari aspiratii pamantesti si la un moment dat isi dadu seama ca cel mai mult ii plac povestile. Asa ca isi umplea fiecare zi spunand povesti in format mic, pentru toti locuitorii celorlalte imperii: isi facea timp sa afle ce ii placea fiecaruia dintre ei si ii croia fiecaruia o poveste cu talc, pe masura intelegerii lui. Ajunsese sa ii placa si facea si povesti la comanda pentru oricine ii cerea, si armonia domnea peste intregul univers.

Asta pana intr-o zi cand mica printesa a gasit un print care ii cerea povesti mai multe si mai multe si ii oferea in schimb parola de intrare in imaginatia lui, mai vasta si stralucitoare decat oricare alta pe care o cunoscuse ea pana atunci. Intr-o zi, printul a plecat la vanatoare de ursi in munti...

Blogu' tau

Ma gandesc la tine uneori si aproape ca imi aduc aminte cum esti. Abia astept sa te vad, pentru ca mi-ar fi mai bine cu tine decat imi e acum, dar am inteles ca trebuie sa am rabdare. O sa vina vremuri bune cand o sa putem sa ne plimbam prin parc in zapada, tinandu-ne de mana fericiti ca doua cirese pe aceeasi crenguta. Ne vezi? Ne simtim intregi si liberi iar cuplul de langa crede ca ne potrivim. Ce stiu ei? Noi nu ne potrivim, noi suntem acelasi om. Mana mea incape perfect in a ta si sta acolo mereu. Mirosurile noastre se incurca sub patura si imi place sa ma uit la tine cum dormi. Atunci te iubesc cel mai mult.

Te astept la locul pe care doar noi il stim, dar nu l-am aflat inca.

Blogu' atacului masiv

Devin din ce in ce mai scurte concertele astea ! Si e al naibii de enervant ! Massive Attack au terminat reprezentatia acum o ora jumate, lasand multimea sa se intrebe daca e cazul sa plece sau ba. Poate m-am obisnuit eu prost de la primele concerte la care am fost si care au durat cat sa apuci sa te saturi, dar e ceva dubios daca unele trupe isi termina show-ul la ora la care altele abia incep. Poate e pentru ca erau o groaza de vile in jur si n-au voie sa faca galagie ?!
Treaba e ca muzica asta suna cu totul altfel live decat in player. La concert a fost totul live (habar n-aveam ca trupa asta are orchestra), in player e un sound mult mai intunecat care te patrunde pana in cele mai indepartate colturi. Si tocmai senzatia asta de mister periculos e ceea ce apreciez la muzica Massive Attack; nu degeaba melodia mea preferata de la ei e Butterfly Caught, despre care se spune ca e cea mai intunecata dintre toate pe care le-au scos. Listen and you will know.
Teardrop (preferata publicului), Inertia Creeps (care a sunat excelent), Mezzanine (mi-a pus un nod in gat), Unfinished Sympathy (care iarasi a sunat foarte bine), Karma Coma (fara Tricky), Safe From Harm (cu mesaje politice in spate), Risingson (pe care aproape ca nu am recunoscut-o) si o serie de alte piese care sunau mai muzical decat sunt eu obisnuita din partea lor si care banuiesc ca se vor regasi pe noul album.

Blogu' planurilor

Planul 1 : dansez noaptea pe plaja singura
Planul 2 : scriu un dictionar de clisee

Blogu' lu' Mezzanine

O sa ma duc la Massive Attack la concert, iar Mezzanine e una din preferatele mele. O sa ma duc singura cel mai probabil, which is no way to see a show, dar n-am ce sa mai fac acum in privinta asta; decat sa nu ma duc deloc, mai bine ma duc sa imi curat creierii de mizeriile zilnice de una singura.

Caut povesti. Nu vreau sa stiu de ce, nu m-am intrebat de ce povestile au o importanta atat de mare, desi probabil e pentru ca ma ajuta sa evadez. Dar le caut in oameni, in locuri si in orice farama de cultura cu care ma intalnesc. Trebuie sa scap uneori de banal, de viziunile conventionale si de oamenii care ma agaseaza zi de zi fara sa isi dea seama; probabil sunt o aroganta. Nu-mi dau seama, sincer. Mi-a devenit foarte greu sa ma mai privesc din exterior. Parca astept sa se intample ceva cu mine, ceva care sa-mi scoata povestile la iveala, pentru ca le vad acolo dar nu pot sa le exprim.

Nu stiu ce imi va aduce viitorul, desi tare as vrea. Tot ce sper e sa poata sa imi iasa povestile la aer.

Ma tot gandesc sa scriu in blog de vreo cateva zile, insa nu despre povesti voiam sa scriu. But I cannot express what lies deep within. It's a fear that comes and goes, and it's much bigger than I.

Blogu' lu' Harms

Daniil Harms ne spune ca ar trebui sa scriem cel putin jumatate de pagina in fiecare zi, chiar daca uneori scriem doar ca nu stim ce sa scriem. Cum altfel am putea sa ne exersam capacitatea de a scrie, talentul, vocatia, cum am putea sa "ne facem mana"? Scriu prostii deja si o dau in clisee.

N-am nici cea mai vaga idee ce sa mai povestesc. Ah ba da, am gasit o constatare de acum cateva zile. Am vrut sa scriu de atunci despre ea, dar n-am gasit momentul. Am observat, cum spuneam, ca fetele nu sunt niciodata prietene pana nu isi povestesc una alteia despre relatiile cu baietii. Irina, bunaoara, mi-a spus saptamana trecuta ca s-a despartit acum o luna de prietenul ei; deja o simteam mai aproape de sufletul meu, se schimbase ceva. Cu toate ca nu vorbim despre baieti, iesim mai mult acum in pauze, vorbim mai mult, bem cafea impreuna, mergem sa cumparam apa, suntem "mai prietene". Ciudata treaba si cu fetele astea.

Citeam acum cateva zile pe blogul unei fete cum ca baietii scriu mai bine bloguri pentru ca reusesc sa povesteasca doar fapte, in timp ce fetele ajung mereu la partea sentimentala a lucrurilor. Iata ca, o data-n viata, reusesc sa ma incadrez intr-un tipar.

Blogu' fara scop

Da, inca mai sunt pe aici. In loc sa scriu brosuri sau continut de site, cum am auzit ca fac altii in situatia mea, scriu mai nou scrisori de vanzari. Si da, sunt putin nervoasa din cauza asta. Vanzarile astea sunt ca o boala care nu mai trece, si cu toate ca mi se spune de peste tot ca voi invata multe sunand diversi indivizi, tot nu pot sa apreciez activitatea la adevaratul ei potential, pentru ca nu-mi place sa vorbesc la telefon.
Dar exceptand lucrul asta urat pe care sunt nevoita sa-l fac, am reusit totusi sa fac ceva ce nu credeam ca voi reusi pana la urma: am terminat facultatea ! Peste 2 saptamani e balul si festivitatea noastra cu coronite. Ma uitam ieri la colegii care imi stateau alaturi la ultimul examen al ultimei sesiuni si nu puteam sa cred ca ii stiu dupa nume chiar si pe multi dintre cei cu care n-am schimbat nici o vorba. E destul de cool, nu ? Si am dat ultimul examen in sala in care am dat si admiterea la REI. Life comes full circle, cum spunea o melodie.
Acum simt nevoia unei vacante in care sa citesc si atat. Si uneori sa mai scriu cu creionul rosu in caietelul verde, sa ies in parc cu vreun prieten ratacit, sa ascult muzica...indie :)) sau sa ratacesc pe strazi seara. Insa pentru ca vacanta va veni in august, ma gasiti la biroul cu laptop, de luni pana vineri de la 10 la 19 si uneori si sambata ;) Drop a line on my blog daca vreti sa schimbam o impresie.

Blogu' intreg

Ma simt din nou ca o jumatate de ceva. M-am simtit intreaga fara sa fi realizat vreodata ca sunt doar o jumatate, iar acum imi dau seama mai bine ca oricand ca viata mea nu e completa. Nu stiu daca el e Alesul meu si nu a fost asta momentul potrivit sau e doar omul momentului. Nu stiu nici daca a fost doar vina mea pentru ca s-a terminat desi imi vine greu sa cred ca intr-o relatie poate gresi doar unul. Nu stiu ce e in mintea lui, nu am putut sa-l citesc niciodata prea bine si asta m-a facut sa ma chinui. Acum s-a terminat si in fiecare zi am sentimente noi legate de el si de ce a fost. Cred ca as fi putut investi mai mult timp si poate ar fi fost alfel; poate ar fi trebuit sa-mi dau seama ca vrea sa fie cu mine peste tot. Dar n-am putut.
Acum nu mai stiu nimic sigur. Il iubesc, il urasc, il caut, il chem, il doresc, il aud razand si imi aduc aminte tot. Iar si iar, in fiecare zi, cautand raspunsuri care nu inseamna nimic acum. Incerc sa trec peste tot ce a fost si trebuia sa mai fie dar mi-e dor de el in fiecare zi.

Blogu' schimbarii de job

S-a mai terminat o etapa a vietii mele. Etapa in care am mers in hoteluri si am discutat cu necunoscuti fara nici un scop si fara sa imi faca placere. Cea in care am incercat sa vorbesc cu diversi necunoscuti fara sa fiu convinsa nici eu de ceea ce spuneam. N-am crezut prea mult in ceea ce am facut si asta s-a vazut cand am inceput sa ma plictisesc; dar s-a terminat. O sa incep ceva nou, ceva ce imi doresc de multi ani.
In jobul trecut l-am cunoscut pe Andrei. In jobul actual, tot cu el alaturi, o sa simt ca fac ce vreau.
"...and write the great American novel that will never get published..."

Blog tag 2

Ohooooo ce de timp a trecut de cand n-am mai scris. Am tot vrut sa scriu dar...momentele de inspiratie ma prindeau doar la metrou si...nu aveam carnetel la indemana. Dar am primit o leapsa de la Andra si trebuie sa va zic 8 lucruri care imi trec acum prin minte:

• trebuie sa termin licenta asta o data...;
• as vrea apoi sa fac un dus;
• si sa vorbesc cu ioana;
• ca sa vedem ce putem face in legatura cu problema;
• am primit un pupic virtual de la un prieten ignorat;
• ce seara lunga si frumoasa am avut;
• si parca niciodata nu stau destul cu el;
• as vrea sa vina vara si sa zac.

In buna traditie, dau tagul mai departe catre Ioana, Luminita si Diana.

Blogu' Bucurestiului

Acum cativa ani am observat pentru prima oara ca orasul asta arata altfel in functie de persoana alaturi de care il strabati. Parca fiecare om cu care ma plimb prin Bucuresti ma face sa vad orasul altfel, transmitand oarecum ceva din personalitatea lui/ei strazilor. Cu Dana, orasul e plin de luminite, de pantofi, de haine accesibile; cu Ioana e vesel dar putin periculos. Cu Catalin e tineresc si usor sictirit, cu Raluca e plin de locuri unde poti sa mananci cate ceva.
Cu Andrei e plin de locuri interesante de mers si vazut cum traiesc altii. E sigur si linistit si parca toti oamenii au iesit sa vada si sa fie vazuti, zi sau noapte, cu invitatie sau fara. Iar cand sunt singura...e foarte mare si gol.

Blogu' cu versuri

Massive Attack - Mezzanine

I'm a little curious of you in crowded scenes
And how serene your friends and fiends
We flew and strolled as two eliminated gently
Why don't you close your eyes and reinvent me

You know you've got that heart made of stone
You should have let me know
You could have let me know

We'll go 'till morning comes
And traffic grows
And windows hum

Speding all week with your friends
Give me evenings and weekends
Evenings and weekends

I could be yours
We can unwind
All these have flaws
All these have flaws
You'd agree it's a typical high
You fly as you watch your name go by
And once the name goes by
Not thicker than water nor thicker than mud
And the eight k thuds it does
Sunset so thickly
Let's make it quiet and quickly
Don't frown
It tastes better on the way back down
I could be yours
We can unwind
All these have flaws
All these have flaws
All these have flaws
Will lead to mine
We can unwind
All these have flaws
All these have flaws
Will lead to mine
Will see to
All these have flaws
All these have flaws
Will see to
All these have flaws
Will lead to mine
We can unwind all our flaws
We can unwind all our flaws

Blogu' care nu are nevoie de cuvinte

Am aflat azi cum e sa te plimbi prin parc cu un baiat frumos de mana. De mult timp ma intrebam. E pur si simplu bine.

Blogu' intarziat

Acum 8 zile (pe 4 martie adica), am patit o intamplare si am scris urmatoarele intr-un caiet: "De mult ma intreb cum ar fi sa imi cunosc marea dragoste in tramvai sau in Carrefour sau in alta locatie din asta improbabila. Cum te combini cu cineva despre care nu poti sa-ti rogi prietenii sa vorbeasca, al carui numar de telefon il obtii prin forte proprii si pe care trebuie sa-l cuceresti in 10 minute.

Am cunoscut azi un tip in tramvai. De fapt am vorbit doar, pentru ca nu stiu cum il cheama. Ne tot uitam noi unul la altul pana mi-am facut curaj sa-l intreb o banalitate : "gata, ai intarziat ?" Am stat amandoi in acelasi tramvai o ora, din care am discutat vreo 20 de minute. Arata exact ca genul meu de tip si are o privire senina, dar nu e deosebit de frumos. Sper sa-l mai vad o data, macar ca sa vad daca a doua oara imi cere numarul; sau id-ul, ca asa e la moda acum."

And that is all.

Blogu lu' copil unic

Ma uitam acum cateva zile pe revista la care am inceput sa lucrez (hooray for me !) si am gasit o poza cu Ioana Iordache, CEO (sau ceva de genul asta) la Leo Burnett. Mi-am adus aminte ca citisem despre ea ca si-a infiintat firma impreuna cu fratele ei Stefan si ca au avut mari succese...in fine, stim ca Leo are multe premii, nu despre asta voiam sa scriu. Apoi a venit la firma sora directoarei mele si m-a izbit o realitate: cred ca viata e mai usoara daca ai ceva frati. Macar unul. Si nu ma refer aici la viata din copilarie, cand toti fratii de care am auzit eu se ceartasi se bat zilnic, ci la viata de adult, cand iti dai seama ca niciodata nu vei putea fi complet singur cata vreme fratele tau traieste. Prietenii ti-i faci, ti-i alegi si ti-i pierzi, dar familia iti e data si iti ramane. Ai un om care te cunoaste mai bine decat proprii parinti din unele puncte de vedere, cu care poti vorbi si cu care, iata, iti poti deschide o firma. Cum o fi asta ? Sa nu fii nevoit sa iei viata in piept singur, sa ai pe cineva care sa te incurajeze in drumul tau si caruia sa ii poti acorda incredere totala.
Oare cum as fi fost eu daca as fi avut un frate ? Probabil as fi putut sa imi impart viata cu cineva mai usor, probabil n-as fi fost nici atat de independenta. Nici nu-mi pot imagina asta.

Blogu' facultatii

E luna plina azi si eu imi dau seama ca s-ar putea totusi sa-mi fi ales aiurea facultatea aia care suna bine. Am avut seminar de etica cu un tip cu alura de filozof si ma gandeam ca probabil mi-ar fi placut mult mai mult o facultate cu discutii, ceva de la Universitate poate. Ceva Limbi Straine, Filozofie, Litere...Facultatile alea care produc profesori. Parintii mei m-au indreptat spre ASE, in ideea ca n-as gasi vreo slujba mai de Doamne-ajuta cu limbile straine si nu mi-ar fi bine dupa aia. Poate ca asa e, nu stiu momentan. Oricum am ajuns cred ca la cea mai filozofica facultate din ASE, unde invat...sa port discutii elevate :)

Blogu' lu' Brandon

Daca as desena eu baiatul perfect, el ar arata ca Brandon in videoclipul asta. Imi place mult de tot si melodia, by the way.



Incubus - Pardon me

Blogu' realitatii

O noua problema din sfera auto-cunoasterii s-a abatut asupra-mi. Tot zice lumea ca sunt realista si nu-mi explic de ce. Atat de putin cunoscute le sunt celor din jur motivele mele si viziunea mea asupra realitatii ? Sa luam masuri zic, in cazul asta, ca nu se mai poate.

Cine crede ca eu sunt un om realist ar trebui sa imi cunoasca parintii. Din doi Capricorni nu putea sa iasa un Rac complet aerian. Adica a iesit el dar spiritul rupt de realitate a fost atent izbit de zidul gandirii practice pana cand s-a conformat si a inceput sa dea cadouri folositoare pana la un punct. Dana stie ca a primit carti de la mine si i-au placut, insa nu stiu daca i-au schimbat viata in vreun fel; pentru mine, a contat mai mult ca i-au placut si au facut-o sa rada. I-am mai dat bijuterii, i-am dat si Ioanei bijuterii si globuri si CD-uri cu muzica facute de mine, i-am dat si lui Giovanni cutiute de cadouri mici mici. Cadouri din inima, dar cu o latura practica, asa cum am invatat acasa.

Realitatea e ceva care din cand in cand ma izbeste in fata. E ceva ce observ si tin minte, si toate bucatile de realitate ale zilei se contopesc cu realitatea sufletului meu si devin viziunea mea asupra vietii. Dar un om realist nu ar lasa toate lucrurile grele pe ultimul moment, nu s-ar arunca in imprevizibil si nu ar continua sa spere cu mult dupa ce toata lumea a incetat. Ar vedea clar care ii sunt calitatile si defectele, s-ar cunoaste bine pe sine si ar sti cu siguranta care sunt regulile dupa care functioneaza lumea, nu ar suferi cand nu iese ceva pe placul lui, ci ar cauta solutii. Eu intai sufar, apoi ma intreb cu ce am gresit, apoi devin creativa si gasesc solutii.

Ar trebui poate pe viitor sa ma comport dupa cum imi zice inima si nu dupa cum se asteapta lumea. Ar fi o surpriza, sunt sigura ca m-as certa cu multa lume si as suferi ceva vazand ca din oceanul meu de vise unele sunt aruncate cu nepasare intr-o galeata cu capac. Si mi s-ar face iar frica de viitor, de ideea ca el imi rezerva doar surprize neplacute daca nu stiu ce vreau de la el si daca nu muncesc pentru ce vreau. Da, dragi prieteni cu pareri gresite, eu sunt un om idealist si fricos. Mi-e frica sa nu ma trezesc intr-o zi si sa imi dau seama ca nu s-a ales nimic de mine si de visele mele.

Blog tag

Hehe! Blogul meu care pana acum cateva saptamani era cu circuit inchis incepe sa devina public. Am primit o leapsa (zisa si tag) de la Aida. Iata ce trebuia sa fac:

1. Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
2. Deschide-o la pagina 123.
3. Găseste a 5-a propozitie/frază.
4. Postează pe blog textul următoarelor 4 propozitii/fraze cu aceste instructiuni.
5. Nu îndrazni sa scotocesti prin rafturi după cartea aceea foarte deosebită sau “intelectuală”.
6. Da leapsa mai departe la alti 6 prieteni.

Iata ce am produs:

"Si inchise, canalia!
Ce s-a intamplat mai departe in apartamentul nr. 50 nu se stie, dar se stie ce s-a intamplat acasa la Nikanor Ivanovici. Inchizand usa closetului cu zavorul, presedintele scoase din servieta pachetul pe care i-l strecurase translatorul si se convinse ca acesta continea patru sute de ruble. Nikanor Ivanovici inveli pachetul intr-o frantura de ziar si il varî in nisa de aerisire."
(Mihail Bulgakov - Maestrul si Margareta)

Dau si eu leapsa mai departe la Ioana si atat. Prietenii mei n-au bloguri in marea lor majoritate, iar cei carora as fi putut sa le trimit au primit-o deja. Daca aflu ca si-au facut blog si altii, le dau mai tarziu.

Blogu' cartii

Am terminat azi de citit o carte geniala. Maestrul si Margareta a fost scrisa de Mihail Bulgakov in 10 ani iar mie mi-a luat doar 3 zile s-o citesc, insa probabil as fi putut s-o termin intr-una singura daca n-ar fi trebuit sa dorm si sa mananc. Intotdeauna au un farmec deosebit cartile care spun o poveste putin mistica, care au un usor aer de legenda. Legenda urbana, in cazul de fata. Ce e ciudat totusi la ea e ca titlul se refera la o poveste secundara, dupa parerea mea. Woland sau Behemoth sunt personaje "mai principale" ca sa zic asa, decat Maestrul sau Margareta, dar...cine sunt eu sa fac critica literara? Treaba e ca n-am mai citit de mult o carte, iar de la Lolita incoace, nici una nu mi-a mai placut atat de mult; iar ca bonus, cartea asta mi-a intarit increderea ca oamenii au un destin ca exista un echilibru permanent intre bine si rau si ca viata mea se poate schimba cand ma astept mai putin.

Tot azi, am invatat sa desenez o floare.

Blog de top

Eeeeeste vremea unui top ! Ai vazut filmul ala cu John Cusack in care face el multe topuri ? Cred ca se numea High Fidelity...Oricum ar fi, discutia cu bestia m-a facut sa ma gandesc ca ar trebui sa fac si eu un top cu melodiile mele preferate. Ca sa stii ce fel de persoana sunt.

1. Lenny Kravitz - If you can't say no (pentru ca nu pot sa ma gandesc la nimic cand o ascult)
2. Massive Attack - Protection (pentru ca parca vorbeste despre mine)
3. Green Day - Time of your life (pentru ca e cantata de Billy Joe si o stiu pe de rost)
4. Red Hot Chili Peppers - Roadtrippin' (pentru ca nu are tobe)
5. Massive Attack - Butterfly caught (pentru ca e hipnotica)

Astea sunt primele 5. Dar probabil as putea sa scriu 2 zile la o lista a melodiilor care imi plac, daca as avea si destula rabdare pentru asta.

Blogu' intoarcerii la Madrid

Ma uit la harta Madridului si mi-e dor. Tin minte toate cladirile, toate strazile si toti oamenii, tot stadionul si toate ploile. As vrea sa ma intorc intr-o vara acolo, poate chiar vara asta daca as avea bani. As vrea sa stau iar in hotelul de pe Gran Via si sa mai merg pe strazi ca sa vad unde duc. M-as intoarce maine acolo. Si m-as simti iar libera.