Blogu' diferentelor intre sexe

 Cand eram eu mica imi doream cu disperare sa fiu baiat. Si chiar 
uneori credeam ca sunt si ca ma cheama Marian. Ursitoarele m-au
dotat cu destula imaginatie, se pare, incat sa incep s-o folosesc de pe
atunci si sa-mi ajunga toata viata. Pe vremea aia nu prea stiam eu
despre diferentele fundamentale de...atitudine...dintre baieti si fete
dar mi se parea mult mai cool sa fii baiat, probabil pentru ca pantalonii
erau mai comozi decat fustele. Faza asta mi-a trecut oarecum pe la
6 ani, iar pe la 8, cand am aflat eu ca baietii fac armata, am zis "pas"
definitiv.
 Acum insa imi dau seama ca e totusi mai cool sa fii baiat, macar si din
cauza ca ei se distreaza mai bine decat noi. Ei joaca mereu cate un fotbal,
moment propice pentru socializare. Se intalnesc la o bere seara si mai
socializeaza putin fara sa le fie frica sa se intoarca singuri acasa cu ultimul
tramvai. Se duc la gratar sau la munte sau la mare cand vine vremea
frumoasa, optional cu cateva fete, care insa nu ii depasesc niciodata 
numeric. Au o conditie fizica buna, urmare logica a fotbalului. Lor nu le
cer parintii socoteala daca ajung noaptea acasa si tot ei pot sa mearga
linistiti cate doi intr-un club de exemplu, fara sa se isterizeze nimeni
cu privire la moralitatea sau gradul de pericol al ideii.
 Fetele...au alta viata. Daca umbli singura prin oras dupa o anumita ora,
risti sa te deturneze vreun nebun, deci ies din discutie iesirile seara de
la care te intorci singura. Noi cand ne intalnim doar vorbim, sportul il
facem singure, ca si cum ne-ar fi rusine. La mare, munte sau club
mergem mereu cu grupul care trebuie sa contina si baieti sau...cu
Prietenul. "Girls night out" e o chestie mereu asa de planificata si
un motiv de mare mandrie, o treaba din aia de se pune la status:
"girls night out ;)...ma fac mumoasa". Baietii ies doar la o bere si
nu considera ca trebuie sa explice mai mult decat "stepped out".
Ceea ce e foarte tare if you ask me.
 Aaa, plus ca ei au mereu mana libera in alegerea fetelor: iei numarul
fetei, daca iti place o suni, daca nu o lasi in bezna intrebandu-se ce
s-a intamplat si crezand ca e urata si ca de aia n-o scoti la un suc.
Fetele inca asteapta ca baietii sa faca primul pas cu toate ca ei s-ar
parea ca sunt totusi timizi...God only knows.

Blogu' de azi

Uneori imi place sa ascult muzica ceva mai rock sau ceva mai agitata
si sa dau boxele mai tare. Tare pana cand imi acopera vocile din cap.
Vocile care spun ca pierd timpul, ca nu respect un program pe care
eu l-am facut. Vocile care imi aduc aminte ca el tot n-a sunat si ma
intreaba daca nu cumva e vina mea, ma invinovatesc ca nu am rabdare,
apoi sunt acoperite de cele care incearca sa faca liniste. Si vin vocile care
spun ca ar trebui sa ies la o plimbare, ca e cald afara si canta pasarile.
Unele apar din cand in cand, fredonand cate o melodie agitata in italiana
pe care oricum nu o inteleg. E haos. Omuletii din minte nu mai pot
controla vocile care umbla pe deasupra lor, se dizolva si le scapa din
maini. Imi aduc aminte franturi de copilarie, de adolescenta si de
saptamana trecuta si incerc sa le fac sa taca. Ma simt o ciudata.

Blogu' lu' "con Chupa Chups"

Ca si excursia din Paris, si asta s-a terminat si acum pare un vis...
A fost teribil de frig in Spania, am vazut o ninsoare strong in ultima
noapte cu Adam, Martin si fetele. Si m-a plouat mult; as vrea sa
multumesc pe aceasta cale umbrelei mele care m-a facut sa apreciez
mai mult Toledo. Mi-au placut mult polonezii care isi protejau femeile,
letonii care miroseau a prajituri cu toate ca incepeau sa arate a
barbati, spaniolii aiuriti Nachos si Turi, bomboana de Jaime,
dementul de Pepe si romancutele mele dragi, Ioana, Anca si
Rodica. Mi-au mai placut ca italienii isi rezolvau problemele in stil 
romanesc, ca Nestor isi deschidea laptopul "con Chupa Chups", ca te
puteai deplasa cu rata pana in Madrid, ca aveau bere buna spaniolii
si ca unii dintre noi intelegeau importanta unei petreceri. M-a ucis 
linistea oraselului in care toate casele aratau la fel si toate strazile 
aveau nume de pictori. Am aflat chestii noi, ca poti sa mananci
castraveti cu miere, ca daca amesteci vodka cu martini iese ceva bun,
ca in poloneza pronumele se scriu cu litera mare si ca numele
musulmanilor au semnificatii. M-a surprins cat de putina engleza
stiau, dar ne-am descurcat. Am vorbit si noi cu cei cu care ne intelegeam...
Mare grija la orice joc care implica un iepuras, prietenii stiu de ce...
Frigul m-a intepenit uneori dar toate lucrurile rele duc catre un sfarsit
placut. Cum ar fi noaptea alba de la sfarsit, cu muzica, bere, vodka,
putin dans si multa conversatie.
 Mi-a placut si zborul, felul in care se vedeau campiile pictate si
senzatia ciudata care vine cand vezi norii de deasupra. Parca poti sa
intinzi mana si sa-i atingi...
 Nu uitati sa va rezemati de scaun la aterizare. Decolarea da emotii
oricum.

Blogu' destinului

M-am intrebat de multe ori daca viata mea e gata scrisa undeva
si eu doar o traiesc sau daca ea este asa cum o fac eu. Daca Dumnezeu are un catastif mare cu toate 
vietile gata compuse si daca este loc pentru neprevazut in ele. 
Daca exista momente-cheie in care decizia pe care o iau imi va 
schimba pentru totdeauna cursul vietii. Sau daca pur si simplu 
viitorul nu exista si il scriem, fiecare dintre noi, ca pe un cantec. 
 Cand eram mica obisnuiam sa-mi inchipui ca viata mea este
de fapt visul unui copil, al unui baietel ceva mai mare decat mine,
si ca mie mi se intampla de-a lungul unei zile tot ce visase el
in timpul noptii. Sau ma gandeam ca totul e predestinat, ca toate
persoanele din jur au fost trimise special pentru ca eu sa le cunosc;
asa am ajuns s-o intreb pe mama pe la vreo 9 ani cine e tatal meu...

 Si acum ma mai intreb uneori...Oare ce se intampla daca
nu ma mutam la 11 ani? Sau daca as fi pus in alta ordine liceele
pe lista. Sau daca nu mi-ar fi fost frica de compuneri si de filozofie.
Oare o sa mai gasesc vreodata un om atat de perfect cum e el, fara
sa-si dea seama? Ar fi fost viata mea altfel daca as fi mers 45 de minute 
cu trenul mai des? Dar daca as fi ales celalalt taxi? Si l-as fi sarutat
atunci cand am crezut ca a venit momentul?
Sau daca as fi putut sa ma abtin, sa nu fiu fascinata de ochii aia
fantastic de verzi. Oare as fi fost o alta persoana acum daca 
imi alegeam altfel prietenii in liceu?
 Cred ca toate alegerile ma influenteaza intr-un fel sau altul.
Inca mai consider ca unii oameni imi sunt trimisi ca sa ma ajute
in diverse momente, cum sunt ajutoarele din calatoriile initiatice, dar acum sunt sigura cine sunt parintii mei. Si am o credinta 
asa...de om bun: ca voi primi ajutor in drumul meu atata timp cat ii voi ajuta si eu pe altii. Si o sa am si karma buna.

Blogu' ploii

 Ploua linistit afara. E o zi din aia in care zicea cineva 
ca ar trebui sa stau in casa si sa numar banii...
Dar nu m-a pasionat niciodata asta, am preferat mereu 
sa nu ma gandesc la ei. Nici macar cand am aflat cu cat as fi platita ca sa am cea mai tare slujba posibila. Asa sunt eu, mai...visatoare sa zicem. Realitatea mea e diferita de a lor. La fel si reactiile, gandurile si visele. Si eu fug de realitatea lor, ma sperie. Nu o inteleg si nu o pot accepta, desi ea incearca uneori sa se insinueze in viata mea, incercand fara succes sa ma transforme intr-un om normal. 
 Dar ploaia e buna. Uda copacul meu si el inmugureste, si frunzele lui vor fi verde deschis la inceput, cu niste flori infime si albine roind in jurul lor; abia astept...

Blogu' lu' "Mystery of capital"

Toata lumea e busy pe messenger, deci viata mea sociala e la pamant...Dar nu si cea academica, pentru ca azi am luat o carte pe care trebuie s-o citesc si s-o prezint pentru nota marita la examenul de globalizare. Sau in varianta oficiala, o citesc pentru mine, ca sa stiu 
si ca sa devin o buna profesionista 
intr-un domeniu in care nu prea vreau sa activez. Pentru mine scoala a fost intotdeauna plina de lucruri invatate fara a sti la ce o sa-mi foloseasca. Cu ce ma ajuta ca stiu niste contabilitate ? Sau ca am invatat chimie ? Daca liceul a fost plin cu dezamagiri, facultatea e ca o revista. Aflu o gramada de chestii noi si pe alocuri interesante, pe care le adun si le stochez fara sa stiu daca o sa ma ajute vreodata mai mult decat la a intelege stirile. Spre dezamagirea unora, inca nu stiu cat a fost PIB-ul Romaniei pe anul trecut sau din ce este formata balanta comerciala, insa stiu ca in ultima reclama la Maggi trebuiau sa apara mai multe femei sau ca statiile de metrou Universitate si Piata Unirii 2 sunt cele in care un afis are cele mai mai mari sanse sa fie vazut. Pana la urma, e chestie de prioritati. E important sa nu pierzi din vedere scopul final, chiar daca uneori pare foarte indepartat.

Cartea se numeste "The mystery of capital", are 228 de pagini, e in engleza si am o luna si jumatate la 
dispozitie ca s-o citesc. Wish me luck ! 

Blogu' lu' reclama

Era cam ora 19...si stateam intr-o camera undeva aproape de Universitate, alaturi de alti 40 de oameni, uitandu-ma la peretele alb din fata mea. Ochii imi erau larg deschisi, ascultam cu atentie, incercam sa prind fiecare moment, sa-l
inregistrez, sa nu-mi scape nimic si sa nu uit niciodata. Totul se linistise in jur, nu era in mine decat pace. Scaunul era comod, imi era cald, nu simteam foame, nici sete, nici somn. Nimic nu mai conta
in viata mea decat clipa aceea; nimic nu mai exista. Ma uitam la o reclama.
A fost un moment revelator, mi-am dat seama atunci ca ma simt ca si cum as fi indragostita. Fiecare moment petrecut cu un tip pe care l-am iubit era parca singura clipa din lume. Nimic nu mai exista, nimic nu mai conta, totul era perfect.
Eu iubesc reclamele. Le iubesc mai mult ca pe orice altceva de la tv, si mai mult decat multe alte lucruri care ma inconjoara. Le iubesc pentru ceea ce sunt ele, nu pentru banii pe care i-as putea castiga facandu-le, nu pentru stralucirea care inconjoara industria. Ci pentru ca reusesc, in durata lor redusa, sa
transmita sentimente, idei, sugestii sau nevoi. O reclama pentru Orange, de la Mother, prin bunavointa Youtube, este doar la un click distanta. Enjoy !
Melodia e superba, by the way...